Al-A'raf · 7:205–206

Versetele 205 la 206

Pomenirea lui Allah se face cu inima, cu limba sau cu amandoua, iar aceasta din urma este cea mai deplina. Allah i-a poruncit mai intai robului si Mesagerului Sau Muhammad, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa, iar apoi celorlalti prin urmarea lui, sa-L pomeneasca pe Domnul sau in sinea lui, adica sincer, in singuratate.

„Cu smerenie”, adica rugandu-se cu limba, repetand feluritele formule de pomenire, „si teama” in inima, temandu-se de Allah si de faptul ca fapta sa ar putea sa nu fie primita. Semnul fricii este ca robul staruie si se straduieste sa-si desavarseasca fapta, sa o indrepte si sa o faca sincer. „Fara sa ridici glasul”, adica urmeaza calea de mijloc, fara sa rostesti rugaciunea cu glas foarte tare sau foarte incet.

„Dimineata”, la inceputul zilei, „si seara”, la sfarsitul ei. Pomenirea lui Allah are in aceste doua momente ale zilei un folos si un merit aparte. „Si nu fi dintre cei nepasatori”, care L-au uitat pe Allah, iar El i-a facut sa se uite pe ei insisi. Ei au fost lipsiti de binele lumii acesteia si al Vietii de Apoi: s-au indepartat de Cel in a Carui pomenire si adorare se afla toata fericirea si izbanda si si-au indreptat preocuparile spre ceea ce le aduce numai nefericire si pierdere.

Aceasta este buna-cuviinta pe care robul trebuie sa o respecte cu toata grija: sa-L pomeneasca mult pe Allah, noaptea si ziua, mai ales la cele doua capete ale zilei, cu sinceritate, smerenie, supunere si liniste, avand inima si limba in armonie, cu buna-cuviinta si demnitate; sa se indrepte spre ruga si pomenire cu inima treaza, fara nepasare. Allah nu raspunde rugii unei inimi nepasatoare si neatente.

Apoi Allah ne spune ca are robi care staruie in adorarea si slujirea Sa: ingerii. Sa nu se creada ca Allah doreste mai multi adoratori din cauza vreunei lipse sau ca, prin adorarea lor, cauta putere ca sa iasa dintr-o stare de umilire. El voieste folosul vostru si ca voi sa castigati de la El rasplata de multe ori mai mare decat faptele voastre.

„Cei care sunt aproape de Domnul tau”, ingerii apropiati, purtatorii Tronului si al-karrubiyyun, „nu se socotesc prea mari pentru a-L adora”, ci staruie smeriti in adorarea Lui si se supun poruncilor Domnului lor. „Ei Il preamaresc” noaptea si ziua, fara sa oboseasca, „si se prosterneaza inaintea Lui” Singur, fara vreun asociat. Oamenii sa-i urmeze, asadar, pe acesti ingeri nobili si sa staruie in adorarea Stapanului Atotstiutor.