الأدلة من الكتاب والسنة تحرم الأغاني والملاهي وتحذر منها

Am citit cele publicate de revista ar-Rāʾid în numerele șaizeci și șapte și șaizeci și opt, sub semnătura lui Abū Turāb aẓ-Ẓāhirī, cu titlul „Coranul și Sunna nu au interzis cântatul, nici folosirea și ascultarea instrumentelor muzicale și a fluierelor”. Am cercetat hadithurile și relatările amintite în articol, precum și temeiurile pe care s-a sprijinit când a susținut că sunt permise cântările și instrumentele de divertisment, urmându-l pe imamul său, Abū Muḥammad ibn Ḥazm aẓ-Ẓāhirī. M-a uimit foarte mult îndrăzneala cu care, urmându-l pe imamul său Abū Muḥammad, a declarat slabe toate hadithurile transmise despre interzicerea cântărilor și a instrumentelor de divertisment. A mers chiar mai departe, afirmând ceva și mai grav: că hadithurile transmise în această privință sunt născocite. M-a uimit și îndrăzneala lor neobișnuit de mare de a declara permise cântările și toate instrumentele de divertisment, în pofida numeroaselor versete, hadithuri și relatări de la înaintașii virtuoși — Allah să fie mulțumit de ei — care le interzic.

Îi cerem lui Allah să ne ocrotească de vorbirea despre El fără cunoaștere și de îndrăzneala de a declara permis ceea ce Allah a interzis, fără nicio dovadă. Învățații i-au reproșat încă din vechime lui Abū Muḥammad această mare îndrăzneală și l-au criticat pentru ea; din pricina ei a trecut prin multe încercări. Îi cerem lui Allah să ne ierte pe noi, pe el și pe toți musulmanii.

Allah i-a avertizat pe robii Săi să nu vorbească despre El fără cunoaștere și le-a interzis să declare lucrurile interzise ori permise fără dovadă. El, Atotputernicul și Mărețul, a arătat că aceasta ține de porunca și de înfrumusețarea Satanei. Allah Preaînaltul spune:

„Spune: «Domnul meu a interzis numai faptele rușinoase, pe cele văzute și pe cele ascunse, păcatul, nedreptatea fără drept, să-I faceți lui Allah asociați pentru care El nu a pogorât nicio dovadă și să spuneți despre Allah ceea ce nu știți.»”

„Nu spuneți, urmând minciuna rostită de limbile voastre: «Aceasta este îngăduită, iar aceasta este oprită!», ca să născociți minciuni despre Allah. Cei care născocesc minciuni despre Allah nu vor izbândi. O plăcere de scurtă durată, apoi vor avea parte de o pedeapsă dureroasă!”

„O, oameni! Mâncați din ceea ce se află pe pământ, îngăduit și bun, și nu urmați pașii Satanei, căci el vă este un dușman vădit. El vă poruncește numai răul și faptele rușinoase și să spuneți despre Allah ceea ce nu știți.”

În aceste versete nobile, Allah Preaslăvitul i-a avertizat pe robii Săi să nu declare lucrurile permise ori interzise fără cunoaștere. El a arătat că vorbirea despre El fără cunoaștere se află la o treaptă înfricoșătoare, deasupra asocierii. Totodată, le-a atras atenția robilor Săi că Satana dorește ca ei să vorbească despre Allah fără cunoaștere și le poruncește aceasta, pentru a le strica religia, purtarea și societatea.

Fiecare musulman are, așadar, datoria să se ferească de vorbirea despre Allah fără cunoaștere, să se teamă de Allah Preaslăvitul și să fie conștient că El îl vede atunci când declară ceva permis ori interzis. Trebuie să se elibereze de patimi și de imitarea oarbă și să urmărească să le arate robilor lui Allah hotărârea Sa așa cum a lămurit-o El în Cartea Sa sau cum a îndrumat către ea Trimisul Său ﷺ în Sunna sa. Să facă aceasta din sinceritate față de Allah și de robii Săi, ferindu-se de ascunderea cunoașterii și nădăjduind răsplata lui Allah. Îi cerem lui Allah să ne călăuzească pe noi și pe ceilalți frați ai noștri pe această cale urmată de oamenii cunoașterii și ai credinței și să ne păzească de răul sufletelor noastre și de faptele noastre rele. El este cu putere peste toate.

Îți voi arăta, cititorule, cu voia lui Allah, greșelile din cuvintele lui Abū Turāb și ale imamului său Abū Muḥammad. Îți voi lămuri versetele, hadithurile autentice și relatările care interzic cântările și instrumentele de divertisment și voi aduce din cuvintele învățaților despre acest subiect ceea ce este de ajuns și înlătură nelămuririle. Astfel vei urma în această privință o cale dreaptă, iar din inima ta vor dispărea, cu voia lui Allah, îndoielile și confuziile care s-ar fi putut lipi de ea, cum li se poate întâmpla celor ce au auzit articolul lui Abū Turāb și al altor autori asemenea lui. De la Allah cerem ajutor, în El ne încredem și nu există putere și tărie decât prin Allah, Cel Preaînalt, Cel Măreț.

