Șaptezeci de întrebări despre rânduielile înmormântării

⁵⁰

**1. Mutarea mortului dintr-o țară în alta și repetarea rugăciunii pentru el.** Dacă scopul este repetarea rugăciunii, aceasta este o inovație condamnabilă, împotriva căii înaintașilor drepți și a poruncii Profetului de a grăbi înmormântarea. Ea deschide poarta fălirii oamenilor cu morții lor, până când cortegiul funerar devine asemenea unei nunți.

Ar fi de ajuns să se facă în cealaltă țară rugăciunea pentru absent, dacă am socoti-o prescrisă. Opinia corectă este însă că rugăciunea pentru absent nu se face decât pentru cel care a murit într-un loc unde nu s-a făcut rugăciunea pentru el sau la porunca conducătorului. Primul caz are drept dovadă rugăciunea în absență făcută de Profet pentru an-Najashi.⁵¹ În al doilea caz, pentru a nu rupe ascultarea într-o chestiune de judecată juridică.

Dacă scopul mutării este alegerea îngropării în altă țară — fiindcă îngroparea acolo este mai merituoasă, pentru că familia sa este acolo sau pentru altceva asemănător —, nu este nicio problemă. Dacă însă conducătorul o interzice de teama înghesuielii oamenilor în locul merituos, a strâmtorării locului ori a neputinței de a împlini obligația îngropării, mortul nu este mutat. La fel, dacă mutarea cere cheltuieli mari care vatămă drepturile moștenitorilor asupra averii sau ceva asemănător.

Uneori mutarea poate fi obligatorie: de pildă, dacă moare într-o țară a necredincioșilor fără cimitire musulmane și nu poate fi îngropat în alt loc din acea țară, trebuie să fie mutat într-o țară musulmană.

Mutarea mortului de la o moschee la alta în același oraș, pentru a se face rugăciunea în mai multe moschei, este de asemenea o inovație condamnabilă și cuprinde primejdiile pomenite. Oamenii vin la mort; mortul nu este purtat în cerc printre oameni ca să se roage pentru el.

**2. Așezarea rudelor mortului alături de imam la rugăciune.** Dacă locul este strâmt și nu se pot așeza în spatele lui, nici măcar între el și primul rând, nu este nicio problemă, fiindcă există nevoie. Stau în dreapta și în stânga imamului.

Dacă locul este larg, nu se așază alături de imam, fiindcă aceasta este împotriva Sunnei rugăciunii în grup. Am văzut însă rude care vin înainte înadins pentru a sta lângă imam, crezând că este Sunna. Este o greșeală asupra căreia imamii trebuie să atragă atenția și să le arate oamenilor că nu este Sunna.

**3. Intrarea mașinilor în cimitir fără nevoie.** Aceasta nu se cuvine, fiindcă uneori îi strâmtorează pe oameni și transformă înfățișarea înmormântărilor în cea a nunților, făcându-i să uite pomenirea Vieții de Apoi.

**4. Strângerea mâinilor, îmbrățișarea și alinierea pentru condoleanțe.** Nu cunosc de la înaintași vreun temei pentru ceea ce fac oamenii de curând: strângeri de mâini și îmbrățișări la condoleanțe, precum și așezarea în rând pentru cei care le aduc. Unii spun că se aliniază pentru ușurarea celor care aduc condoleanțe, ca aceștia să nu ostenească în căutarea familiei mortului, mai ales când însoțitorii sunt mulți, iar familia este numeroasă. Acesta poate fi un scop valabil, deși fapta lor nu îmi place.

**5. Vorbirea despre treburile lumii de către cei care însoțesc mortul.** Aceasta este împotriva stării cuvenite: omul ar trebui să cugete la situația și sfârșitul său. Astăzi îi însoțește pe morți, iar mâine cei vii îl vor însoți pe el; nu știe când va fi aceasta.

În plus, aceasta frânge inimile rudelor și prietenilor îndurerați. Unii învățați au dezaprobat ca însoțitorul mortului să vorbească despre lume ori să stea cu prietenul său glumind și râzând. De aceea Profetul stătea cu companionii în cimitir, înainte să fie gata firida, și le vorbea despre ceea ce se potrivea. În Sahih al-Bukhari, ‘Ali ibn Abi Talib a spus:

„Eram la o înmormântare în Baqi‘ al-Gharqad. Profetul a venit la noi, s-a așezat și noi ne-am așezat în jurul lui. Avea un băț; și-a plecat capul și a început să scormonească pământul cu el.”

