Un citat, cu sursa lui.

Am vorbit deja despre condițiile Islamului, integrității facultăților mintale și discernământului. Cât despre intenție, atunci când face abluțiunea omul intenționează în inima sa înlăturarea stării de impuritate rituală, fără să rostească aceasta cu limba. La fel, în toate actele de adorare intenționează în inimă, fără să rostească intenția, cu excepția pelerinajului ḥajj și a ʿumrah, când poate rosti ceea ce a intenționat: «Labbayka ʿumratan», «Labbayka ḥajjan» sau «Labbayka ḥajjan wa-ʿumratan». Dacă, după ce s-a trezit din somn, și-a spălat fața fără să urmărească abluțiunea, apoi s-a hotărât să o facă, trebuie să-și spele din nou fața pentru abluțiune. Nu este suficientă spălarea de dinainte, fiindcă atunci nu exista intenția abluțiunii. Dacă un om aflat în stare de janābah se îmbăiază ca să se răcorească, uitând de această stare, îmbăierea nu ține locul băii rituale pentru janābah, fiindcă a lipsit intenția. Împreună cu intenția purificării, trebuie să-i mențină valabilitatea până când purificarea se încheie. Dacă, în timpul abluțiunii, intenționează să întrerupă intenția, apoi dorește să continue abluțiunea, nu poate face aceasta: trebuie să o ia de la început, fără să împlinească numai ceea ce mai rămăsese, fiindcă a anulat ceea ce făcuse. Aceasta este a cincea condiție. A șasea condiție este încetarea cauzei care impune abluțiunea, adică încetarea pierderii stării de puritate rituală. Omul trebuie, așadar, să aștepte, când își face nevoile, până când încetează ceea ce iese prin cele două căi, fără să înceapă abluțiunea înainte de această încetare.