Desăvârșirea religiei și pericolul inovațiilor

Allah să-l ierte pe el, pe părinții săi și pe musulmani.

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător.

Toată lauda I se cuvine lui Allah. Pe El Îl lăudăm, de la El cerem ajutor și iertare și către El ne întoarcem cu căință. La Allah căutăm adăpost de răul propriilor suflete și de faptele noastre rele. Pe cel pe care Allah îl călăuzește nimeni nu-l poate rătăci, iar pe cel pe care îl lasă în rătăcire nimeni nu-l poate călăuzi.

Mărturisesc că nu există nicio divinitate vrednică de adorare în afară de Allah, Singurul, fără asociat, și mărturisesc că Muḥammad este robul și Trimisul Său. Allah Preaînaltul l-a trimis cu îndrumarea și religia adevărului. El a transmis mesajul, a îndeplinit ceea ce i-a fost încredințat, a povățuit comunitatea și s-a străduit pentru Allah așa cum se cuvine, până când l-a ajuns moartea.

Și-a lăsat comunitatea pe o cale limpede, a cărei noapte este asemenea zilei și de la care nu se abate decât cel sortit pieirii. A lămurit tot ceea ce îi este necesar comunității în toate treburile ei, până într-acolo încât Abū Dharr — Allah să fie mulțumit de el — a spus:

Un bărbat dintre politeiști i-a spus lui Salmān al-Fārisī — Allah să fie mulțumit de el: „Profetul vostru v-a învățat până și cum să vă faceți nevoile?” — adică regulile privitoare la satisfacerea nevoilor firești. El a răspuns:

Religia cuprinde tot ceea ce este necesar

În acest Coran măreț vezi că Allah Preaînaltul a lămurit atât principiile religiei, cât și normele ei particulare. A lămurit tawḥīd-ul în toate categoriile sale și chiar buna-cuviință în adunări și cererea permisiunii de a intra. Preaînaltul spune:

Preaînaltul mai spune:

A lămurit chiar și regulile vestimentației. Allah Preaînaltul spune:

Există și multe alte versete din care reiese că această religie este cuprinzătoare și desăvârșită: nu are nevoie de adaosuri, după cum nu este îngăduit nici să se scadă ceva din ea. De aceea, descriind Coranul, Allah Preaînaltul spune:

Nu există nimic de care oamenii au nevoie pentru întoarcerea lor în Viața de Apoi sau pentru traiul lor fără ca Allah Preaînaltul să-l fi lămurit în Cartea Sa, fie în mod explicit, fie printr-o indicație, fie prin sensul direct al exprimării, fie prin sensul care se deduce din ea.

Fraților! Unii oameni interpretează cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Ei înțeleg prin „Carte”, în cuvintele:

Coranul. Interpretarea corectă este însă că prin Carte se înțelege aici Tabla Păstrată. Cât despre Coran, Allah Preaînaltul l-a descris printr-o exprimare mai puternică decât negarea, și anume prin cuvintele Sale:

Aceasta este mai cuprinzătoare și mai limpede decât exprimarea:

Poate că cineva va spune: „Unde găsim în Coran numărul celor cinci rugăciuni și numărul unităților fiecărei rugăciuni? Cum se împacă faptul că nu găsim în Coran lămurirea numărului de rakʿah al fiecărei rugăciuni cu următoarele cuvinte ale lui Allah?”

Răspunsul este că Allah Preaînaltul ne-a lămurit în Cartea Sa că avem obligația să primim ceea ce a spus Trimisul ﷺ și ceea ce ne-a indicat:

Așadar, ceea ce a lămurit Sunna este indicat și de Coran, deoarece Sunna este una dintre cele două părți ale revelației pe care Allah a pogorât-o Trimisului Său și l-a învățat, după cum spune Allah Preaînaltul:

Prin urmare, ceea ce a venit în Sunna a venit și în Cartea lui Allah, Puternicul și Mărețul.

Fraților!

