Înapoi la pasaj

Cunoașterea se dă mai departe

Un citat, cu sursa lui.

Pregătește un card pentru Instagram, Facebook sau WhatsApp. Fiecare export include cartea și ediția, iar descrierea păstrează legătura către context și note.

Pregătește cardul

Cuvintele provin din pasajul selectat. Pasajele lungi continuă pe mai multe carduri, în aceeași ordine. Copiază și sursa pentru descrierea postării.

Export la rezoluția originală, cu referința ediției inclusă.

Se pregătește previzualizarea. Dacă textul depășește formatul ales, selectează Story.

Din ediția publicată

Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul I

Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Exagerarea în privința celor drepți

Exagerarea în actele de adorare constă în înăsprirea lor, până într-atât încât cineva socotește că neîndeplinirea vreunuia dintre ele este necredință și ieșire din Islam. Așa este exagerarea khārijiților și a muʿtaziliților, care au spus că acela care săvârșește un păcat major este în afara Islamului, iar sângele lui și averea lui devin îngăduite. Ei au îngăduit răzvrătirea împotriva conducătorilor și vărsarea de sânge. La fel și muʿtaziliții, care au spus: „Cel care săvârșește un păcat major se află într-o poziție între cele două poziții: credință și necredință”. Aceasta este o înăsprire care a dus la pierzanie. În opoziție cu această înăsprire a apărut permisivitatea murjiʾiților, care au spus că uciderea, adulterul, furtul, consumul de vin și alte păcate majore asemenea lor nu scot din credință și nu o diminuează cu nimic, că pentru credință este suficientă recunoașterea și că credința celui care săvârșește un păcat major este asemenea credinței lui Jibrīl și a Mesagerului lui Allah ﷺ, fiindcă oamenii nu se deosebesc în privința credinței. Ei ajung să spună chiar că Iblīs este credincios, fiindcă recunoaște. Dacă li se spune că Allah l-a declarat necredincios, ei răspund: „Atunci recunoașterea lui nu este sinceră, ci este mincinoasă”.

Continuă lectura în context