Un citat, cu sursa lui.

Ceea ce contează este că ʿAlī, Allah să fie mulțumit de el, a văzut un lucru pe care nu l-a putut îngădui: ei i-au atribuit dumnezeirea, iar el i-a ars în foc. Apoi această grupare rea a început să se înmulțească, fiindcă, în realitate, semnul ei distinctiv este ipocrizia pe care o numesc taqiyyah. De aceea, această grupare este cât se poate de primejdioasă pentru Islam: ea afișează apartenența la Islam și chemarea la el și împlinește riturile sale vădite, precum interzicerea băuturilor amețitoare și altele asemenea, însă înăuntrul ei îl contrazice. Ei îi socotesc pe imamii lor divinități care conduc universul și îi consideră mai presus de profeți, îngeri și apropiații lui Allah, pe o treaptă la care nu ajunge niciun înger apropiat și niciun profet trimis. Cum ar putea fi acceptată de la aceștia pretenția apartenenței la Islam? De aceea, Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah, Allah să aibă milă de el, spune despre ei în multe dintre cărțile sale cuvinte prin care omul, dacă le citește, le cunoaște starea: «Ei sunt oamenii care vatămă cel mai mult Islamul; au părăsit moscheile și au înălțat sanctuarele de la morminte». Ei spun: „Nu ne rugăm în comun decât în spatele unui imam infailibil, iar acum nu există niciunul infailibil”. Ei au fost primii care au construit sanctuare deasupra mormintelor, după cum spune aici șeicul. I-au acuzat pe cei mai buni dintre toți urmașii Mesagerului — Abū Bakr și ʿUmar — de ipocrizie și au pretins că au murit astfel, asemenea lui ʿAbd Allāh ibn Ubayy ibn Salūl și altora ca el. La Allah căutăm ocrotire! Privește, așadar, ce judecată dai despre aceștia după ce le cunoști crezul și calea!