Un citat, cu sursa lui.

Răspunsul: afirmația nu este corectă în mod necondiționat, ci trebuie făcută o distincție. Dacă se au în vedere specialiștii în hadith în sensul consacrat al termenului, cei care studiază hadithul prin transmitere și studiu critic, excluzându-i pe juriști, pe învățații exegezei și pe alții asemenea lor, atunci afirmația nu este corectă. Învățații exegezei și juriștii care caută să-și întemeieze judecățile pe dovezi sunt în realitate dintre adepții hadithului. Denumirea nu este limitată la specialiștii în știința hadithului, căci științele religioase cuprind exegeza, hadithul, jurisprudența și altele. Sensul este că oricine ia Cartea și Sunnah drept judecător face parte dintre adepții hadithului în înțelesul general. Adepții hadithului sunt toți cei care se străduiesc să urmeze Sunnah Trimisului lui Allah ﷺ. Denumirea îi cuprinde și pe juriștii care caută să urmeze Sunnah, chiar dacă nu sunt specialiști în hadith în sens tehnic. De pildă, șeicul Islamului Ibn Taymiyyah nu este socotit, în sens tehnic, printre muḥaddithūn, dar el a ridicat stindardul hadithului. Două grupuri l-au revendicat pe imamul Aḥmad, Allah să aibă milă de el: juriștii au spus că este jurist, iar specialiștii în hadith au spus că este muḥaddith. El este un imam în jurisprudență, hadith și exegeză. Fără îndoială, cei care se ocupă de hadith sunt cei mai apropiați de ținerea de el. Totuși, exprimarea „grupul sprijinit spre izbândă este alcătuit din adepții hadithului” riscă să fie înțeleasă ca referindu-se numai la specialiștii în hadith, excluzându-i pe ceilalți. Dacă se spune însă „adepții hadithului” în sensul cel mai larg, adică cei care se țin de hadith, fie că aparțin acestei specializări și se ocupă de ea, fie că nu se ocupă de ea, dar urmează hadithul, atunci afirmația este corectă.