Abū Turāb a spus: „Cercetarea chestiunii arată că sunt permise cântatul, instrumentele sale și ascultarea lui. În Legea adusă de Muḥammad ﷺ nu s-a transmis absolut niciun text temeinic care să le interzică. Dovezile se iau din cele două izvoare: Coranul și Sunna; tot ceea ce este în afara lor reprezintă tulburare și falsitate respinsă. Unui credincios nu-i este îngăduit nicidecum să depășească hotarele lui Allah...” Apoi, în cuprinsul articolului, a spus: „Al-Ḥāfiẓ Abū Muḥammad ibn Ḥazm a spus: «Vânzarea șahului, a fluierelor, a lăutelor, a instrumentelor muzicale și a ṭanbūr-urilor este cu totul permisă. Cine sparge vreunul dintre acestea trebuie să-l despăgubească, în afară de cazul în care este o imagine reprezentată: cel care o sparge nu datorează despăgubire, din motivul pe care l-am amintit mai înainte. Ele fac parte din averea proprietarului lor.»”

Eu spun: Abū Muḥammad a greșit, iar după el a greșit și Abū Turāb, declarând permis ceea ce Allah a interzis dintre cântări și instrumentele de divertisment. Ei le-au deschis oamenilor porțile unui mare rău și s-au abătut astfel de la calea oamenilor credinței și a purtătorilor Sunnei și ai Coranului: companionii și cei care i-au urmat cu bună purtare. Aceasta este un lucru grav, cu o primejdie foarte mare. Îi cerem lui Allah să ne ocrotească pe noi și pe musulmani de rătăcirea inimilor, de rugina păcatelor și de îmboldirile Satanei. El este Darnic și Generos.

Cei mai mulți învățați ai Islamului și majoritatea imamilor călăuzirii au susținut interzicerea cântărilor și a tuturor instrumentelor muzicale, adică a tuturor instrumentelor de divertisment. Au cerut ca instrumentele muzicale să fie sparte și au spus că cel care le distruge nu datorează despăgubiri. Au spus și că, atunci când cântatul este însoțit de instrumente muzicale, precum toba, fluierul, lăuta și altele asemenea, el este interzis prin consens. Fac excepție cazurile care vor fi lămurite, cu voia lui Allah Preaînaltul, precum femeile care bat daff-ul la nuntă și în împrejurări asemănătoare. Abū ʿAmr ibn aṣ-Ṣalāḥ a relatat consensul învățaților Islamului asupra interzicerii cântărilor și a instrumentelor muzicale atunci când sunt reunite; textul cuvintelor sale va urma în cele transmise de la el de marele învățat Ibn al-Qayyim — Allah să aibă milă de el. Aceasta din pricina împietririi și a bolii pe care cântările și instrumentele de divertisment le aduc inimilor și pentru că le îndepărtează de Nobilul Coran și de ascultarea cunoștințelor folositoare. Fără îndoială, aceasta este una dintre uneltirile Satanei prin care i-a înșelat pe oameni și i-a prins pe cei cu puțină cunoaștere și religie, până când au ajuns să prefere ascultarea „coranului Satanei” și a fluierului său în locul ascultării Cărții lui Allah și a hadithurilor Trimisului Său ﷺ.

Înaintașii i-au mustrat aspru pe cei preocupați de cântări și de divertismente, i-au descris drept nesăbuiți și nelegiuiți și au spus că mărturia lor nu se primește. Vor urma, cu voia lui Allah, unele dintre cuvintele lor despre aceasta. Motivul este slăbirea credinței, împuținarea pudorii și a evlaviei și nesocotirea poruncilor și a interdicțiilor lui Allah pe care le provoacă preocuparea pentru cântări și instrumentele muzicale. Tot astfel, cei dedați cântărilor și instrumentelor muzicale sunt încercați printr-o mare nepăsare, prin înclinația către falsitate, prin greutatea cu care se ridică la rugăciune și la faptele bune și prin râvna pentru cele la care îi cheamă cântările și instrumentele: desfrânare, sodomie, băutul vinului și întovărășirea cu femei și cu tineri fără barbă, în afară de cei pe care Allah îi ocrotește. Oamenii cu judecată cunosc felurile de rău și de stricăciune ce decurg din aceste însușiri și mijloacele de rătăcire proprie și de rătăcire a altora cuprinse în ele.

Iată, cititorule drag, câteva dintre versetele Nobilului Coran și hadithurile Trimisului ﷺ transmise cu privire la interzicerea cântărilor și a instrumentelor muzicale.

„Printre oameni se află și cel care cumpără vorbirea deșartă ca să-i abată, fără cunoaștere, de la calea lui Allah și să o ia în derâdere. Aceștia vor avea parte de o pedeapsă umilitoare. Iar când i se recită versetele Noastre, se întoarce trufaș, ca și cum nu le-ar auzi, de parcă în urechile sale ar fi surzenie. Vestește-i, așadar, o pedeapsă dureroasă!”

