Al-Qamar · 54:1–5

Versetele 1 la 5

In versetul 1, Allah Preainaltul vesteste ca Ceasul, adica Ziua Invierii, s-a apropiat, ca inceputul sau este aproape si ca vremea venirii sale a sosit. Cu toate acestea, cei care il tagaduiesc continua sa-l socoteasca minciuna si nu se pregatesc pentru venirea lui. Allah le arata semne mari care dovedesc ca el va avea loc, semne de felul celor care ii fac pe oameni sa creada.

Unul dintre cele mai mari semne ale adevarului celor aduse de Muhammad ibn 'Abdullah, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa, a fost urmatorul: cand tagaduitorii i-au cerut sa le arate un lucru neobisnuit, care sa dovedeasca adevarul si sinceritatea celor aduse de el, Profetul, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa, a aratat catre Luna. Cu ingaduinta lui Allah, ea s-a despicat in doua: o parte deasupra muntelui Abu Qubays si o parte deasupra muntelui Qu'ayqi'an. Politeistii si altii priveau acest semn maret, care se petrecea in lumea de sus, unde oamenii nu au puterea sa amageasca prin inselaciune si inchipuiri. Au vazut un lucru cum nu mai vazusera si nici nu auzisera ca vreunui trimis de dinaintea lui i s-ar fi intamplat ceva asemanator. Au ramas uimiti, dar credinta nu le-a patruns in inimi, iar Allah nu a voit binele pentru ei. S-au refugiat atunci in calomniile si razvratirea lor, spunand: „Muhammad ne-a vrajit!” Insa puteau verifica aceasta intreband calatorii veniti la ei: daca ar fi putut sa-i vrajeasca pe cei de fata, nu i-ar fi putut vraji pe cei care nu fusesera martori ca ei. I-au intrebat, asadar, pe toti cei sositi, iar acestia le-au spus ca lucrul se petrecuse. Totusi, ei au spus: „O vrajitorie care nu inceteaza!” Muhammad ne-a vrajit pe noi si i-a vrajit si pe altii! Aceasta este o calomnie care nu poate trece drept adevar decat pentru cei mai nesabuiti dintre oameni, cei mai indepartati de calauzire si de dreapta judecata.

In versetul 2, aceasta tagaduire nu se refera doar la acel semn. Dimpotriva, ei sunt pregatiti sa intampine orice semn care le vine cu tagaduire si respingere. De aceea a spus: „Dar daca vad un semn, se intorc”.

Nu a folosit un pronume care sa se refere numai la despicarea Lunii. [Nu a spus: „daca il vad”, ci a spus: „daca vad un semn, se intorc”.] Ei nu urmaresc sa urmeze adevarul si calauzirea, ci urmaresc doar sa-si urmeze poftele.

De aceea a spus, in versetul 3: „Au socotit adevarul minciuna si si-au urmat poftele”. Aceasta este asemenea cuvintelor Lui Preainaltul: „Iar daca nu-ti raspund, sa stii ca ei nu fac decat sa-si urmeze poftele”. Daca ar fi urmarit calauzirea, ar fi crezut cu siguranta si l-ar fi urmat pe Muhammad, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa, fiindca Allah le-a aratat prin el semne limpezi, dovezi si argumente categorice care dovedesc toate adevarurile privitoare la Allah si toate scopurile Legii revelate. „Insa fiecare lucru va ajunge la deznodamantul sau”: pana acum, lucrurile nu au ajuns la telul si la capatul lor, dar vor ajunge la sfarsitul lor. Cel care crede adevarul se va bucura de gradinile desfatarilor, de iertarea lui Allah si de multumirea Sa, iar cel care tagaduieste va fi cuprins de mania si de pedeapsa lui Allah, in care va ramane pentru totdeauna.

Allah Preainaltul a spus, in versetul 4, aratand ca ei nu au o intentie dreapta si nu urmaresc calauzirea: „Le-au venit vestiri”, adica stirile despre cele dinainte si despre cele de dupa, precum si minunile vadite, „care cuprind ceea ce ar trebui sa-i opreasca”: o mustrare care sa-i opreasca de la abaterea si ratacirea lor.

Acestea sunt, dupa cum spune versetul 5, „o intelepciune deplina”, venita de la El Preainaltul, pentru ca dovada Sa sa fie statornicita impotriva tuturor oamenilor si pentru ca nimeni sa nu mai aiba vreun argument impotriva lui Allah dupa venirea trimisilor. „Dar avertizarile nu le sunt de folos”, asemenea cuvintelor Sale Preainaltul: „Chiar daca le-ar veni toate semnele, ei nu vor crede pana cand nu vor vedea pedeapsa chinuitoare”.