An-Najm · 53:33–62

Versetele 33 la 62

In versetele 33-35, Allah Preainaltul spune: Ai vazut cat de urata este starea celui caruia i s-a poruncit sa-L adore pe Domnul sau si sa afirme unicitatea Lui, dar care s-a intors si s-a indepartat de aceasta? Daca sufletul sau se invoieste sa dea ceva putin, el nu staruie in aceasta, ci devine zgarcit, se opreste si nu mai da. Facerea de bine nu este o insusire fireasca a lui; dimpotriva, firea lui este sa se intoarca de la ascultare si sa nu staruie in savarsirea binelui. Cu toate acestea, se lauda pe sine si isi atribuie o treapta diferita de cea pe care i-a dat-o Allah.

„Are el cunoasterea celor nevazute, incat vede?” Vede el cele nevazute si vesteste despre ele? Sau atribuie lui Allah ceea ce El nu a spus si indrazneste impotriva Lui, reunind cele doua lucruri amintite: savarsirea raului si lauda de sine? Aceasta din urma este situatia reala, caci se stie ca el nu are cunoasterea celor nevazute. Chiar presupunand ca ar pretinde aceasta, vestirile categorice despre cele nevazute, venite prin Profetul ferit de greseala, contrazic spusele lui, iar aceasta dovedeste falsitatea lor.⁶⁵

In versetele 36-37, „Sau nu i s-a vestit”, celui care face aceasta pretentie, „ceea ce se afla in foile lui Musa si ale lui Ibrahim, care si-a implinit pe deplin indatoririle”?

Adica Ibrahim a indeplinit tot ceea ce Allah l-a pus la incercare sa indeplineasca si i-a poruncit dintre randuieli, principiile fundamentale ale religiei si ramurile ei.

In acele foi se afla multe porunci, dintre care unele dintre cele mai importante sunt cele amintite de Allah in versetele 38-41: „ca niciun purtator de povara nu va purta povara altuia; ca omul nu va avea decat ceea ce a agonisit prin stradania sa”. Fiecare faptuitor are propriile sale fapte, bune si rele. Nu ii apartine nimic din fapta si stradania altuia si nimeni nu ia asupra sa pacatul altcuiva. „Ca stradania sa va fi vazuta”, in Viata de Apoi, cand binele savarsit de el va fi deosebit de raul sau. „Apoi va primi pentru ea rasplata deplina”, adica o rasplata care cuprinde in intregime toate faptele. Binele curat va fi rasplatit cu cea mai buna rasplata, raul curat cu cea mai rea, iar faptele amestecate vor fi rasplatite potrivit lor. Toate fapturile vor recunoaste dreptatea si bunatatea acestei rasplatiri si Il vor lauda pe Allah pentru ea. Chiar si locuitorii Focului vor intra in Foc cu inimile pline de lauda pentru Domnul lor, recunoscand desavarsirea intelepciunii Sale si dispretuindu-se pe ei insisi, fiindca ei sunt cei care s-au adus pe sine si si-au indreptat pasii spre cel mai rau deznodamant.

Cei care considera ca nu este ingaduit sa se daruiasca celor vii sau celor morti rasplata faptelor prin care omul se apropie de Allah au adus ca dovada cuvintele Lui [Preainaltul]: „ca omul nu va avea decat ceea ce a agonisit prin stradania sa”. Ei au spus ca, deoarece Allah a rostit aceste cuvinte, a-i ajunge stradania altuia ar fi in contradictie cu ele. Insa aceasta argumentare trebuie cercetata. Versetul arata doar ca omului nu ii apartine decat ceea ce a agonisit el insusi prin stradania sa. Acest lucru este adevarat si nu exista dezacord asupra lui. Dar versetul nu arata ca omul nu poate beneficia de stradania altuia, daca acela i-o daruieste. Tot astfel, omului nu ii apartin dintre bunuri decat cele pe care le stapaneste si care se afla in mana lui. De aici nu rezulta insa ca el nu poate deveni proprietarul a ceea ce altcineva ii daruieste din bunurile pe care le detine.⁶⁶

Cuvintele Sale din versetul 42, „ca la Domnul tau este intoarcerea finala”, inseamna ca la El ajung toate lucrurile si la El se intorc fapturile prin inviere si ridicarea din morminte. Allah este capatul tuturor lucrurilor, in orice privinta: la El ajung cunoasterea, judecata, mila si toate celelalte desavarsiri.