Al-Ḥāfiẓ Ibn Kathīr — Allah să aibă milă de el — a spus în comentariul său la aceste două versete: „După ce a amintit starea celor fericiți, care sunt călăuziți de Cartea lui Allah și trag folos din ascultarea ei, așa cum spune Allah Preaînaltul:

«Allah a pogorât cea mai frumoasă cuvântare: o Carte ale cărei părți se aseamănă și ale cărei învățături se repetă. Pielea celor care se tem de Domnul lor se înfioară la auzul ei, apoi pielea și inimile lor se înmoaie la pomenirea lui Allah.»

a continuat amintind starea celor nefericiți, care au întors spatele folosului ascultării Cuvântului lui Allah și s-au îndreptat către ascultarea fluierelor, a cântărilor, a melodiilor și a instrumentelor ce stârnesc desfătarea. Așa cum a spus Ibn Masʿūd despre cuvintele Celui Preaînalt:

«Printre oameni se află și cel care cumpără vorbirea deșartă ca să-i abată de la calea lui Allah»

El a spus: «Pe Allah, aceasta este cântarea!» Ibn Jarīr a relatat: Yūnus ibn ʿAbd al-Aʿlā mi-a spus: Ibn Wahb ne-a înștiințat: Yazīd ibn Yūnus mi-a spus, de la Abū Ṣakhr, de la Abū Muʿāwiya al-Bajalī, de la Saʿīd ibn Jubayr, de la Abū aṣ-Ṣahbāʾ al-Bakrī, că l-a auzit pe ʿAbd Allāh ibn Masʿūd fiind întrebat despre acest verset:

ʿAbd Allāh ibn Masʿūd a răspuns: «Cântarea, pe Allah, în afară de Care nu există alt dumnezeu!» A repetat aceasta de trei ori. ʿAmr ibn ʿAlī ne-a spus: Ṣafwān ibn ʿĪsā ne-a spus: Ḥumayd al-Kharrāṭ ne-a înștiințat, de la ʿAmmār, de la Saʿīd ibn Jubayr, de la Abū aṣ-Ṣahbāʾ, că l-a întrebat pe Ibn Masʿūd despre cuvintele lui Allah:

El a spus: «Cântarea.» Tot astfel au spus Ibn ʿAbbās, Jābir, ʿIkrima, Saʿīd ibn Jubayr, Mujāhid, Makḥūl, ʿAmr ibn Shuʿayb și ʿAlī ibn Badhīma.

Al-Ḥasan al-Baṣrī a spus: «Acest verset a fost pogorât despre cântări și fluiere:

Printre oameni se află și cel care cumpără vorbirea deșartă ca să-i abată, fără cunoaștere, de la calea lui Allah.»

«Pe Allah, poate că omul nu cheltuiește niciun ban pentru aceasta, dar cumpărarea ei înseamnă că o preferă. Îi este de ajuns unui om ca rătăcire să aleagă cuvântarea falsă în locul celei adevărate și ceea ce dăunează în locul a ceea ce folosește.»”

Cugetă, cititorule drag, la aceste două versete nobile, la cuvintele acestui imam în explicarea lor și la cele transmise de el de la imamii înaintașilor despre aceasta. Îți va deveni limpede marea primejdie în care se află cei dedați cântărilor și divertismentelor. Vei înțelege că versetul nobil îi mustră și îi critică în mod explicit și că faptul de a cumpăra vorbirea deșartă și de a o prefera este un mijloc de rătăcire proprie și de rătăcire a altora, chiar dacă ei nu urmăresc ori nu cunosc aceasta. Allah Preaslăvitul i-a lăudat pe oamenii Coranului la începutul surei, le-a elogiat însușirile frumoase și a arătat că ei sunt oamenii călăuzirii și ai izbânzii. El, Atotputernicul și Mărețul, a spus:

„În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător. Alif, Lām, Mīm. Acestea sunt versetele Cărții pline de înțelepciune, călăuzire și îndurare pentru cei care fac binele, care împlinesc rugăciunea, dau zakāt-ul și sunt pe deplin încredințați de Viața de Apoi. Aceștia urmează călăuzirea de la Domnul lor și aceștia sunt cei care izbândesc.”

„Printre oameni se află și cel care cumpără vorbirea deșartă ca să-i abată, fără cunoaștere, de la calea lui Allah.”

Aceasta arată mustrarea celor care cumpără astfel de lucruri și faptul că se expun rătăcirii după ce au primit călăuzirea. Orice mijloc de rătăcire proprie și de rătăcire a altora este vrednic de mustrare: trebuie să ne ferim de el și să ne îndepărtăm de el. Ceea ce al-Ḥāfiẓ Ibn Kathīr a spus în explicarea versetului au spus și alți comentatori, precum Ibn Jarīr, al-Baghawī, al-Qurṭubī și alții. Al-Wāḥidī a spus chiar în comentariul său: „Cei mai mulți comentatori susțin că vorbirea deșartă înseamnă cântarea.” Alții au explicat-o prin asociere, iar un grup a explicat-o prin poveștile ne-arabilor și prin vorbele false care abat de la adevăr. Toate acestea sunt explicații corecte, care nu se contrazic. Versetul nobil îl mustră pe cel care se obișnuiește cu ceea ce îl abate de la calea lui Allah și îl distrage de la Cartea Sa. Fără îndoială, cântările și instrumentele de divertisment se numără printre cele mai urâte forme ale vorbirii deșarte care abat de la Cartea lui Allah și de la calea Sa.

