Un citat, cu sursa lui.

Dacă ruga este însoțită de prezența inimii și de adunarea ei în întregime asupra lucrului cerut; dacă nimerește unul dintre cele șase timpuri ale răspunsului — ultima treime a nopții, rostirea chemării la rugăciune, timpul dintre adhān și iqāmah, sfârșitul rugăciunilor obligatorii, intervalul dintre urcarea imamului în amvon vineri și încheierea rugăciunii, precum și ultimul ceas de după ʿAṣr din acea zi —; dacă găsește în inimă smerenie, frângere înaintea Domnului, supunere față de El, implorare și duioșie; dacă cel care se roagă se îndreaptă spre qiblah, este în stare de puritate, își ridică mâinile către Allah Preaînaltul, începe cu lauda și preamărirea lui Allah, apoi cere binecuvântări pentru Muḥammad, robul și Trimisul Său ﷺ; dacă, înainte de a-și înfățișa nevoia, se pocăiește și cere iertare, apoi se îndreaptă către Allah, stăruie în cerere, Îi cere cu umilință și Îl cheamă cu dorință și teamă, caută apropierea de El prin Numele și Atributele Sale și prin afirmarea unicității Sale și oferă o milostenie înainte de rugă — o asemenea rugă aproape că nu este respinsă niciodată. Cu atât mai mult dacă se numără printre rugile despre care Profetul ﷺ a arătat că sunt de așteptat să primească răspuns sau că ele cuprind Numele cel mai măreț.