Un citat, cu sursa lui.

Șeicul ʿAbd al-Laṭīf ibn ʿAbd ar-Raḥmān ibn Ḥasan Āl ash-Shaykh a spus în cartea Minhāj at-Taʾsīs wa-t-Taqdīs, pp. 98–99: «Șeicul Muḥammad — fie ca Allah să aibă milă de el! — era dintre cei mai reținuți și mai prudenți în atribuirea necredinței. El nici măcar nu a hotărât categoric necredința celui neștiutor care invocă pe altcineva în afară de Allah, dintre cei din morminte sau dintre alții, dacă nu avea pe cineva care să-l sfătuiască și să-i transmită dovada a cărei părăsire îl face pe om necredincios. A spus în unele dintre scrisorile sale: „Dacă nu luptăm împotriva celui care adoră cupola lui Al-Kawwāz până când nu-l chemăm mai întâi la consacrarea religiei numai lui Allah, cum l-am declara necredincios pe cel care nu emigrează la noi, deși este un credincios monoteist?” A spus: când a fost întrebat despre asemenea oameni neștiutori, a arătat că acela căruia i s-a stabilit dovada și care este în stare să o cunoască devine necredincios prin adorarea mormintelor.»