Apoi a pomenit hadithul.⁵²

În Musnad, Sunan Abi Dawud și în alte colecții, al-Bara ibn ‘Azib a spus:

„Am ieșit împreună cu Profetul la înmormântarea unui bărbat dintre ansari. Am ajuns la mormânt, iar firida nu era încă gata. Trimisul lui Allah s-a așezat și noi ne-am așezat în jurul lui de parcă am fi avut păsări pe cap. Avea în mână un băț cu care scormonea pământul și a spus: «Căutați adăpost la Allah de pedeapsa mormântului», de două sau trei ori.”

Apoi le-a vorbit despre starea credinciosului și a necredinciosului la moarte și după ea.⁵³ Este un hadith lung și măreț.

Din acesta și din hadithul lui ‘Ali aflăm că, pentru cel care însoțește mortul, vorbirea prescrisă privește moartea și ceea ce vine după ea.

Unii au înțeles din cele două hadithuri că trebuie să-i îndemne pe oameni în această situație, ridicându-se ca predicator în fața lor și vorbind. Nu există însă temei pentru această înțelegere. Profetul nu s-a ridicat să le țină o predică, ci stătea între ei și le vorbea cum îi vorbește omul celui așezat lângă el. Ori tăcea, ori vorbea despre ceva nepotrivit locului, ori vorbea despre ceva potrivit; aceasta din urmă a făcut Profetul.

**6. Rămânerea familiei mortului acasă pentru primirea condoleanțelor.** Aceasta nu era cunoscută în vremea înaintașilor drepți. De aceea unii învățați au declarat-o inovație. În *Al-Iqna‘* și comentariul său se spune: „Este dezaprobată șederea pentru ele” — adică pentru condoleanțe —, „ca omul lovit de pierdere să stea într-un loc pentru ca oamenii să-i aducă mângâiere.”⁵⁴

Când pomenește rânduiala pregătirii mâncării pentru familia mortului, spune: „Să intenționeze a face aceasta pentru familia mortului, nu pentru cei care se adună la ei; pentru aceștia este dezaprobat, fiindcă ajută la ceva dezaprobat: adunarea oamenilor la familia mortului.” Al-Marwazi a transmis de la Ahmad: „Este dintre faptele epocii ignoranței.” El a condamnat-o cu asprime.

Apoi a pomenit hadithul lui Jarir ibn Abd Allah:

„Socoteam adunarea la familia mortului și pregătirea mâncării după îngropare drept bocire.”⁵⁵

An-Nawawi spune în *Sharh al-Muhadhdhab*: „Cât despre șederea pentru condoleanțe, ash-Shafi‘i, autorul și ceilalți învățați ai școlii au afirmat că este dezaprobată. Abu Hamid în comentariul său și alții au transmis aceasta din textul lui ash-Shafi‘i. Ei spun: prin ședere se înțelege ca familia mortului să se adune într-o casă, iar cei care doresc să aducă condoleanțe să vină acolo. Ei spun: dimpotrivă, să-și vadă de nevoile lor, iar cine îi întâlnește să-i mângâie.” Aici se încheie citatul.⁵⁶

Când familia deschide ușa pentru a primi condoleanțe, parcă le spune oamenilor prin starea sa: „Oameni, am fost loviți de o nenorocire, așadar mângâiați-ne!” Dacă anunță în ziare locul condoleanțelor, este și o chemare prin cuvinte. Face oare parte din Sunna vestirea nenorocirii pentru a primi condoleanțe? Nu trebuie oare omul să rabde hotărârea și destinul lui Allah, să țină aceasta între el și Domnul său și să-și găsească mângâiere la Allah pentru orice pierdere?

În unele regiuni s-a ajuns să fie ridicate corturi, așezate scaune, aprinse lumini și să fie mulți oameni care intră și ies, încât abia deosebești aceasta de ospățul unei nunți. Uneori angajează un recitator care, după cum pretind, recită pentru sufletul mortului. Însă angajarea pentru aceasta este nulă, iar recitatorul care citește pentru bani nu are răsplată. Se risipește astfel averea și li se dă acestor recitatori îndemn la păcat.

Dacă cineva spune: „Nu este statornicit că Profetul, când a venit vestea uciderii lui Ja‘far și a celor doi tovarăși ai săi, s-a așezat în moschee și i se vedea tristețea?”⁵⁷ răspunsul este: Da, dar Profetul nu s-a așezat pentru a primi condoleanțe. De aceea nu ne-a ajuns că cineva ar fi stat lângă el ca să i le aducă. În aceasta nu este dovadă pentru deschiderea ușilor caselor și șederea în vederea primirii condoleanțelor.

Cât despre anunțarea morții în ziare, dacă există un folos — de pildă mortul avea multe tranzacții cu oamenii, primind și dând, iar moartea este anunțată pentru ca, dacă cineva are un drept asupra lui, să fie achitat, sau ceva asemănător —, nu este nicio problemă.

Scris de Muhammad as-Salih al-‘Uthaymin, la 24/1/1418 h.