Dacă ați înțeles aceasta, a murit oare Profetul ﷺ lăsând nelămurit vreun lucru din religie prin care ne apropiem de Allah Preaînaltul? Nicidecum. Profetul ﷺ a lămurit întreaga religie, fie prin cuvintele sale, fie prin faptele sale, fie prin încuviințarea sa, atât din proprie inițiativă, cât și ca răspuns la o întrebare. Uneori Allah trimitea un beduin din cele mai îndepărtate ținuturi ale deșertului la Trimisul lui Allah ﷺ ca să-l întrebe despre un lucru al religiei despre care companionii care îl însoțeau mereu nu-l întrebau. De aceea, ei se bucurau când venea un beduin să-l întrebe pe Profet ﷺ despre anumite chestiuni.

Dovada că Profetul ﷺ nu a lăsat nelămurit nimic din ceea ce oamenilor le este necesar în adorare, în relațiile lor și în traiul lor se află în cuvintele Preaînaltului:

Inovația și desăvârșirea religiei

O, musulmanule, dacă ai înțeles aceasta, să știi că oricine introduce o rânduială nouă în religia lui Allah — chiar și cu o intenție bună — săvârșește o inovație care, pe lângă faptul că este rătăcire, constituie și o atingere adusă religiei lui Allah, Puternicul și Mărețul. Ea înseamnă a-L dezminți pe Allah Preaînaltul în ceea ce spune:

Căci cel care introduce în religia lui Allah Preaînaltul o rânduială ce nu face parte din ea spune, prin ceea ce face, ca și cum ar zice: „Religia nu este desăvârșită, fiindcă îi mai lipsea această rânduială pe care am introdus-o ca să mă apropii prin ea de Allah, Puternicul și Mărețul.”

Este de mirare că un om introduce o inovație privitoare la Ființa lui Allah, Puternicul și Mărețul, la Numele și Atributele Sale, apoi spune că astfel Îl preamărește pe Domnul său, că astfel Îl declară lipsit de orice imperfecțiune și că astfel împlinește cuvintele Preaînaltului:

Te miri cum poate introduce în religia lui Allah o asemenea inovație privitoare la Ființa Lui, pe care nu au urmat-o nici înaintașii comunității, nici imamii ei, apoi să spună că tocmai el este cel care Îl declară pe Allah lipsit de orice imperfecțiune, Îl preamărește și împlinește cuvintele Lui:

Iar despre cel care nu este de acord cu el spune că aseamănă Atributele lui Allah cu ale făpturilor ori îi dă alte asemenea denumiri înjositoare.

Tot astfel te miri de niște oameni care introduc în religia lui Allah lucruri ce nu fac parte din ea în ceea ce îl privește pe Trimisul lui Allah ﷺ, apoi pretind că tocmai ei îl iubesc și îl cinstesc, iar cel care nu li se alătură în această inovație îl urăște pe Trimisul lui Allah ﷺ. Îi dau și alte asemenea denumiri înjositoare celui care nu este de acord cu inovația lor privitoare la Trimisul lui Allah ﷺ.

Este de mirare că asemenea oameni spun: „Noi Îl preamărim pe Allah și îl cinstim pe Trimisul Său”, deși, introducând în religia lui Allah și în Legea cu care a venit Trimisul Său ﷺ ceea ce nu face parte din ea, se pun, fără îndoială, înaintea lui Allah și a Trimisului Său. Allah Preaînaltul a spus:

Fraților!