Abū Jaʿfar ibn Jarīr — Allah să aibă milă de el — a spus în comentariul său, după ce a amintit părerile comentatorilor despre vorbirea deșartă: „Părerea corectă în această privință este să se spună că prin ea se înțelege orice vorbire care distrage de la calea lui Allah și pe care Allah ori Trimisul Său a interzis să o ascultăm. Allah Preaînaltul a vorbit în general spunând «vorbirea deșartă» și nu a restrâns-o la unele feluri, excluzându-le pe altele. Ea rămâne, așadar, generală până când vine o dovadă care să o restrângă; cântarea și asocierea intră în aceasta.”

Al-Qurṭubī a spus în explicarea cuvintelor Celui Preaînalt:

„Man, «cel care», se află în cazul nominativ, având funcția de subiect al propoziției nominale. Vorbirea deșartă înseamnă cântarea, potrivit lui Ibn Masʿūd, Ibn ʿAbbās și altora.” Apoi a explicat pe larg acest verset și a spus: „A doua chestiune: este vorba despre cântarea obișnuită a celor cunoscuți pentru ea, care tulbură sufletele și le îndeamnă la patimă, la dragoste pătimașă și la desfrânare, punând în mișcare ceea ce era liniștit și trezind ceea ce era ascuns. Dacă acest fel de cântare cuprinde poezii în care sunt evocate femeile și descrisă frumusețea lor ori sunt amintite vinul și lucrurile interzise, nu există dezacord asupra interzicerii sale. Aceasta este divertismentul și cântarea mustrate prin consens. În schimb, din ceea ce nu cuprinde asemenea lucruri este permis puțin, în momentele de bucurie, precum nunțile și sărbătorile, ori pentru a însufleți munca grea: așa s-a întâmplat la săparea șanțului și în cântările de mânat cămilele ale lui Anjasha și Salama ibn al-Akwaʿ. Cât privește ceea ce au introdus sufiții astăzi, anume ascultarea neîncetată a cântărilor însoțite de instrumentele care stârnesc desfătarea, precum fluierele, ṭār-ul, instrumentele muzicale și corzile, aceasta este interzisă.”

Aceste cuvinte ale lui al-Qurṭubī sunt bune și armonizează relatările transmise în această privință. Printre ele se află ceea ce este stabilit în cele două Ṣaḥīḥ-uri, de la ʿĀʾisha — Allah să fie mulțumit de ea —, care a spus:

Într-o versiune la Muslim, Trimisul lui Allah a spus:

Într-o altă versiune a sa, el ﷺ a spus:

În unele dintre versiunile sale se spune și:

Din acest hadith însemnat se înțelege că dezaprobarea cântatului, mustrarea lui și numirea sa „fluierul Satanei” erau lucruri cunoscute și statornicite printre companioni — Allah să fie mulțumit de ei. De aceea aṣ-Ṣiddīq a mustrat-o pe ʿĀʾisha pentru cântatul celor două fete din casa ei și l-a numit „fluierul Satanei”. Profetul ﷺ nu i-a reproșat această numire și nu i-a spus că nu este nicio problemă cu cântatul și cu daff-ul, ci doar i-a poruncit să le lase pe cele două fete, motivând că erau zile de sărbătoare. Aceasta arată că se cuvine îngăduință în asemenea împrejurări față de fetițe în zilele de sărbătoare, fiind zile de bucurie și veselie. În plus, cele două fete cântaseră numai cântecele anṣārilor rostite în ziua de Buʿāth despre vitejie și război. Ele se deosebesc de cele mai multe cântări ale cântăreților și cântărețelor de astăzi, care stârnesc instinctele sexuale și îndeamnă la îndrăgostirea pătimașă de înfățișări și la multe ispite ce îndepărtează inimile de cinstirea lui Allah și de păzirea drepturilor Sale. Cum i-ar fi îngăduit unui om cu judecată să facă analogie între acestea? Cel care cugetă la acest hadith înțelege că ceea ce depășește fapta celor două fete este un lucru de condamnat, împotriva căruia trebuie avertizat, pentru a închide calea stricăciunii și a păzi inimile de ceea ce le abate de la adevăr și le preocupă în detrimentul Cărții lui Allah și al împlinirii drepturilor Sale.

