Un citat, cu sursa lui.

Printre ele se află faptul că păcatele sădesc altele asemenea lor și se nasc unele din altele, până când robului îi devine greu să se despartă de ele și să iasă din ele. Unii dintre înaintași au spus: „Din pedeapsa faptei rele face parte fapta rea care o urmează, iar din răsplata faptei bune face parte fapta bună care o urmează.”^[228] Când robul face o faptă bună, alta de lângă ea îi spune: „Fă-mă și pe mine!” Când o face, următoarea îi spune la fel, și tot așa. Câștigul se înmulțește, iar faptele bune sporesc. La fel se întâmplă și în privința faptelor rele, până când ascultarea și păcatele devin dispoziții înrădăcinate, însușiri statornice și deprinderi trainice. Dacă omul care face bine ar părăsi ascultarea, sufletul i s-ar strâmtora, iar pământul, cu toată întinderea lui, i s-ar părea strâmt. S-ar simți ca peștele scos din apă, până s-ar întoarce la ea; atunci sufletul i s-ar liniști și ochii i s-ar bucura.