Vă întreb și vă rog stăruitor, în numele lui Allah, Puternicul și Mărețul, să răspundeți din conștiință, nu din pornirile voastre, potrivit cerințelor religiei voastre, nu potrivit obiceiului de a-i imita pe alții: ce spuneți despre cei care introduc în religia lui Allah ceea ce nu face parte din ea, fie în privința Ființei, Atributelor și Numelor lui Allah, fie în privința Trimisului lui Allah ﷺ, apoi spun: „Noi Îl preamărim pe Allah și îl cinstim pe Trimisul Său”? Sunt ei mai îndreptățiți să fie socotiți astfel sau aceia care nu se abat nici cât un vârf de deget de la Legea lui Allah și spun despre ceea ce a adus Legea: „Credem și socotim adevărat ceea ce ni s-a vestit; am auzit și ne supunem în ceea ce ni s-a poruncit ori ni s-a interzis”, iar despre ceea ce Legea nu a adus spun: „Ne oprim și ne abținem. Nu ne este îngăduit să o luăm înaintea lui Allah și a Trimisului Său și nici să spunem despre religia lui Allah ceea ce nu face parte din ea”? Care dintre cele două categorii este mai îndreptățită să fie socotită iubitoare și cinstitoare a lui Allah și a Trimisului Său? Fără îndoială, cei care au spus: „Credem și socotim adevărat ceea ce ni s-a vestit; am auzit și ne supunem în ceea ce ni s-a poruncit”, care au spus: „Ne abținem și ne oprim de la ceea ce nu ni s-a poruncit” și care au spus: „Ne socotim mult prea neînsemnați ca să introducem în Legea lui Allah ori în religia Sa ceea ce nu face parte din ele.” Fără îndoială, aceștia și-au cunoscut propria măsură și măreția Creatorului lor. Ei sunt cei care L-au preamărit pe Allah Preaînaltul și l-au cinstit pe Trimisul Său ﷺ și au arătat sinceritatea iubirii lor pentru Allah Preaînaltul și Trimisul Său ﷺ, nu cei care introduc în religia lui Allah ceea ce nu face parte din ea, în credință, în cuvinte ori în fapte. Te miri de niște oameni care cunosc cuvintele Trimisului lui Allah ﷺ:

Ei știu că expresia „orice inovație” este o formulare generală, cuprinzătoare, întărită prin cel mai puternic termen de generalizare: „orice”. Cel care a rostit această formulare — binecuvântarea și pacea lui Allah să fie asupra lui — cunoștea înțelesul ei. El este cel mai elocvent dintre făpturi și cel mai sincer sfătuitor al făpturilor; nu rostește decât ceea ce intenționează să însemne cuvintele sale.

Așadar, când Profetul ﷺ a spus: „Orice inovație este o rătăcire”, știa ce spune și cunoștea înțelesul cuvintelor sale. Le-a rostit dintr-o sinceră și deplină grijă pentru binele comunității.

Când într-o exprimare se întrunesc aceste trei lucruri — deplina sinceritate a sfatului și a intenției, deplina claritate și elocvență, precum și deplina știință și cunoaștere — aceasta arată că prin cuvinte este urmărit chiar sensul pe care îl exprimă. După o asemenea formulare generală, mai este corect să împărțim inovațiile în trei sau în cinci categorii? Nicidecum, aceasta nu este corect. Cât despre afirmația unor învățați că există o inovație bună, ea se încadrează inevitabil într-una dintre două situații:

**1.** Lucrul respectiv nu este o inovație, însă cel care îl numește astfel îl socotește o inovație.

**2.** Este o inovație și, prin urmare, este rea, însă el nu cunoaște răul ei.

Acesta este răspunsul la orice lucru despre care se pretinde că ar fi o inovație bună.

Prin urmare, adepții inovațiilor nu au nicio cale de a socoti bună vreuna dintre inovațiile lor, câtă vreme avem în mâini această sabie tăioasă de la Trimisul lui Allah ﷺ: „Orice inovație este o rătăcire.” Această sabie tăioasă a fost făurită în atelierele profeției și ale mesajului divin, nu în ateliere nesigure. A fost făurită în atelierele profeției, iar Profetul ﷺ i-a dat această formă atât de elocventă. Nimeni nu poate veni înaintea celui care ține o asemenea sabie tăioasă cu o inovație despre care să spună că este bună, când Trimisul lui Allah ﷺ spune: „Orice inovație este o rătăcire.”

