Al-Qalam · 68:44–52

Versetele 44 la 52

Adica: lasa-i pe seama Mea pe cei care tagaduiesc Coranul cel maret, caci Mie Imi revine sa-i rasplatesc. Nu cere sa li se grabeasca pedeapsa! „Noi ii vom atrage treptat spre pieire, fara ca ei sa stie.” Ii inzestram cu averi si copii si le dam din belsug mijloace de trai si fapte, pentru ca ei sa se amageasca si sa staruie in ceea ce ii vatama. Acesta este planul lui Allah impotriva lor. Planul lui Allah impotriva dusmanilor Sai este trainic si puternic: raul si pedeapsa lor ajung la cea mai mare masura.

„Sau le ceri vreo plata, astfel incat ei sunt impovarati de o datorie?” Nu exista niciun motiv pentru indepartarea lor de tine si pentru refuzul lor de a te crede. Tu ii inveti si ii chemi la Allah numai pentru binele lor, fara sa le ceri din averea lor vreo plata care sa le fie apasatoare.

„Sau au ei stiinta celor nevazute si o scriu?” Oare au gasit in lucrurile nevazute pe care le cunosc ca ei sunt pe adevar si ca vor avea rasplata la Allah? Nu asa stau lucrurile, ci starea lor este aceea a omului incapatanat si nedrept.

Nu mai ramane decat rabdarea fata de vatamarile lor, suportarea celor ce vin din partea lor si staruinta in chemarea lor. De aceea, El a spus: „Rabda, asadar, hotararea Domnului tau”, adica ceea ce El a hotarat prin Lege si prin decretul Sau. Hotararea care aduce ceva dureros trebuie intampinata cu rabdare, nu cu nemultumire si neliniste. Iar hotararea legiuita trebuie intampinata cu primire, supunere si ascultare deplina fata de porunca Sa. Cuvintele Sale: „Si nu fi asemenea celui inghitit de peste” se refera la Yunus, fiul lui Matta, binecuvantarea si pacea fie asupra lui. Adica nu-i semana in starea care l-a facut sa ajunga inchis in pantecele pestelui: el nu a avut fata de neamul sau rabdarea care i se cerea si a plecat manios pe Domnul sau, pana cand s-a urcat intr-o corabie pe mare. Cand corabia s-a ingreunat de cei aflati in ea, oamenii au tras la sorti cine sa fie aruncat, ca sa le usureze povara. Sortii au cazut asupra lui, iar pestele l-a inghitit, el fiind vrednic de mustrare.³⁷

Cuvintele Sale: „Cand a strigat, apasat de mahnire” inseamna fie ca era in pantecele pestelui, care il inchisese in stramtoarea lui, fie ca a strigat coplesit de griji si de mahnire. El a spus: „Nu exista alta divinitate in afara de Tine! Slava Tie! Eu am fost dintre cei nedrepti” [al-Anbiya 21:87]. Allah i-a raspuns rugaciunii, iar pestele l-a aruncat din pantecele lui pe pamantul pustiu, pe cand era bolnav. Allah a facut sa creasca deasupra lui o planta de dovleac. De aceea, El a spus aici: „Daca nu l-ar fi ajuns un har de la Domnul sau, ar fi fost aruncat pe pamantul pustiu”, adica pe un pamant gol, „vrednic de mustrare”. Insa Allah l-a cuprins cu indurarea Sa, astfel incat a fost aruncat acolo vrednic de lauda, iar starea lui a devenit mai buna decat cea de dinainte. De aceea, El a spus: „Insa Domnul sau l-a ales”, adica l-a ales dintre ceilalti, l-a apropiat si l-a curatit de orice intinare, „si l-a facut dintre cei drepti”: cei ale caror fapte, vorbe, intentii si stari sunt drepte.

Profetul nostru Muhammad, binecuvantarea si pacea lui Allah fie asupra lui, a implinit aceasta porunca si a rabdat hotararea Domnului sau cu o rabdare pe care nimeni dintre fapturi nu a egalat-o. Allah i-a daruit sfarsitul cel bun, iar sfarsitul cel bun este al celor tematori. Dusmanii lui nu au izbutit impotriva lui decat ceea ce s-a intors spre raul lor. Ei au dorit pana si sa-l doboare „cu privirile lor”, adica sa-l loveasca cu privirile lor, din pizma, ranchiuna si furia lor. Acesta a fost capatul vatamarii prin fapta pe care au putut sa i-o pricinuiasca, iar Allah l-a ocrotit si l-a sprijinit. Cat despre vatamarea prin vorbe, ei spuneau despre el ceea ce le insuflau inimile lor: uneori spuneau ca este nebun, alteori poet, iar alteori vrajitor. Allah Preainaltul a spus: „Insa acesta nu este decat o pomenire pentru lumi.” Adica acest Coran maret, aceasta Pomenire plina de intelepciune, nu este decat o pomenire pentru lumi, prin care isi amintesc cele de folos pentru religia si viata lor lumeasca. Lauda Ii apartine lui Allah.