Al-Munafiqun · 63:1–6

Versetele 1 la 6

Cand Profetul, binecuvantarea si pacea lui Allah fie asupra lui, a sosit la Medina, iar islamul s-a raspandit si a devenit puternic acolo, unii dintre locuitorii ei, din triburile Aws si Khazraj, au aratat credinta, dar au ascuns necredinta, pentru a-si pastra rangul, a-si ocroti viata si a-si ocroti averile. Allah a amintit despre ei insusiri prin care pot fi recunoscuti, pentru ca robii Sai sa se fereasca de ei si sa-i cunoasca bine.

El a spus: „Cand vin la tine fatarnicii, spun”, mintind: „Marturisim ca tu esti, cu adevarat, Trimisul lui Allah!” Aceasta marturie a fatarnicilor era minciuna si fatarnicie, desi nu era nevoie de marturia lor pentru a-l sustine pe Trimisul Sau. „Allah stie ca tu esti Trimisul Sau, iar Allah marturiseste ca fatarnicii sunt, cu adevarat, mincinosi” in vorbele si pretentiile lor, fiindca ceea ce spuneau nu se afla cu adevarat in inimile lor.

„Si-au luat juramintele drept scut”, adica drept pavaza cu care se feresc sa fie numiti fatarnici. „Si au indepartat de la calea lui Allah”: s-au indepartat pe ei insisi de la calea Lui si i-au indepartat si pe altii, carora starea lor le era ascunsa. „Cat de rau este ceea ce faceau!”: aratau credinta, ascundeau necredinta si isi intareau vorbele prin juraminte, dand impresia ca sunt sinceri.

Lucrul care le-a impodobit fatarnicia in ochii lor a fost faptul ca nu au ramas statornici in credinta. Dimpotriva, „au crezut, apoi au devenit necredinciosi. Astfel, inimile le-au fost pecetluite”, incat binele nu mai poate patrunde in ele. „Si ei nu inteleg” ceea ce le este de folos si nu sunt constienti de ceea ce este in interesul lor.

„Cand ii vezi, infatisarea lor iti place”, datorita prospetimii si frumusetii ei. „Iar cand vorbesc, le asculti vorbele”, fiindca au o vorbire frumoasa si cuvinte placute. Insa dincolo de aceasta infatisare si de aceste vorbe nu se afla nici purtari alese, nici calauzire dreapta. De aceea, Allah spune: „Sunt ca niste bucati de lemn rezemate”, lipsite de folos si de pe urma carora nu ai parte decat de rau. „Ei socotesc ca orice strigat este impotriva lor”, din pricina lasitatii, fricii, slabiciunii inimilor si indoielilor lor. Se tem ca adevarul despre ei va fi descoperit.

„Ei sunt dusmanul”, in adevaratul inteles al cuvantului. Dusmanul care se arata pe fata este mai usor de infruntat decat dusmanul care ramane nevazut si unelteste. Acesta se preface ca iti este prieten, in vreme ce iti este dusman inversunat. „Asadar pazeste-te de ei! Sa-i nimiceasca Allah! Cum de sunt intorsi de la adevar?” Cum de se abat de la religia islamului, dupa ce dovezile ei s-au aratat limpezi, catre necredinta, care nu le aduce decat pierdere si nefericire?

„Cand li se spune” acestor fatarnici: „Veniti, ca Trimisul lui Allah sa ceara iertare pentru voi”, pentru cele savarsite de voi, astfel incat starea voastra sa se indrepte si faptele voastre sa fie primite, ei refuza cu cea mai mare indarjire. „Isi intorc capetele”, aratand ca nu vor sa-i ceara Trimisului sa se roage pentru ei, „si ii vezi indepartandu-se” de adevar, din ura fata de el, „cu trufie”, refuzand sa-l urmeze din nelegiuire si indarjire. Aceasta este starea lor atunci cand sunt chemati sa ceara rugaciunea Trimisului.

Faptul ca nu au venit la el pentru a-i cere sa se roage pentru iertarea lor tine de bunatatea lui Allah si de cinstirea pe care El i-o arata Trimisului Sau. Caci „totuna le este daca ceri iertare pentru ei sau nu ceri iertare pentru ei: Allah nu-i va ierta”. Aceasta deoarece sunt oameni nelegiuiti, care au iesit din ascultarea de Allah si au ales necredinta in locul credintei. De aceea, cererea de iertare a Trimisului nu le-ar fi de folos, chiar daca ar cere iertare pentru ei. Allah Preainaltul spune: „Cere iertare pentru ei sau nu cere iertare pentru ei! Chiar daca ai cere iertare pentru ei de saptezeci de ori, Allah nu-i va ierta...” [at-Tawbah 9:80]. „Cu adevarat, Allah nu calauzeste neamul celor nelegiuiti.”