Cuvintele lui ʿUmar despre rugăciunea în ramaḍān

Parcă simt cum în sufletele voastre se ivește întrebarea: ce spui despre conducătorul credincioșilor, ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb — Allah să fie mulțumit de el —, căruia i s-a dăruit dreapta judecată? El le-a poruncit lui Ubayy ibn Kaʿb și lui Tamīm al-Dārī — Allah să fie mulțumit de amândoi — să-i conducă pe oameni la rugăciunea de noapte în ramaḍān. A ieșit și i-a găsit pe oameni adunați în spatele imamului lor, apoi a spus:

Răspunsul are două aspecte:

**Primul:** nimănui nu-i este îngăduit să opună cuvintelor Trimisului ﷺ vorbele altcuiva, nici pe ale lui Abū Bakr, cel mai bun din comunitate după Profetul ei, nici pe ale lui ʿUmar, al doilea din comunitate după Profetul ei, nici pe ale lui ʿUthmān, al treilea din comunitate după Profetul ei, nici pe ale lui ʿAlī, al patrulea din comunitate după Profetul ei, și nici pe ale altcuiva. Căci Allah Preaînaltul spune:

Imamul Aḥmad — Allah să aibă milă de el — a spus:

**Al doilea:** știm cu certitudine că, dintre oameni, conducătorul credincioșilor, ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb — Allah să fie mulțumit de el —, se număra printre cei care cinsteau cel mai mult cuvintele lui Allah Preaînaltul și ale Trimisului Său ﷺ. Era cunoscut pentru faptul că se oprea la hotarele stabilite de Allah Preaînaltul, până într-acolo încât era descris drept unul care se oprea cu strictețe la cuvintele lui Allah Preaînaltul. Mulți cunosc întâmplarea femeii care l-a contrazis în privința limitării darurilor de căsătorie — dacă întâmplarea este autentică —, invocând cuvintele Preaînaltului:

Atunci ʿUmar a renunțat la ceea ce intenționa, și anume să limiteze darurile de căsătorie. Totuși, autenticitatea acestei întâmplări este discutabilă.

Ceea ce urmărim însă este să arătăm că ʿUmar se oprea la hotarele stabilite de Allah Preaînaltul și nu le încălca. Nu se potrivește cu ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el —, având rangul pe care îl avea, să se împotrivească spuselor celui mai de seamă dintre oameni, Muḥammad ﷺ, și să spună despre o inovație: „Ce inovație bună!”, dacă aceasta ar fi tocmai inovația pe care Trimisul lui Allah ﷺ a avut-o în vedere când a spus: „Orice inovație este o rătăcire.”

Dimpotrivă, inovația despre care ʿUmar a spus că este bună trebuie înțeleasă ca una care nu intră în sensul urmărit de Profet ﷺ prin cuvintele: „Orice inovație este o rătăcire.” Prin cuvintele „Ce inovație bună este aceasta!”, ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el — se referea la adunarea oamenilor în spatele unui singur imam după ce fuseseră împrăștiați. Însă temelia rugăciunii de noapte în ramaḍān vine de la Trimisul lui Allah ﷺ. În cele două Ṣaḥīḥ-uri este consemnată relatarea ʿĀʾișei — Allah să fie mulțumit de ea — potrivit căreia Profetul ﷺ i-a condus pe oameni la rugăciune trei nopți, iar în a patra noapte nu a ieșit la ei și a spus:

Așadar, rugăciunea de noapte în grup, în ramaḍān, face parte din Sunna Trimisului ﷺ. ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el — a numit-o inovație ținând seama de faptul că, după ce Profetul ﷺ a încetat să-i conducă, oamenii se împrăștiaseră: unul se ruga singur, altul avea alături un om, altul doi, iar alții se rugau în grupuri mici în moschee. Prin judecata sa dreaptă și corectă, conducătorul credincioșilor, ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el —, a socotit potrivit să-i adune pe oameni în spatele unui singur imam. Acest fapt era o noutate numai în raport cu împrăștierea lor de dinainte: o noutate relativă, nu o inovație nou-creată în mod absolut de ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el. Această Sunna existase în vremea Trimisului ﷺ; era o Sunna, dar fusese părăsită din vremea Trimisului ﷺ până când ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el — a readus-o la viață.