Cât privește afirmația lui Abū Turāb că acest hadith dovedește permisiunea neîngrădită a cântatului, ea este falsă, după cum s-a lămurit. Versetele, hadithurile și relatările transmise despre acest subiect arată toate falsitatea afirmației sale. Tot astfel este și hadithul relatat de Sufyān ath-Thawrī, de la Abū Isḥāq as-Sabīʿī, de la ʿĀmir ibn Saʿd al-Bajalī:

Acest hadith nu dovedește permisiunea neîngrădită a cântatului, ci doar permisiunea sa la nuntă, pentru a face cunoscută căsătoria. Cel care îl cercetează înțelege că el dovedește interzicerea cântatului, nu permisiunea sa. Atunci când Profetul ﷺ le-a îngăduit cântatul la nuntă pentru o înțelepciune cunoscută, aceasta a arătat că este oprit în celelalte împrejurări, în afară de ceea ce este îngăduit printr-o dovadă aparte. Tot astfel, îngăduința acordată călătorului de a scurta rugăciunea de patru rakʿa arată că altuia nu-i este îngăduit aceasta. Și îngăduința acordată femeii aflate la menstruație sau la sângerarea de după naștere de a lăsa înconjurarea de rămas-bun arată că altora nu le este îngăduit. Exemplele sunt numeroase. De asemenea, mustrarea cântatului de către ʿĀmir ibn Saʿd față de acești companioni și faptul că ei i-au recunoscut observația dovedesc că dezaprobarea și interzicerea cântatului erau statornicite printre companioni și urmașii lor și le erau cunoscute de la Profet ﷺ. De la Allah cerem ajutor.

Marele învățat Ibn al-Qayyim — Allah să aibă milă de el — a spus în cartea sa Ighāthat al-lahfān min maṣāʾid ash-shayṭān: „Printre uneltirile și capcanele vrăjmașului lui Allah, cu care i-a înșelat pe cei cu puțină cunoaștere, judecată și religie și a prins inimile celor neștiutori și ale celor dedicați falsității, se numără ascultarea fluieratului, a bătăilor din palme și a cântărilor însoțite de instrumentele interzise. El urmărește să abată inimile de la Coran și să le țină lipite de nelegiuire și nesupunere. Cântarea este „coranul Satanei”, vălul gros care desparte de Coran și descântecul sodomiei și al desfrânării. Prin ea, nelegiuitul își atinge cele mai mari dorințe față de cel de care este îndrăgostit. Satana a înșelat astfel sufletele dedate falsității și, prin viclenie și amăgire, le-a înfrumusețat-o. Le-a insuflat argumente false despre frumusețea ei, iar ele au primit insuflarea lui și, pentru ea, au părăsit Coranul...” Apoi — Allah să aibă milă de el — a spus: „Bine a grăit cel care a spus:

Apărătorii Islamului și imamii călăuzirii nu au încetat să-i mustre pe acești oameni din toate comunitățile religioase și să avertizeze împotriva urmării căii lor și a pășirii pe urmele lor.” Allah să aibă milă de el.

Abū Turāb a pretins, urmându-l pe Ibn Ḥazm, că vorbele Preaslăvitului:

ar dovedi că cel care cumpără vorbirea deșartă dintre cântări și divertismente nu merită mustrarea decât dacă o cumpără cu intenția de a se rătăci ori de a-i rătăci pe alții. În schimb, pentru cel care o cumpără ca să se distreze și să se destindă n-ar fi nicio problemă. Răspunsul este că această îndoială este falsă din trei puncte de vedere.

aceasta contrazice înțelegerea înaintașilor virtuoși, a companionilor și a urmașilor lor, asupra versetului nobil. Ei l-au adus drept dovadă pentru mustrarea cântărilor și a divertismentelor și pentru avertizarea împotriva lor, fără să le condiționeze de ceea ce a spus Abū Turāb. Ei sunt cei care cunosc cel mai bine înțelesurile Cuvântului lui Allah și ale cuvintelor Trimisului ﷺ și înțeleg mai bine decât cei de după ei ceea ce Allah a voit prin cuvintele Sale.

aceasta contrazice înțelesul vădit al versetului pentru cel care cugetă la el, căci Allah Preaslăvitul a spus:

Aceasta arată că această categorie de oameni mustrați a cumpărat vorbirea deșartă și, prin ea, se abate de la calea lui Allah fără cunoaștere, fără să fie conștientă de țelul urmărit și fără intenția de a se rătăci ori de a-i rătăci pe alții. Dacă ar fi cumpărat vorbirea deșartă știind că se rătăcește prin ea sau urmărind aceasta, Allah, Atotputernicul și Mărețul, nu ar fi spus:

