Înapoi la pasaj

Cunoașterea se dă mai departe

Un citat, cu sursa lui.

Pregătește un card pentru Instagram, Facebook sau WhatsApp. Fiecare export include cartea și ediția, iar descrierea păstrează legătura către context și note.

Pregătește cardul

Cuvintele provin din pasajul selectat. Pasajele lungi continuă pe mai multe carduri, în aceeași ordine. Copiază și sursa pentru descrierea postării.

Export la rezoluția originală, cu referința ediției inclusă.

Se pregătește previzualizarea. Dacă textul depășește formatul ales, selectează Story.

Din ediția publicată

Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul II

Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Jurămintele frecvente

Trebuie să ne ferim de tot ceea ce cuprinde acest hadith și să stăm departe de acele fapte, deoarece aceasta urmărește Profetul ﷺ când ne înștiințează despre ele. Altfel, ce folos are să-l auzim dacă ceea ce cer textele nu se vede în credințele, cuvintele și faptele noastre? Am fi asemenea neștiutorului; ba vina noastră ar fi mai mare. De aceea, aceste texte nu trebuie să treacă pe lângă noi fără folos, mulțumindu-ne doar să le cunoaștem sensul. Trebuie să le cunoaștem sensul și să lucrăm potrivit lor. Apoi, întrucât ne numărăm printre cei cărora Allah le-a dăruit știință, trebuie să-i avertizăm și pe oameni, ca să fim moștenitori ai Trimisului ﷺ. Profetul ﷺ era cunoscător, împlinea ceea ce știa și chema la adevăr. Cel care caută știința nu este însă moștenitor al Trimisului, asupra lui să fie binecuvântările și pacea, până când nu împlinește ceea ce a împlinit acesta în privința faptelor și a chemării. Trebuie, așadar, să-i avertizăm pe frații noștri musulmani asupra acestei fapte atât de răspândite printre oameni: fac din Allah marfa lor, nevânzând și necumpărând decât cu jurăminte.

Continuă lectura în context