Înțelegând acest principiu, adepții inovațiilor nu mai pot găsi în cuvintele lui ʿUmar nicio deschidere pentru inovațiile pe care le socotesc bune.

Mijloacele și scopurile lor

Cineva poate spune: „Există lucruri noi pe care musulmanii le-au acceptat și le-au folosit, deși nu erau cunoscute în vremea Profetului ﷺ, cum sunt școlile, alcătuirea cărților și altele asemenea. Musulmanii au socotit bună această noutate, au folosit-o și au considerat-o una dintre faptele cele mai bune. Cum împaci acest lucru, asupra căruia musulmanii sunt aproape unanim de acord, cu vorbele conducătorului și Profetului musulmanilor, Trimisul Domnului lumilor ﷺ: «Orice inovație este o rătăcire»?”

Răspunsul nostru este că, în realitate, aceasta nu este o inovație religioasă, ci un mijloc către un lucru îngăduit de Lege. Mijloacele diferă în funcție de loc și de timp. Unul dintre principiile statornicite spune că mijloacele primesc normele scopurilor lor: mijloacele către ceea ce este legiuit sunt legiuite, iar mijloacele către ceea ce nu este legiuit nu sunt legiuite. Mai mult, mijloacele către ceea ce este interzis sunt interzise. Un lucru bun devine un rău oprit dacă este mijloc către rău.

Ascultă cuvintele lui Allah, Puternicul și Mărețul:

Insultarea zeităților politeiștilor nu este, în sine, o nedreptate, ci este îndreptățită și la locul ei. Dar insultarea Domnului lumilor este o nedreptate, un lucru nelalocul lui, o încălcare și o asuprire. De aceea, atunci când insultarea zeităților politeiștilor, deși în sine lăudabilă, ducea la insultarea lui Allah, ea a devenit interzisă și oprită.

Am adus această dovadă pentru a arăta că mijloacele primesc normele scopurilor lor. Astfel, școlile, sistematizarea științei și alcătuirea cărților — chiar dacă sunt o noutate care nu exista în această formă în vremea Profetului ﷺ — nu sunt un scop în sine, ci un mijloc, iar mijloacele primesc normele scopurilor lor.

De aceea, dacă cineva ar construi o școală pentru predarea unei științe interzise, construirea ei ar fi interzisă; dacă ar construi o școală pentru predarea științei religioase, construirea ei ar fi legiuită.

Ce înseamnă a deschide o cale bună

Dacă cineva spune: „Cum răspunzi la cuvintele Profetului ﷺ:

când «a deschide o cale» înseamnă «a institui o rânduială»?”

Răspunsul este că același care a spus: „Cel care deschide în Islam o cale bună” este cel care a spus: „Orice inovație este o rătăcire.” Nu este cu putință ca de la cel adevărat în cuvânt și socotit adevărat să provină o afirmație care să o dezmintă pe alta a sa. Cuvintele Trimisului lui Allah ﷺ nu se pot contrazice niciodată și nu pot privi același înțeles în chip contradictoriu. Cel care socotește că există contradicții în cuvintele lui Allah Preaînaltul sau în cuvintele Trimisului Său ﷺ să cerceteze din nou. O asemenea presupunere izvorăște fie din neputința lui de a înțelege, fie dintr-o cercetare insuficientă. În cuvintele lui Allah Preaînaltul și ale Trimisului Său ﷺ nu poate exista niciodată contradicție.

Așa stând lucrurile, faptul că hadithul „Orice inovație este o rătăcire” nu îl contrazice pe cel care spune „Cel care deschide în Islam o cale bună” se lămurește astfel: Profetul ﷺ spune „în Islam”, iar inovațiile nu fac parte din Islam. El spune „bună”, iar inovația nu este bună. Există o deosebire între a deschide o cale și a introduce o inovație.

