Cunoașterea se dă mai departe
Un citat, cu sursa lui.
Pregătește un card pentru Instagram, Facebook sau WhatsApp. Fiecare export include cartea și ediția, iar descrierea păstrează legătura către context și note.
Pregătește cardul
Cuvintele provin din pasajul selectat. Pasajele lungi continuă pe mai multe carduri, în aceeași ordine. Copiază și sursa pentru descrierea postării.
Export la rezoluția originală, cu referința ediției inclusă.
Se pregătește previzualizarea. Dacă textul depășește formatul ales, selectează Story.
Din ediția publicată
Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul I
Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Locurile în care nu se aduce jertfă lui Allah
A doua părere: ispășirea este obligatorie. Aceasta este părerea cunoscută a școlii, fiindcă Trimisul ﷺ a arătat într-un alt hadith, diferit de cele două, că ispășirea ei este ispășirea unui jurământ.[232] Faptul că un lucru nu este pomenit într-un hadith nu înseamnă că el nu există. Nepomenirea nu este o afirmare a inexistenței. Dacă Trimisul ar fi spus: „Nu există ispășire”, cele două hadithuri ar fi fost în contradicție și ar fi trebuit să căutăm care are întâietate. Însă Trimisul nu a negat ispășirea, ci a păstrat tăcerea, iar tăcerea nu contrazice o afirmație explicită. Tăcerea și nepomenirea pot presupune sprijinirea pe ceea ce fusese spus anterior. Dacă Trimisul spusese aceasta înainte să îl oprească pe acel om, nu a mai repetat-o, sprijinindu-se pe ceea ce spusese deja. Nu este necesar ca, de fiecare dată când rostește un enunț general, Trimisul să amintească toate precizările și particularizările care îl privesc. Dacă acest lucru ar fi fost necesar, Sunnah ar fi devenit foarte întinsă. Când Trimisul ﷺ rostește un hadith general, iar în alt loc există ceva care îl particularizează, el este înțeles potrivit acelei particularizări, chiar dacă ea nu a fost amintită odată cu enunțul general. De asemenea, potrivit analogiei juridice, dacă un om jură să săvârșească un lucru interzis și spune: „Pe Allah, voi face acest lucru”, deși este interzis, el nu trebuie să îl facă, ci să împlinească ispășirea unui jurământ, chiar dacă a jurat să săvârșească un lucru interzis. Făgăduința se aseamănă cu jurământul; prin urmare, ispășirea ei este ispășirea unui jurământ. Această părere este mai corectă.
[232] Din hadithul lui ʿĀʾișah. Relatat de Aḥmad (6/247), de Abū Dāwūd, nr. 3290, de At-Tirmidhī, nr. 1524, de An-Nasāʾī, nr. 3834, de Ibn Mājah, nr. 2125, și de Al-Bayhaqī (10/69). A fost declarat autentic de Aṭ-Ṭaḥāwī și de Ibn As-Sakan, după cum se arată în At-Talkhīṣ al-Ḥabīr (4/176).