Despre cel care știe că a cumpărat vorbirea deșartă pentru a abate de la calea lui Allah nu se spune că nu știe. La fel, despre cel care urmărește aceasta nu se spune că a cumpărat-o pentru a abate, fără cunoaștere, de la calea lui Allah. Cel care știe că țelul său este rătăcirea sau care urmărește aceasta a cumpărat vorbirea deșartă pentru a abate de la calea lui Allah în cunoștință de cauză și cu intenție, nu fără cunoaștere. Cugetă și ia aminte, cititorule drag, și adevărul îți va deveni limpede. Prin urmare, litera lām din cuvintele Sale:

este lām-ul urmării sau lām-ul motivării, adică explicarea a ceea ce se întâmplă potrivit decretului divin; al-Ḥāfiẓ Ibn Kathīr și alții au amintit aceasta. Dacă ea exprimă urmarea, sensul este că acela care cumpără vorbirea deșartă dintre cântări și instrumente muzicale va ajunge la rătăcire față de calea lui Allah, la rătăcirea altora, la luarea în derâdere a căii lui Allah și la întoarcerea spatelui versetelor lui Allah, cu trufie și dispreț, chiar dacă nu își dă seama și nu urmărește aceasta. Potrivit celui de-al doilea sens, de explicare a celor ce se petrec potrivit decretului divin, înțelesul este că Allah Preaslăvitul a hotărât și a rânduit ca unii oameni să cumpere vorbirea deșartă și, prin ea, să se abată de la calea lui Allah. În ambele interpretări, versetul nobil îl mustră pe cel care cumpără vorbirea deșartă și îl amenință că va ajunge la rătăcire, la luarea în derâdere a căii lui Allah și la întoarcerea spatelui Cărții lui Allah. Aceasta este realitatea des întâlnită și văzută la cei care se ocupă de vorbirea deșartă, de cântări și de instrumentele muzicale, le găsesc frumoase și devin pasionați de ele: ajung la împietrirea inimii și la rătăcire de la adevăr, în afară de cei de care Allah are milă.

Legea islamică, deplină în izvoarele sale și în urmările pe care le ia în considerare, a arătat obligația de a ne feri de mijloacele rătăcirii și ale stricăciunii și de a avertiza împotriva lor, ca nu cumva să se ajungă la rezultatele lor. Astfel, Profetul ﷺ a interzis să se bea cantitatea mică, neîmbătătoare, pentru a împiedica ajungerea la cea care îmbată. El — pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa — a spus:

Tot astfel, a interzis rugăciunea după rugăciunea de dimineață și după cea de după-amiază, pentru ca aceasta să nu devină un mijloc de a cădea în adorarea soarelui la răsăritul și la apusul său, așa cum au căzut unii asociaționiști. Exemplele asemănătoare sunt numeroase și le cunoaște oricine are chiar și cea mai mică știință despre Legea curată. De la Allah cerem ajutor.

dacă mustrarea ar fi limitată la cel care cumpără vorbirea deșartă cu intenția de a se rătăci ori de a-i rătăci pe alții, n-ar mai avea niciun folos faptul că Domnul, Atotputernicul și Mărețul, a numit în mod aparte vorbirea deșartă. În acel caz, mustrarea nu i-ar fi proprie, ci l-ar cuprinde pe oricine face ceva urmărind prin aceasta rătăcirea proprie ori a altora, chiar dacă acel lucru este, în sine, iubit de Allah Preaslăvitul. Un exemplu este cel care cumpără un exemplar al Coranului pentru a-i înșela pe oameni și a-i rătăci. Exemplarul Coranului este iubit de Allah pentru că el cuprinde Cuvântul Său, Atotputernicul și Mărețul, însă El Preaslăvitul nu iubește ca robii Săi să-l cumpere pentru înșelare și rătăcire, ci pentru călăuzire și îndrumare spre bine. Ibn Ḥazm și Abū Turāb au recunoscut acest lucru și au pretins că versetul se limitează la această categorie. Este însă o greșeală vădită, o abatere de la înțelesul său corect și o pierdere a sensului său mai deplin.

Ai înțeles, cititorule drag, din aceste trei puncte de vedere, cum este înlăturată îndoiala lui Abū Turāb și de ce este falsă. Ți-a devenit limpede că versetul nobil este o dovadă vădită pentru mustrarea și interzicerea cântărilor și a divertismentelor și că ele sunt un mijloc de rătăcire proprie și de rătăcire a altora, de luare în derâdere a căii lui Allah și de întoarcere a spatelui Cărții Sale, chiar dacă acela care le cumpără nu-și dă seama de aceasta. Astfel au înțeles versetul înaintașii virtuoși, iar ei sunt mai îndreptățiți să fie urmați — Allah să fie mulțumit de ei. Mai înainte ți s-a lămurit și îndoiala lui Abū Turāb legată de hadithul celor două fete, precum și cealaltă îndoială a sa, legată de hadithul lui Abū Masʿūd al-Badrī și al celor doi companioni ai săi, cărora li s-a îngăduit cântatul la nuntă. Am arătat că amândouă hadithurile sunt dovezi vădite împotriva lui Abū Turāb și a imamului său Ibn Ḥazm, pentru interzicerea cântărilor și oprirea lor, nu pentru permisiunea lor. Lauda I se cuvine lui Allah, prin a Cărui binefacere se împlinesc lucrurile bune.