Un alt răspuns acceptabil este că „cel care deschide o cale” înseamnă cel care readuce la viață o Sunna care existase, apoi dispăruse. În acest caz, inițierea este relativă — după cum și noutatea poate fi relativă — față de cel care readuce la viață o Sunna după ce a fost părăsită.

Există și un al treilea răspuns, susținut de împrejurarea în care a fost rostit hadithul. Este vorba despre oamenii care au venit la Profet ﷺ fiind într-o mare lipsă. Profetul ﷺ a îndemnat să li se facă daruri. Un bărbat dintre anṣāri a venit cu o pungă cu argint care aproape că îi îngreuna mâna și a așezat-o înaintea Trimisului ﷺ. Chipul Profetului ﷺ a început să strălucească de bucurie și încântare, iar el a spus:

Aici, a deschide o cale înseamnă a începe împlinirea unei fapte, nu a institui o rânduială religioasă. Așadar, „cel care deschide în Islam o cale bună” înseamnă cel care începe să o pună în practică, nu cel care o legiferează, căci instituirea unor rânduieli noi este interzisă prin cuvintele: „Orice inovație este o rătăcire.”

Cele șase condiții ale urmării

Să se știe, fraților, că urmarea Sunnei nu se împlinește decât dacă fapta corespunde Legii în șase privințe:

**Prima: cauza.** Dacă omul Îl adoră pe Allah printr-un act de adorare legat de o cauză pe care Legea nu a stabilit-o, acesta este o inovație respinsă pentru cel care o săvârșește.

De exemplu, unii oameni petrec noaptea de douăzeci și șapte a lunii rajab în rugăciune, susținând că este noaptea în care Trimisul lui Allah ﷺ a fost înălțat la cer. Rugăciunea de noapte este un act de adorare, însă, când este legată de această cauză, devine o inovație, deoarece acel act de adorare a fost întemeiat pe o cauză care nu este dovedită prin Lege.

Acest aspect — corespondența actului de adorare cu Legea în privința cauzei — este important: prin el se vede caracterul inovator al multor lucruri despre care se crede că fac parte din Sunna, deși nu fac parte din ea.

**A doua: categoria.** Actul de adorare trebuie să corespundă Legii în privința categoriei sale. Dacă omul Îl adoră pe Allah printr-un act a cărui categorie nu a fost legiuită, acesta nu este primit.

De exemplu, dacă un bărbat ar aduce drept jertfă rituală un cal, aceasta nu ar fi valabilă, deoarece a încălcat Legea în privința categoriei. Jertfele rituale nu se aduc decât dintre vite: cămile, bovine, oi și capre.

**A treia: cantitatea.** Dacă omul ar dori să adauge o rugăciune, socotind-o obligatorie, spunem că aceasta este o inovație neprimită, deoarece contravine Legii în privința cantității.

Cu atât mai mult, dacă omul ar împlini, de exemplu, rugăciunea de ẓuhr cu cinci rakʿah, rugăciunea lui nu ar fi valabilă, potrivit acordului învățaților.

**A patra: modul de împlinire.** Dacă un om și-ar face abluțiunea începând prin spălarea picioarelor, apoi și-ar șterge capul, și-ar spăla brațele și abia la urmă fața, am spune că abluțiunea lui este nevalabilă, fiindcă se împotrivește Legii în privința modului de împlinire.

**A cincea: timpul.** Dacă un om ar aduce jertfa rituală în primele zile ale lunii dhū al-ḥijjah, aceasta nu ar fi primită, fiindcă ar contraveni Legii în privința timpului.

Am auzit că unii oameni sacrifică oi ori capre în luna ramaḍān pentru a se apropia de Allah Preaînaltul prin sacrificare. Săvârșită în acest fel, fapta este o inovație, deoarece nu există o apropiere de Allah prin sacrificare decât în cazul jertfei de la Sărbătoarea Sacrificiului, al jertfei de pelerinaj și al jertfei de la nașterea unui copil. Sacrificarea în ramaḍān cu credința că se primește pentru sacrificare o răsplată asemenea celei pentru jertfa de la Sărbătoarea Sacrificiului este o inovație. În schimb, sacrificarea pentru carne este îngăduită.

