Az-Zumar · 39:1–3

Versetele 1 la 3

Allah Preainaltul vesteste maretia Coranului si slava Celui care l-a rostit si de la Care a fost pogorat. El a fost pogorat „de la Allah, Atotputernicul, Cel Intelept”, Cel caruia I se cuvine adorarea fapturilor, datorita Maretiei si Desavarsirii Sale, Puterii prin care supune fiecare faptura, inaintea Careia orice lucru se smereste, si Intelepciunii Sale in creatie si in porunca. Coranul a fost pogorat de Cel care are aceste insusiri; cuvantul este o insusire a celui care vorbeste, iar insusirea urmeaza pe cel care o poseda. Dupa cum Allah Preainaltul este desavarsit din toate punctele de vedere si nu are seaman, tot astfel Cuvantul Sau este desavarsit din toate punctele de vedere si nu are seaman. Numai acest lucru este de ajuns pentru a descrie Coranul si a arata treapta lui.

Pe langa aceasta, El a adaugat lamuriri despre desavarsirea lui, aratand cui i-a fost pogorat: lui Muhammad, binecuvantarea si pacea lui Allah fie asupra lui, cea mai nobila dintre fapturi. Astfel se cunoaste ca el este cea mai nobila dintre Carti. A aratat si cu ce a fost pogorat: cu adevarul. A fost pogorat cu adevarul in care nu exista nicio indoiala, pentru a scoate fapturile din intuneric la lumina; a fost pogorat cuprinzand adevarul in vestile sale adevarate si in hotararile sale drepte. Tot ceea ce el arata este cel mai inalt fel de adevar in toate cele ce tin de cunoastere, iar dupa adevar nu mai este decat ratacirea.

Fiind pogorat de Cel Adevarat, cuprinzand adevarul, pentru calauzirea fapturilor, asupra celei mai nobile dintre fapturi, binefacerea lui este mareata si inalta si trebuie primita cu multumire. Aceasta se implineste prin inchinarea religiei numai Lui, cu sinceritate. De aceea a spus: „Asadar, adora-L pe Allah, inchinandu-I cu sinceritate religia!”, adica inchina-I numai lui Allah Preainaltul intreaga ta religie, atat randuielile vazute, cat si cele launtrice: islamul, credinta si ihsanul.⁵⁴ Sa I le inchini numai lui Allah si sa cauti prin ele Fata Lui, fara vreun alt scop.

„Numai lui Allah I se cuvine religia curata!” Aceasta intareste porunca sinceritatii si arata ca, dupa cum Lui Ii apartine intreaga desavarsire si El revarsa bunatate asupra robilor Sai in toate privintele, tot astfel Lui I se cuvine religia curata, limpezita de toate amestecurile. Ea este religia pe care a ales-o pentru Sine, pe care a incuviintat-o pentru alesii fapturilor Sale si pe care le-a poruncit-o. Ea cuprinde adorarea lui Allah prin iubire, teama si speranta, intoarcerea catre El in slujirea Lui si intoarcerea catre El pentru implinirea nevoilor robilor Sai. Aceasta indreapta inimile, le curateste si le purifica, fara sa-I fie asociat nimic in vreo forma de adorare. Allah Se dezice de adorarea in care I se asociaza ceva si nu are nicio parte in ea, fiindca El este Cel mai lipsit de nevoie de asociati. Asocierea strica inimile si sufletele, viata lumeasca si Viata de Apoi si aduce sufletelor cea mai mare nefericire.

De aceea, dupa ce a poruncit unicitatea si sinceritatea in adorare, a oprit asocierea si a vestit mustrarea celui care o savarseste, spunand: „Cei care si-au luat ocrotitori in afara Lui”, adica li se dedica prin adorare si ii cheama in rugile lor, incercand sa se dezvinovateasca si spunand: „Noi nu-i adoram decat ca sa ne apropie de Allah”. Adica sa-I infatiseze lui Allah nevoile noastre si sa mijloceasca pentru noi la El; altfel, stim ca ei nu creeaza, nu daruiesc cele necesare si nu stapanesc nimic din treburi. Acestia au parasit sinceritatea pe care Allah le-a poruncit-o si au indraznit sa savarseasca cea mai mare dintre cele oprite, asocierea. L-au comparat pe Cel care nu are nimic asemenea Lui, Regele Cel Maret, cu regii. Cu mintile lor stricate si judecata lor bolnava, au pretins ca, asa cum nu se ajunge la regi decat prin oameni de seama, mijlocitori si ministri care le infatiseaza nevoile si starile supusilor, le cer bunavointa fata de ei si le inlesnesc rezolvarea treburilor, la fel ar fi si Allah Preainaltul!