Marele învățat Ibn al-Qayyim — Allah să aibă milă de el — a vorbit despre versetul amintit:

aducând cuvinte bune care întăresc cele arătate. Iată textul său — Allah să aibă milă de el: „Al-Wāḥidī și alții au spus că cei mai mulți comentatori susțin că prin vorbirea deșartă se înțelege cântarea. Aceasta a spus Ibn ʿAbbās, în relatarea lui Saʿīd ibn Jubayr și Miqsam de la el, și a spus-o ʿAbd Allāh ibn Masʿūd, în relatarea lui Abū aṣ-Ṣahbāʾ de la el. Este și părerea lui Mujāhid și a lui ʿIkrima. Thuwayr ibn Abī Fākhita a relatat de la tatăl său, de la Ibn ʿAbbās, despre cuvintele Celui Preaînalt:

El a spus: «Este omul care cumpără o roabă care să-i cânte noaptea și ziua.» Ibn Abī Najīḥ a spus, de la Mujāhid: «Este cumpărarea cântărețului și a cântăreței cu mulți bani și ascultarea lui și a altor lucruri false asemenea lui.» Aceasta este părerea lui Makḥūl și alegerea lui Abū Isḥāq, care a spus: «Cea mai mare parte a celor transmise în comentariu arată că vorbirea deșartă de aici înseamnă cântarea, deoarece ea distrage de la pomenirea lui Allah Preaînaltul.» Al-Wāḥidī a spus: «Cei care cunosc înțelesurile au spus că aceasta cuprinde toate poveștile de divertisment, cântările, fluierele și instrumentele muzicale care distrag de la Coran. Chiar dacă termenul folosit este cumpărarea, el se folosește și pentru înlocuire și preferare, lucru des întâlnit în Coran. Aceasta este arătat și de ceea ce a spus Qatāda despre verset: „Poate că nu a cheltuit bani pentru el.” El a spus: „Îi este de ajuns unui om ca rătăcire să aleagă cuvântarea falsă în locul celei adevărate.”» Al-Wāḥidī a spus: «Potrivit acestei explicații, versetul dovedește interzicerea cântatului.»

El a spus: «Cât despre cântarea roabelor cântărețe, aceasta este cea mai gravă din acest capitol, din pricina numeroaselor amenințări transmise despre ea. Se relatează că Profetul ﷺ a spus:

Ānuk înseamnă plumb topit. Explicarea vorbirii deșarte prin cântare a fost transmisă și cu atribuire la Profet ﷺ. În Musnad-ul imamului Aḥmad, în Musnad-ul lui ʿAbd Allāh ibn az-Zubayr al-Ḥumaydī și în Jāmiʿ-ul lui at-Tirmidhī este relatat, de la Abū Umāma, că Profetul ﷺ a spus — iar formularea este a lui at-Tirmidhī:

Chiar dacă acest hadith se sprijină pe ʿUbayd Allāh ibn Zaḥr, de la ʿAlī ibn Yazīd al-Alhānī, de la al-Qāsim — ʿUbayd Allāh ibn Zaḥr fiind demn de încredere, iar al-Qāsim demn de încredere, pe când ʿAlī este slab —, el are totuși relatări de susținere și alte căi de transmitere pe care le vom aminti, cu voia lui Allah Preaînaltul. Este de ajuns și explicarea vorbirii deșarte prin cântare făcută de companioni și de urmașii lor: aceasta s-a transmis autentic de la Ibn ʿAbbās și Ibn Masʿūd. Abū aṣ-Ṣahbāʾ a spus: «L-am întrebat pe Ibn Masʿūd despre cuvintele Celui Preaînalt:

A repetat aceasta de trei ori.» S-a transmis autentic și de la Ibn ʿUmar — Allah să fie mulțumit de amândoi — că aceasta înseamnă cântarea. Al-Ḥākim Abū ʿAbd Allāh a spus în secțiunea de comentariu coranic din al-Mustadrak: «Cel care caută această cunoaștere să știe că explicarea dată de un companion care a fost martor al revelației și al pogorârii are, la cei doi șeici, statutul unei relatări cu lanț de transmitere până la Profet.» În alt loc al cărții sale a spus: «Pentru noi are statutul unei relatări atribuite Profetului.» Chiar dacă acest lucru se poate discuta, fără îndoială că explicarea lor este mai îndreptățită să fie primită decât a celor de după ei. Ei cunosc cel mai bine din întreaga comunitate ceea ce Allah, Atotputernicul și Mărețul, a voit prin Cartea Sa: ea a fost pogorâtă între ei și lor li s-a adresat mai întâi în această comunitate. Au fost martori ai explicării ei de către Trimis ﷺ, prin cuvânt și fapt, și au fost adevărații oameni ai elocvenței arabe. Nu ne abatem de la explicarea lor câtă vreme există o cale de a o urma. Nu este nicio contradicție între explicarea vorbirii deșarte prin cântare și explicarea sa prin poveștile ne-arabilor, ale regilor lor, ale regilor romanilor și altele asemenea, pe care an-Naḍr ibn al-Ḥārith le povestea oamenilor din Mecca pentru a-i preocupa în detrimentul Coranului. Amândouă sunt vorbire deșartă.