„Ca El este Cel care face sa rada si sa planga” (versetul 43): El este Cel care a adus la existenta cauzele rasului si plansului, si anume binele si raul, bucuria si veselia, nelinistea si tristetea. El, Preaslavitul, are in aceasta o intelepciune deplina.

„Ca El este Cel care da moartea si viata” (versetul 44): El Singur aduce la existenta si face sa inceteze existenta.

Cel care a adus fapturile la existenta si le-a poruncit si le-a interzis le va readuce la viata dupa moarte si le va rasplati pentru faptele pe care le-au savarsit in aceasta lume.

In versetele 45-46, cuvintele „ca El a creat cele doua sexe” sunt lamurite prin precizarea: „barbatul si femeia”. Aceasta este o denumire generala, care cuprinde toate fiintele vii, atat cele inzestrate cu vorbire, cat si cele necuvantatoare. El Singur le creeaza „dintr-o picatura de samanta, atunci cand este varsata”. Aceasta este una dintre cele mai mari dovezi ale desavarsirii puterii Sale si ale faptului ca numai El are maretia puterii absolute: a adus la existenta aceste fiinte, mici si mari, dintr-o picatura slaba, dintr-un lichid neinsemnat. Apoi le-a facut sa creasca si le-a desavarsit pana ce au ajuns la starea lor deplina. Dupa aceea, omul ajunge fie la cele mai inalte trepte, in inaltimile cele mai de sus, fie la cele mai josnice stari, in adancul cel mai de jos.

De aceea, a adus prima creare ca dovada pentru readucerea la viata si a spus, in versetul 47: „ca Lui Ii revine aducerea la existenta a doua oara”. El ii va readuce pe robi din morminte, ii va aduna in Ziua hotarata si le va rasplati faptele bune si rele.

„Ca El este Cel care imbogateste si daruieste bunuri” (versetul 48): i-a imbogatit pe robi usurandu-le castigarea traiului prin negot si prin diferite indeletniciri, meserii si alte mijloace de castig. „Si daruieste bunuri”: le-a daruit robilor Sai tot felul de averi, pe care ei le pastreaza si prin care devin stapanii multor bunuri. Una dintre binefacerile Sale este ca i-a instiintat ca toate binefacerile vin de la El. De aceea, robii trebuie sa-I multumeasca si sa-L adore numai pe El, fara sa-I faca vreun asociat.

„Ca El este Stapanul stelei Sirius” (versetul 49). Aceasta este steaua cunoscuta sub numele ash-Shi'ra al-'Abur, numita si al-Mirzam. Allah a mentionat-o in mod aparte, desi El este Stapanul tuturor lucrurilor, deoarece aceasta stea era adorata in vremea nestiintei. Astfel, Allah Preainaltul a aratat ca ceea ce adorau politeistii este supus stapanirii Sale, carmuit si creat. Cum sa fie luat, asadar, drept dumnezeu alaturi de Allah?

„Ca El a nimicit vechiul neam 'Ad” (versetul 50): acesta este neamul lui Hud, pacea fie asupra lui. Cand l-au socotit mincinos pe Hud, Allah i-a nimicit printr-un vant cumplit, rece si vijelios.

„Si neamul Thamud” (versetul 51): neamul lui Salih, pacea fie asupra lui. Allah l-a trimis la Thamud, dar ei l-au socotit mincinos.

Allah le-a trimis camila ca semn, dar ei i-au taiat tendoanele si l-au socotit mincinos. Atunci Allah [Preainaltul] i-a nimicit, „fara sa lase pe nimeni” dintre ei; i-a nimicit pana la ultimul.

„Iar mai inainte, neamul lui Nuh, caci ei erau si mai nedrepti si mai razvratiti” (versetul 52), decat aceste neamuri. Allah i-a nimicit si i-a inecat.

„Ca El a prabusit cetatile rasturnate” (versetele 53-54): este vorba despre neamul lui Lut, pacea fie asupra lui. Allah le-a trimis o pedeapsa cu care nu mai pedepsise pe nimeni dintre oameni: le-a rasturnat locuintele cu susul in jos si a facut sa ploua asupra lor cu pietre din lut ars. De aceea a spus: „acoperindu-le cu ceea ce le-a acoperit”. I-a acoperit pedeapsa chinuitoare si cumplita cu care i-a acoperit: un lucru atat de mare, incat nu poate fi descris.

„De care dintre binefacerile Domnului tau te indoiesti?” (versetul 55). De care dintre binefacerile si harurile lui Allah te indoiesti, omule? Binefacerile Sale sunt limpezi si nu lasa loc indoielii in nicio privinta. Orice binefacere de care se bucura robii vine de la El Preainaltul si numai El indeparteaza nenorocirile.