Aceasta analogie este dintre cele mai stricate analogii, fiindca implica punerea pe acelasi plan a Creatorului si a fapturii, desi deosebirea uriasa dintre ei este statornicita prin ratiune, revelatie si firea innascuta. Regii au nevoie de mijlocitori intre ei si supusii lor numai fiindca nu le cunosc starile, asa ca au nevoie de cineva care sa-i instiinteze despre ele. Uneori, inimile lor nu au mila fata de cel aflat in nevoie, astfel ca au nevoie de cineva care sa le trezeasca bunavointa fata de el si sa le ceara indurare. Ei au nevoie de mijlocitori si ministri si se tem de ei; de aceea le implinesc nevoile celor pentru care acestia mijlocesc, din consideratie pentru ei si pentru a le face pe plac. Mai mult, si regii sunt nevoiasi: uneori nu dau, fiindca se tem de saracie.

Cat despre Domnul Preainalt, Cunoasterea Lui cuprinde cele vazute si cele ascunse ale lucrurilor. El nu are nevoie de cineva care sa-L instiinteze despre starile supusilor si robilor Sai. El este Cel mai Milostiv dintre cei milostivi si Cel mai Generos dintre cei generosi; nu are nevoie de nicio faptura care sa-L faca milostiv fata de robii Sai. Dimpotriva, El are mai multa mila de ei decat au ei insisi si parintii lor. El este Cel care ii indeamna si ii cheama la mijloacele prin care vor dobandi Indurarea Sa si le doreste binele pe care ei nu si-l doresc singuri. El este Cel lipsit de orice nevoie, Care are bogatia desavarsita si absoluta. Daca toate fapturile, de la cele dintai pana la cele din urma, s-ar aduna intr-un singur loc si I-ar cere, iar El i-ar da fiecaruia tot ceea ce a cerut si si-a dorit, nu I-ar micsora cu nimic bogatia si nu ar scadea din ceea ce se afla la El decat asa cum scade marea cand se cufunda in ea un ac. Toti mijlocitorii se tem de El si niciunul nu mijloceste decat cu ingaduinta Lui; intreaga mijlocire Ii apartine Lui.

Prin aceste deosebiri se cunoaste nestiinta celor care Ii asociaza parteneri, nechibzuinta lor mare si indrazneala lor puternica fata de El. Se cunoaste si intelepciunea faptului ca Allah Preainaltul nu iarta asocierea: aceasta cuprinde o defaimare a lui Allah Preainaltul. De aceea a spus, judecand intre cele doua grupuri, cei sinceri si cei care Ii asociaza parteneri, cu o amenintare cuprinsa in cuvinte pentru cei din urma: „Allah va judeca intre ei asupra celor in care se deosebesc”. Se stie ca hotararea Lui este ca oamenii credinciosi si sinceri vor fi in gradinile desfatarilor, iar celui care Ii asociaza ceva lui Allah, Allah i-a oprit Paradisul, iar salasul sau va fi Focul.

„Allah nu-l calauzeste”, adica nu-i daruieste reusita de a urma calauzirea catre calea cea dreapta, „pe cel mincinos si staruitor in necredinta”, adica pe cel a carui insusire este minciuna sau necredinta⁵⁵: indemnurile si semnele ajung la el, dar insusirea sa nu-l paraseste; Allah ii arata semnele, insa el le neaga, nu crede in ele si le socoteste mincinoase. Cum sa aiba acesta parte de calauzire, cand singur si-a inchis usa? El a fost pedepsit prin pecetluirea inimii sale de catre Allah, astfel incat nu crede.