Fussilat · 41:1–8

Versetele 1 la 8

Allah le vesteste robilor Sai ca aceasta Carte mareata si acest Coran minunat sunt „o revelatie de la Cel Milostiv, Indurator”, a Carui Indurare cuprinde toate lucrurile. Una dintre cele mai mari manifestari ale Indurarii Sale este pogorarea acestei Carti, prin care s-au dobandit cunoastere, calauzire, lumina, vindecare, indurare si mult bine. Ea este una dintre cele mai mari binefaceri ale Sale asupra robilor si calea spre fericirea acestei lumi si a Vietii de Apoi.

Apoi Allah a laudat Cartea pentru lamurirea ei deplina: „ale carei versete sunt lamurite pe deplin”, adica fiecare dintre temele ei este explicata separat, ceea ce presupune o expunere completa, deosebirea lucrurilor si clarificarea realitatilor. Ea este „un Coran arab”, in limba cea mai limpede si mai desavarsita. Versetele sale au fost explicate si Coranul a fost facut arab „pentru un neam care stie”, astfel incat sensurile lui sa le fie limpezi, asa cum le sunt limpezi cuvintele, iar calauzirea sa se deosebeasca de ratacire si drumul gresit de cel drept. Cat despre cei nestiutori, carora calauzirea nu le sporeste decat ratacirea, iar lamurirea nu le sporeste decat orbirea, nu pentru ei sunt rostite aceste cuvinte: „Le este totuna daca ii previi sau nu ii previi; ei nu vor crede.”

Cartea este „vestitor de bine si prevenitor”: vesteste rasplata din aceasta lume si din Viata de Apoi pentru cei care cred si asculta, si avertizeaza asupra pedepsei din aceasta lume si din Viata de Apoi pentru cei care tagaduiesc si se impotrivesc. Ea le explica pe amandoua si arata cauzele si insusirile de care tin vestirea de bine si avertizarea. Aceste insusiri ale Cartii cer ca ea sa fie primita cu acceptare si supunere, sa se creada in ea si sa se lucreze potrivit ei. „Insa cei mai multi dintre ei se indeparteaza”, adica se intorc de la ea din mandrie, „si nu asculta” cu o ascultare de primire si raspuns, desi au auzit-o intr-un fel prin care dovada religioasa a fost statornicita impotriva lor.

Cei care se indeparteaza de ea au aratat ca nu primesc niciun folos de la ea si au inchis caile prin care ar fi putut ajunge la ea, spunand: „Inimile noastre sunt acoperite fata de ceea ce ne chemi sa urmam”, adica sunt invelite si acoperite; „in urechile noastre este surzenie”, astfel incat nu te auzim, „iar intre noi si tine este o perdea”, astfel incat nu te vedem. Prin aceasta si-au aratat indepartarea in toate privintele, ura fata de mesaj si multumirea cu ceea ce urmau. De aceea au spus: „Asadar, lucreaza; si noi lucram”: asa cum tu esti multumit sa lucrezi potrivit religiei tale, noi suntem pe deplin multumiti sa lucram potrivit religiei noastre. Aceasta este una dintre cele mai mari lipsiri de ajutorul dumnezeiesc: s-au multumit cu ratacirea in locul calauzirii, au schimbat credinta pe necredinta si au vandut Viata de Apoi pentru aceasta lume.

„Spune”, o, Profetule: „Eu sunt doar un om asemenea voua, caruia i se reveleaza.” Aceasta este insusirea si misiunea mea: sunt un om asemenea voua, nu am nicio putere asupra lucrurilor prin mine insumi si nu am ceea ce voi cereti sa fie grabit. Allah m-a ales si m-a deosebit de voi prin revelatia pe care mi-a incredintat-o si mi-a poruncit sa o urmez si sa va chem la ea.

„Indreptati-va drept catre El” inseamna a crede vestea adusa de revelatie, a urma porunca, a te feri de cele interzise si a starui pe aceasta cale. Cuvintele „catre El” atrag atentia asupra sinceritatii: cel care savarseste fapta trebuie sa faca din Allah tinta si scopul ei, pentru ca aceasta sa fie sincera si dreapta si sa-l conduca la Allah si la Locuinta nobletei Sale. Daca fapta este lipsita de sinceritate, ea devine zadarnica. Oricat s-ar stradui robul sa ramana pe calea dreapta, el va avea neajunsuri, fie prin neimplinirea unei porunci, fie prin savarsirea unei fapte interzise. De aceea Allah i-a poruncit sa le vindece prin cererea de iertare, care cuprinde cainta: „Si cereti-I iertare.”

Apoi Allah i-a amenintat pe cei care parasesc calea dreapta: „Vai asociatorilor, celor care nu dau zakah”, adica celor care adora in afara Lui fiinte care nu stapanesc nici folosul, nici vatamarea, nici moartea, nici viata si nici invierea. Ei si-au intinat sufletele si nu le-au curatit prin marturisirea Unicitatii Domnului lor si prin sinceritate fata de El; nu au implinit rugaciunea si nu au dat zakah. Nu au aratat sinceritate fata de Creator prin marturisirea Unicitatii Sale si prin rugaciune, nici nu le-au fost de folos fapturilor prin zakah sau alte binefaceri. „Si care nu cred in Viata de Apoi”, adica nu cred in inviere, in Paradis si in Foc. De aceea, cand teama a parasit inimile lor, au indraznit sa savarseasca ceea ce ii va vatama in Viata de Apoi.

Dupa ce i-a amintit pe necredinciosi, Allah i-a amintit pe credinciosi, insusirile si rasplata lor: „Cei care cred” in aceasta Carte, in ceea ce cuprinde si in credinta la care cheama, si isi adeveresc credinta prin „fapte bune”, care imbina sinceritatea cu urmarea Trimisului, „vor avea o rasplata neintrerupta”, o rasplata mareata, care nu se va curma si nu se va sfarsi. Ea va continua mereu, va spori neincetat si va cuprinde toate placerile si lucrurile dorite.