Al-Anfal · 8:1–4

Versetele 1 la 4

Al-anfal sunt prazile pe care Allah le-a daruit acestei comunitati din averile necredinciosilor. Aceste versete au fost pogorate cu privire la Batalia de la Badr, cand musulmanii au dobandit prima prada mare de la politeisti. Unii musulmani s-au certat in privinta ei, l-au intrebat pe Mesagerul lui Allah, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa, cum sa fie impartita si cui sa-i fie data, iar Allah a pogorat: „Ei te intreaba despre prazile de razboi.”

„Spune: Prazile de razboi Ii apartin lui Allah si Mesagerului”, care hotarasc asupra lor dupa cum voiesc. Nu aveti dreptul sa va impotriviti judecatii lui Allah si a Mesagerului Sau. Cand Allah si Mesagerul hotarasc ceva, voua vi se cuvine sa primiti hotararea si sa va supuneti. Aceasta intra in cuvintele: „Temeti-va de Allah”, implinind poruncile Sale si ferindu-va de ceea ce El a interzis.

„Indreptati relatiile dintre voi”, adica inlocuiti cearta, ruperea legaturilor si indepartarea unora de altii cu prietenie, iubire si pastrarea legaturilor. Astfel va uniti si dispar certurile si neintelegerile nascute din ruperea legaturilor. Indreptarea relatiilor cuprinde purtarea buna fata de oameni si iertarea celui care greseste; prin aceasta dispare o mare parte din dusmania si ruptura aflate in inimi.

Porunca ce le cuprinde pe toate acestea este: „ascultati de Allah si de Mesagerul Sau, daca sunteti credinciosi”. Credinta cheama la ascultarea de Allah si de Mesagerul Sau, iar cel care nu Ii asculta nu este credincios. Lipsa ascultarii vine din lipsa credintei, fiindca credinta are doua trepte: credinta deplina si laudata, care aduce izbanda, si credinta care nu atinge aceasta desavarsire. Aici este avuta in vedere credinta deplina.

„Credinciosi sunt numai aceia”: articolul hotarat din cuvantul arab „credinciosii” arata cuprinderea tuturor cerintelor credintei. Ei sunt aceia „ale caror inimi se cutremura cand este pomenit Allah”, adica se tem si se inspaimanta, iar aceasta teama de Allah ii face sa se opreasca de la lucrurile interzise. Unul dintre cele mai insemnate semne ale temerii de Allah este ca ea il opreste pe om de la pacate.

„Iar cand li se recita versetele Sale, acestea le sporesc credinta.” Ei le asculta cu inima treaza si cugeta la intelesurile lor. Din aceasta le sporeste credinta, fiindca meditarea este una dintre faptele inimii: cunosc un inteles pe care nu-l stiau, isi amintesc ceva ce uitasera, in inimile lor se trezeste dorinta pentru bine si pentru rasplata Domnului, se tem de pedeapsa Sa ori se opresc de la pacat. Toate acestea sporesc credinta.

„Ei isi pun increderea numai in Domnul lor”, fara vreun asociat. Inimile lor se bizuie pe Domnul pentru dobandirea folosului si indepartarea vatamarii in treburile religioase si lumesti si au incredere ca Allah va implini aceasta. Increderea in Allah este pricina tuturor faptelor bune; fara ea, nicio fapta buna nu exista si nu se desavarseste.

Ei sunt „aceia care implinesc rugaciunea”, pe cea obligatorie si pe cea recomandata, implinind toate faptele ei exterioare si interioare cu acea atentie a inimii care este duhul si esenta rugaciunii. Ei „daruiesc din ceea ce le-am dat”. Aceasta cuprinde cheltuielile obligatorii, precum zakat-ul, ispasirile si intretinerea sotiilor, rudelor si robilor aflati in stapanirea lor, precum si cheltuielile recomandate, adica toate felurile de milostenie.

Cei care au aceste insusiri „sunt credinciosii adevarati”, fiindca au unit islamul si credinta, faptele interioare si cele exterioare, stiinta si lucrarea, precum si implinirea drepturilor lui Allah si ale robilor Sai. Allah a pomenit mai intai faptele inimilor, fiindca ele sunt temelia si sunt mai alese decat faptele madularelor. Aceasta arata ca credinta sporeste si scade: sporeste prin ascultare si scade prin contrariul ei.

Robul trebuie sa-si cerceteze credinta si sa o sporeasca. Cel mai bun mijloc pentru aceasta este sa cugete la Cartea lui Allah si sa cerceteze intelesurile ei. Apoi Allah a pomenit rasplata credinciosilor adevarati: „Ei au trepte inalte la Domnul lor”, potrivit faptelor lor, „iertare” pentru pacate si „inzestrare generoasa”, ceea ce Allah le-a pregatit in Paradis, lucruri pe care niciun ochi nu le-a vazut, nicio ureche nu le-a auzit si care nu i-au trecut vreunui om prin minte. Cel care nu ajunge la treapta credintei lor, chiar daca intra in Paradis, nu ajunge la cinstea lor desavarsita.