Qaf · 50:1–4

Versetele 1 la 4

Allah Preainaltul jura pe „Coranul cel slavit”, adica vast si maret in sensurile sale, bogat in intelesuri, imbelsugat in binecuvantari si plin de binefaceri. Slava inseamna cuprinderea larga si maretia insusirilor. Cel mai indreptatit cuvant sa fie descris astfel este acest Coran, care cuprinde stiinta celor dintai si a celor de pe urma, cea mai deplina elocventa, cuvintele cele mai inalte si sensurile cele mai cuprinzatoare si mai frumoase.

Aceasta cere sa fie urmat pe deplin, sa ne supunem lui fara intarziere si sa-I multumim lui Allah pentru darul lui. Cei mai multi oameni insa nu pretuiesc binefacerile lui Allah asa cum se cuvine. De aceea, Allah Preainaltul spune: „Ei se mira insa”, adica aceia care il socotesc mincinos pe Trimis, binecuvantarea si pacea lui Allah fie asupra lui, „ca le-a venit un prevenitor dintre ei”. El ii avertizeaza despre ceea ce le face rau si le porunceste ceea ce le este de folos, fiind unul de-al lor. Astfel, ei pot primi invatatura de la el si ii pot cunoaste starea si sinceritatea. S-au mirat, asadar, de un lucru care nu trebuia sa-i mire. Mai degraba este de mirare mintea celui care se mira de el.

„Iar necredinciosii spun” — ceea ce i-a impins la aceasta a fost necredinta lor si faptul ca au respins adevarul, nu o lipsa a inteligentei sau a judecatii lor — „Acesta este un lucru uimitor!”, adica un lucru neobisnuit.

Mirarea lor nu poate avea decat una dintre doua explicatii. Fie sunt sinceri in uimirea si mirarea lor, iar aceasta arata culmea nestiintei si slabiciunea mintilor lor. Ei sunt asemenea nebunului care socoteste ciudate vorbele omului cu minte, asemenea lasului care se mira cand un calaret infrunta alti calareti si asemenea zgarcitului care se mira de darnicia oamenilor darnici. Ce rau ii poate aduce celui de care se mira un om aflat intr-o asemenea stare?! Mirarea lui nu este oare doar o dovada a sporirii nestiintei si nedreptatii sale?! Fie se arata mirati, stiind ca gresesc in aceasta, iar aceasta este dintre cele mai mari si mai urate nedreptati.

Apoi El a aratat ce anume ii mira, spunand: „Oare dupa ce vom muri si vom fi tarana [vom fi adusi inapoi]? Aceasta este o intoarcere de necrezut!” Ei au asemanat puterea Celui Atotputernic asupra oricarui lucru, Desavarsit in orice privinta, cu puterea robului nevoias si neputincios in orice privinta. L-au asemanat pe nestiutorul lipsit de cunoastere cu Acela care cunoaste orice lucru si care stie „ce mistuie pamantul din ei”, adica din trupurile lor in timpul sederii lor in barzakh. In Cartea Sa, care se afla la El si este pazita de schimbare si inlocuire, El a consemnat tot ceea ce li se intampla in viata si in moarte. Intinderea desavarsita a stiintei Sale, pe care nimeni in afara de El nu o poate cuprinde, este astfel adusa drept dovada a puterii Sale de a-i invia pe morti.