De aceea Ibn ʿAbbās a spus că vorbirea deșartă este falsitatea și cântarea. Unii companioni au amintit-o pe una, alții pe cealaltă, iar alții le-au unit. Cântarea este mai puternică în a distra și mai vătămătoare decât poveștile regilor și știrile despre ei: în ea se află descântecul desfrânării, locul în care crește ipocrizia, capcana Satanei și vinul minții. Îndepărtarea pe care o provoacă de la Coran este mai puternică decât a oricărei alte cuvântări false, din pricina puternicei înclinații a sufletelor către ea și a dorinței lor pentru ea. Odată înțeles acest lucru, cei dedați cântării și cei care o ascultă au parte din această mustrare în măsura în care cântarea îi ocupă în detrimentul Coranului, chiar dacă nu o atrag pe toată. Versetele îl mustră pe cel care înlocuiește Coranul cu vorbirea deșartă, pentru a-i abate, fără cunoaștere, de la calea lui Allah, pentru a o lua în derâdere și pentru a se întoarce trufaș când îi este recitat Coranul, de parcă nu l-ar auzi, de parcă urechile i-ar fi îngreunate și surde. Dacă află ceva din el, îl ia în derâdere. Toate acestea laolaltă nu se întâlnesc decât la oamenii cu cea mai mare necredință. Chiar dacă numai o parte se întâlnește la cântăreți și la ascultătorii lor, și ei au partea lor din această mustrare. Aceasta este lămurită de faptul că nu vei găsi pe nimeni atât de preocupat de cântare și de ascultarea instrumentelor ei fără ca în el să existe o abatere de la calea călăuzirii, în cunoaștere și în faptă, și fără să prefere ascultarea cântării ascultării Coranului. Când i se oferă ascultarea cântării și ascultarea Coranului, se abate de la acesta la aceea, iar ascultarea Coranului îi devine grea. Uneori starea lui îl face chiar să-l reducă la tăcere pe recitator, să-i pară prea lungă recitarea și să-i ceară cântărețului să mai cânte, socotindu-i prea scurt rândul. Cel puțin va avea parte îmbelșugată din această mustrare, dacă nu o dobândește cu totul.

Discuția aceasta îi privește pe cei în a căror inimă se mai află viață, încât o pot simți. Cât despre cel a cărui inimă a murit și a cărui ispitire a devenit mare, el însuși și-a închis calea sfatului:

«Pentru cel pe care Allah voiește să-l pună la încercare, tu nu vei putea face nimic înaintea lui Allah. Aceștia sunt cei ale căror inimi Allah nu a voit să le curățească. Ei vor avea parte de rușine în această lume, iar în Viața de Apoi vor avea o pedeapsă mare.»”

Allah să aibă milă de el. Printre versetele care arată mustrarea cântărilor și a instrumentelor muzicale, adică a instrumentelor de divertisment, se află și cuvintele Celui Preaînalt:

„Ademenește-i cu glasul tău pe aceia dintre ei pe care poți, pornește împotriva lor cu călăreții și pedestrașii tăi, fă-te părtaș la averile și la copiii lor și fă-le făgăduieli! Însă Satana nu le făgăduiește decât amăgire.”

„Și cei care nu iau parte la falsitate, iar când trec pe lângă vorbe deșarte, trec cu demnitate.”

Glasul și falsitatea au fost explicate prin cântări și instrumente de divertisment. Glasul a fost explicat și prin orice glas care cheamă la falsitate, iar falsitatea prin orice lucru de condamnat. Aceste explicații nu se contrazic, iar înțelesul ambelor versete le cuprinde pe toate. Fără îndoială, cântările și divertismentele se numără printre cele mai urâte forme ale falsității și printre cele mai rele glasuri ale Satanei, din pricina împietririi inimilor pe care o provoacă și a îndepărtării lor de la pomenirea lui Allah, de la Coran și chiar de la toate faptele de ascultare, în afară de cei de care Allah are milă, după cum s-a lămurit.

Dovezile din Coran și Sunna împotriva cântărilor și a instrumentelor muzicale

Care este rânduiala ascultării casetelor cu imnuri islamice (anashīd)?

Imnurile islamice sunt de feluri diferite. Dacă sunt lipsite de lucruri rele și nu cuprind decât chemarea la bine, amintirea binelui și a ascultării de Allah și de Trimisul Său, chemarea la apărarea țărilor de uneltirile dușmanilor și la pregătirea în fața lor și altele asemenea, nu este nimic rău în ele. Însă, dacă cuprind altceva — precum chemarea la păcate, amestecul femeilor cu bărbații, faptul că ele apar descoperite în fața acestora ori orice fel de stricăciune —, ascultarea lor nu este îngăduită.

Rânduiala ascultării imnurilor islamice

Glosar

Bibliografie

Note

O cercetare a dovezilor din Coran și Sunna despre cântări și instrumente muzicale, însoțită de explicațiile învățaților și de un răspuns despre imnurile islamice.

Cântările și instrumentele muzicale în lumina Coranului și Sunnei

Note

Notele originale