**A șasea: locul.** Dacă un bărbat ar împlini iʿtikāf în alt loc decât într-o moschee, retragerea sa nu ar fi valabilă, deoarece iʿtikāf-ul nu se împlinește decât în moschei. Dacă o femeie ar spune: „Vreau să împlinesc iʿtikāf în locul de rugăciune din casă”, retragerea ei nu ar fi valabilă, fiindcă ar contraveni Legii în privința locului.

Un alt exemplu: dacă un bărbat ar vrea să împlinească ṭawāf, ar vedea că locul înconjurării și împrejurimile lui sunt aglomerate și ar începe să înconjoare din afara moscheii, ṭawāf-ul său nu ar fi valabil. Locul înconjurării este Casa. Allah Preaînaltul i-a spus lui Ibrāhīm, prietenul Său apropiat:

Așadar, actul de adorare nu este o faptă dreaptă decât dacă întrunește două condiții:

**Prima: sinceritatea față de Allah.**

**A doua: urmarea Sunnei.** Aceasta nu se împlinește decât prin cele șase aspecte amintite mai înainte.

Îndemn la urmarea înaintașilor

Le spun celor încercați prin inovații, ale căror intenții pot fi bune și care doresc binele: dacă vreți binele, pe Allah, nu cunoaștem o cale mai bună decât calea înaintașilor — Allah să fie mulțumit de ei.

Fraților!

Țineți-vă cu tărie de Sunna Trimisului ﷺ, apucați calea înaintașilor drepți și fiți așa cum au fost ei. Vedeți atunci: vă va dăuna aceasta cu ceva?

Spun — și la Allah caut adăpost de a spune ceea ce nu cunosc — că pe mulți dintre cei atât de dornici de inovații îi găsești lipsiți de râvnă în împlinirea unor lucruri a căror legitimitate și apartenență la Sunna sunt dovedite. După ce își încheie inovațiile, întâmpină cu nepăsare practicile statornicite prin Sunna. Toate acestea sunt urmări ale răului pe care inovațiile îl fac inimilor. Vătămările lor asupra inimilor sunt mari, iar primejdiile lor pentru religie sunt grave. Niciun neam nu a introdus în religia lui Allah o inovație fără să piardă din Sunna ceva pe măsura ei sau chiar mai mult, după cum au amintit unii dintre învățații înaintașilor.

Când omul simte însă că este un următor, nu un legiuitor, dobândește prin aceasta deplina teamă plină de evlavie, supunere, smerenie și adorare față de Domnul lumilor, precum și deplina urmare a imamului celor evlavioși, a celui mai de seamă dintre trimiși și a Trimisului Domnului lumilor, Muḥammad ﷺ.

Îi sfătuiesc pe toți frații mei musulmani care au socotit bună vreo inovație — fie privitoare la Ființa, Numele și Atributele lui Allah, fie privitoare la Trimisul lui Allah ﷺ și cinstirea lui — să se teamă de Allah și să renunțe la ea. Să-și întemeieze purtarea pe urmare, nu pe inovație; pe sinceritate, nu pe asociere; pe Sunna, nu pe bidʿah; pe ceea ce iubește Cel Milostiv, nu pe ceea ce iubește șeitanul. Să vadă atunci ce vor dobândi inimile lor: curăție, viață, liniște, pace lăuntrică și lumină măreață.

Îl rog pe Allah Preaînaltul să ne facă îndrumători bine călăuziți și conducători care îndreaptă lucrurile, să ne lumineze inimile prin credință și cunoaștere, să nu facă din ceea ce am învățat o povară împotriva noastră, să ne poarte pe calea robilor Săi credincioși și să ne facă dintre aliații Săi evlavioși și dintre cei ai Săi care izbândesc. Binecuvântarea și pacea lui Allah să fie asupra Profetului nostru Muḥammad, precum și asupra întregii sale familii și tuturor companionilor săi.