Un citat, cu sursa lui.

Aceasta este, în realitate, un fel de închinare. Dacă omul s-ar cerceta întrebându-se pentru ce a fost creat, ar ști că a fost creat pentru închinarea față de Allah și că a fost creat și pentru o altă sălășluire, nu pentru aceasta. Această lume este o trecere prin care omul ajunge în cealaltă sălășluire, cea pentru care a fost creat și pentru care trebuie să se îngrijească să lucreze. O, de-aș ști în ce zi s-a gândit omul: „Ce am făcut? Cât mi-a mai rămas în această lume? Ce am dobândit? Zilele trec, iar eu nu știu dacă m-am apropiat de Allah sau m-am îndepărtat de El.” Ne cercetăm pe noi înșine în această privință? Orice om cu judecată trebuie să aibă un scop. Care este, așadar, scopul său? Noi căutăm acum cunoașterea pentru a ne apropia de Allah prin ea, pentru a ne instrui pe noi înșine și pentru a-i instrui pe alții. Dar, ori de câte ori învățăm o chestiune, o și punem în practică? În orice caz, găsim în noi multe lipsuri și multă neglijență. Iar când învățăm o chestiune, îi chemăm pe robii lui Allah la ea? Acesta este un lucru care cere cercetarea de sine. De aceea, căutătorul cunoașterii are o răspundere care nu este deloc ușoară; el are de îndeplinit mai mult decât dania obligatorie asupra averii. Trebuie să lucreze, să fie activ și să răspândească știința și înțelegerea în comunitatea islamică; altfel, ea se va abate de la Legea lui Allah. Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, a spus: „Toate lucrurile sunt puse în mișcare de iubire.” De pildă, nu pornești să faci ceva decât dacă îl iubești; până și îmbucătura de mâncare nu o mănânci decât pentru că o îndrăgești.