Ar-Rahman · 55:1–13

Versetele 1 la 13

Aceasta sura nobila si mareata incepe cu Numele Sau ar-Rahman, care arata cuprinderea milei Sale, deplinatatea binefacerii Sale, belsugul bunatatii Sale si nemarginirea harului Sau. Apoi a pomenit ceea ce arata mila Sa si urmarile ei, pe care El le-a facut sa ajunga la robii Sai: binefacerile religioase, cele lumesti si cele din Viata de Apoi. Dupa fiecare fel si fiecare categorie de binefaceri, le atrage atentia celor doua categorii de fapturi asupra recunostintei datorate Lui si spune: „Asadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le tagaduiti?”

A pomenit ca El „i-a invatat pe robii Sai Coranul” (versetul 2), adica i-a invatat pe robii Sai cuvintele si sensurile lui si le-a inlesnit aceasta. Acesta este cel mai mare dar si cea mai mare mila cu care i-a miluit pe robi, caci le-a pogorat un Coran arab, cu cele mai frumoase cuvinte si cele mai limpezi intelesuri, care cuprinde tot binele si opreste de la tot raul.

„L-a creat pe om” (versetul 3), in cea mai buna alcatuire, cu madulare desavarsite, cu partile intregi si cu o alcatuire bine intocmita. Creatorul, Preainaltul, Cel care plasmuieste intr-un chip minunat, i-a desavarsit cu adevarat crearea si l-a deosebit de celelalte vietuitoare prin faptul ca „l-a invatat exprimarea” (versetul 4), adica sa lamureasca ceea ce se afla inlauntrul sau. Aceasta cuprinde invatarea rostirii si invatarea scrierii. Exprimarea, prin care Allah l-a deosebit pe om de celelalte fapturi, se numara printre cele mai mari si mai insemnate binefaceri ale Sale fata de el.

„Soarele si luna urmeaza o socoteala precisa” (versetul 5), adica Allah a creat soarele si luna si le-a supus unei miscari dupa o socoteala bine intocmita si o masura hotarata. Aceasta este o mila fata de robi si o purtare de grija pentru ei, pentru ca, prin ele, sa fie implinite foloasele lor si pentru ca ei sa cunoasca numarul anilor si socoteala timpului.

„Iar stelele si pomii se prosterneaza” (versetul 6), adica stelele cerului si pomii pamantului Il cunosc pe Domnul lor, I se prosterneaza, Il asculta, se smeresc si se supun randuielii prin care El le-a pus in slujba binelui si folosului robilor Sai.

In versetele 7-8, „El a inaltat cerul”, ca acoperis pentru fapturile de pe pamant, si [Allah] „a asezat balanta”, adica dreptatea intre robi, in cuvinte si in fapte. Nu se are in vedere numai balanta cunoscuta, ci ceea ce am spus; in aceasta intra balanta cunoscuta, masura cu care se masoara lucrurile, cantitatile si masuratorile prin care sunt stabilite lucrurile necunoscute, precum si adevarurile prin care sunt judecate neintelegerile dintre fapturi si este statornicita dreptatea intre ele. De aceea a spus: „ca sa nu depasiti masura in cumpanire”. Adica Allah a pogorat balanta pentru ca voi sa nu depasiti hotarul dreptatii la cantarire. Daca lucrul ar fi lasat numai pe seama judecatii si parerilor voastre, s-ar ivi stricaciuni pe care numai Allah le cunoaste, iar cerurile, pamantul si cei aflati in ele s-ar strica.

„Cantariti cu dreptate” (versetul 9), adica intemeiati cantarirea pe dreptate, potrivit puterii si posibilitatilor voastre. „Si nu dati mai putin la cantar”, adica nu scadeti din greutatea cuvenita si nu faceti contrariul dreptatii, care este nedreptatea, asuprirea si incalcarea masurii.

„Iar pamantul l-a asezat” Allah (versetul 10), cu soliditatea, stabilitatea, insusirile si starile sale felurite, „pentru fapturi”, ca acestea sa se statorniceasca pe el. El le este asternut si loc de odihna; pe el cladesc, il ara, il planteaza si il sapa, ii strabat drumurile largi si se folosesc de mineralele lui si de tot ceea ce cuprinde dintre lucrurile de care au nevoie, ba chiar de care nu se pot lipsi.

Apoi a pomenit hrana de trebuinta aflata pe el si a spus: „Pe el se afla fructe” (versetul 11), adica toti pomii care dau roade de care se bucura robii, precum strugurii, smochinele, rodiile, merele si altele. „Si curmali cu invelisuri ale ciorchinilor”, adica invelisul care se deschide, lasand sa iasa ciorchinii ale caror roade se dezvolta treptat pana ajung la maturitate. Astfel, roadele devin hrana care se pastreaza si se mananca, provizie pentru cel ramas acasa si pentru calator, precum si fructe gustoase, dintre cele mai bune roade.⁶⁸

„Si grane cu paie” (versetul 12), adica avand tulpini care sunt treierate, iar paiele lor sunt folosite pentru animale si pentru alte nevoi. Aici intra graul, orzul, porumbul, orezul, meiul si altele. „Si plante mirositoare”: este cu putinta ca prin aceasta sa fie avute in vedere toate felurile de hrana pe care le mananca oamenii. In acest caz, avem alaturarea unui termen general dupa unul particular, iar Allah [Preainaltul] le aminteste robilor Sai binefacerea hranei si a mijloacelor de trai, atat in general, cat si in particular.

Este cu putinta si ca prin rayhan sa fie avuta in vedere planta mirositoare cunoscuta, iar Allah sa le aminteasca robilor Sai binefacerea pe care le-a daruit-o prin plantele cu mirosuri placute si prin aromele deosebite pe care le-a inlesnit pe pamant, care bucura sufletele si le aduc desfatare.

Dupa ce a pomenit multe dintre binefacerile Sale, vazute cu ochii si intelese cu mintea, si fiindca vorbirea se adresa celor doua categorii de fapturi, djinnii si oamenii, Allah Preainaltul i-a chemat sa recunoasca binefacerile Sale si a spus, in versetul 13: „Asadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le tagaduiti?” Adica pe care dintre binefacerile religioase si lumesti ale lui Allah le tagaduiti?⁶⁹

Cat de frumos a fost raspunsul djinnilor atunci cand Profetul, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa, le-a recitat aceasta sura! De fiecare data cand ajungea la cuvintele: „Asadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le tagaduiti?”, spuneau: „Nu tagaduim nimic dintre binefacerile Tale, Domnul nostru! Tie Ti se cuvine lauda.” Tot astfel se cuvine ca robul, atunci cand i se atrage atentia asupra binefacerilor si darurilor lui Allah, sa le recunoasca, sa fie recunoscator pentru ele si sa-L laude pentru ele.⁷⁰

Apoi Allah Preainaltul a spus: