Un citat, cu sursa lui.

كانت المرأة تشترى وتباع كالبهيمة والمتاع، وكانت تكره على الزواج وعلى البغاء، وكانت تورث ولا ترث، وكانت تملك ولا تملك، وكان أكثر الذين يملكونها يحجرون عليها التصرف فيما تملكه بدون إذن الرجل، وكانوا يرون للزوج الحق في التصرف بمالها من دونها، وقد اختلف الرجال في بعض البلاد في كونها إنسانًا ذات نفس وروح خالدة كالرجل أم لا؟ وفي كونها تلقن الدين وتصح منها العبادة أم لا؟ وفي كونها تدخل الجنة أو الملكوت في الآخرة أم لا؟ فقرر أحد المجامع في رومية أنها حيوان نجس لا روح له ولا خلود، ولكن يجب عليها العبادة والخدمة، وأن يكم فمها كالبعير والكلب العقور لمنعها من الضحك والكلام؛ لأنها أحبولة الشيطان. وكانت أعظم الشرائع تبيح للوالد بيع ابنته، وكان بعض العرب يرون أن للأب الحق في قتل بنته، بل في وأدها (دفنها حية) أيضًا، وكان منهم من يرى أنه لا قصاص على الرجل في قتل المرأة ولا دية

„Femeia era cumpărată și vândută precum vitele și bunurile, era silită să se căsătorească și să se prostitueze, era moștenită și nu moștenea, era stăpânită și nu stăpânea. Mulți dintre cei care o stăpâneau nu o lăsau să dispună nici de ceea ce avea fără îngăduința bărbatului, iar ei socoteau că soțul are dreptul să dispună de averea ei fără ea. În unele țări, bărbații s-au întrebat dacă este o ființă omenească având suflet și spirit nemuritor, asemenea bărbatului, dacă poate primi religia și dacă adorarea ei este valabilă, dacă intră în Rai sau în împărăția Vieții de Apoi. Unul dintre sinoadele de la Roma a hotărât că este un animal necurat, fără spirit și fără nemurire, dar că trebuie să adore și să slujească. Trebuia să i se pună botniță, precum cămilei și câinelui care mușcă, pentru a o opri să râdă și să vorbească, fiindcă ar fi unealta Șeitanului. Chiar și cele mai mari legiuiri îi îngăduiau tatălui să își vândă fiica. Unii arabi socoteau că tatăl are dreptul să își ucidă fiica, chiar să o îngroape de vie. Unii socoteau că bărbatul nu este supus talionului dacă ucide o femeie și nici nu datorează despăgubire pentru uciderea ei.”^[44]