„Acesta este un prevenitor, asemenea prevenitorilor de odinioara” (versetul 56). Acest Trimis din neamul Quraysh si din familia Hashim, Muhammad ibn 'Abdullah, nu este primul dintre trimisi. Inaintea lui au venit alti trimisi, care au chemat la acelasi lucru la care cheama el. Atunci de ce ii tagaduiesti mesajul? Cu ce dovada ii respingi chemarea? Oare purtarea lui nu este cea mai inalta purtare a trimisilor nobili? Nu cheama el la tot binele si nu opreste de la tot raul? Nu a venit el cu Nobilul Coran, la care desertaciunea nu poate ajunge nici din fata, nici din spate, fiind o revelatie de la Cel Intelept si Vrednic de Lauda? Nu i-a nimicit Allah pe cei care i-au socotit mincinosi pe trimisii nobili de dinaintea lui? Ce ar impiedica atunci pedeapsa sa-i ajunga pe cei care il socotesc mincinos pe Muhammad, capetenia trimisilor, conducatorul celor evlaviosi si calauza celor ale caror fete si madulare vor straluci?

„Cea apropiata s-a apropiat” (versetul 57): Ziua Invierii s-a apropiat, vremea ei este aproape si semnele ei s-au aratat. „Nimeni in afara lui Allah nu o poate inlatura”: atunci cand vine Ziua Invierii si ii ajunge pedeapsa cu care au fost amenintati.

Apoi i-a amenintat pe cei care tagaduiesc mesajul Trimisului Muhammad, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa, si socotesc mincinos ceea ce a adus din Nobilul Coran. El a spus: „Oare de aceasta rostire va mirati?” (versetul 59). Adica: de aceasta rostire, care este cea mai buna, cea mai aleasa si cea mai nobila dintre cuvantari, va mirati si o socotiti un lucru neobisnuit, care contrazice lucrurile si adevarurile cunoscute? Aceasta vine din nestiinta, ratacirea si incapatanarea lor. Altfel, ea este rostirea care, atunci cand vesteste, spune adevarul si, atunci cand pronunta o hotarare, rosteste un cuvant hotarator, nicidecum o gluma. Acesta este Marele Coran: daca ar fi fost coborat asupra unui munte, l-ai fi vazut smerit si despicat de teama lui Allah. El le sporeste celor intelepti judecata, intelepciunea, indreptarea, statornicia, certitudinea si credinta. Mai degraba ar trebui sa ne miram de mintea celui care se mira de el, de nesabuinta si de ratacirea sa.

„Radeti si nu plangeti” (versetul 60): il intampinati cu ras si batjocura, desi sufletele ar trebui sa fie miscate de el, inimile sa se inmoaie, iar ochii sa planga la auzirea poruncilor si interdictiilor sale, ascultand fagaduintele si amenintarile lui si luand aminte la vestirile sale adevarate si frumoase.

„In vreme ce sunteti nepasatori” (versetul 61): sunteti nepasatori fata de el, distrasi de la el si de la cugetarea asupra lui. Aceasta se datoreaza putinatatii judecatii si credintei voastre. Daca L-ati adora pe Allah si ati cauta multumirea Lui in toate imprejurarile, nu v-ati afla in aceasta stare de care oamenii inzestrati cu minte se feresc.

De aceea, Allah Preainaltul a spus, in versetul 62: „Asadar, prosternati-va inaintea lui Allah si adorati-L!” Porunca de a se prosterna inaintea lui Allah, mentionata in mod aparte, arata virtutea prosternarii si faptul ca ea este taina si miezul adorarii. Sufletul adorarii este smerenia si supunerea fata de El, iar prosternarea [este] cea mai deplina stare in care [robul] se smereste. Inima si trupul sau se pleaca, iar el isi asaza cel mai nobil madular pe pamantul de jos, pe locul calcat de picioare. Apoi a poruncit adorarea in sensul ei general, cuprinzand toate faptele si vorbele, vazute si ascunse, pe care Allah le iubeste si de care este multumit.

S-a incheiat talcuirea Surei an-Najm. Lauda I se cuvine lui Allah, ale Carui laude nu le putem cuprinde. El este asa cum S-a laudat pe Sine si mai presus de laudele pe care I le aduc robii Sai. [Allah sa trimita asupra lui Muhammad binecuvantare si multa pace.]