Al-Ahzab · 33:13–27

Versetele 13 la 27

Comentariul versetului 13

„Cand un grup dintre ei a spus”, un grup dintre ipocriti, dupa ce s-au inspaimantat si rabdarea li s-a imputinat, au ajuns sa-i descurajeze si pe ceilalti. Nu au rabdat ei insisi si nici nu i-au crutat pe oameni de raul lor.

Acest grup a spus: „O, oameni din Yathrib!”, adica: o, oameni ai Medinei! I-au chemat prin numele locului lor, un nume care arata asezarea in care locuiau, indicand ca Religia si fratia credintei nu aveau nicio greutate in inimile lor si ca ceea ce ii impinsese la aceasta era simpla lasitate fireasca.

„O, oameni din Yathrib! Nu aveti loc aici”, adica in pozitia la care iesiserati in afara Medinei. Isi asezasera tabara langa sant, in afara orasului. „Asa ca intoarceti-va” in Medina.

Acest grup ii descuraja de la jihad, le arata ca nu au putere sa lupte impotriva vrajmasului si le poruncea sa paraseasca lupta. Acesta era cel mai rau si mai vatamator dintre grupuri.

Un alt grup, mai putin rau decat primul, fusese lovit de lasitate si spaima si dorea sa se retraga din randuri. Ei au inceput sa aduca scuze neintemeiate. Despre ei spune Allah: „Un grup dintre ei i-a cerut Profetului ingaduinta, spunand: Casele noastre sunt neaparate”, adica sunt in primejdie si ne temem ca vrajmasii le vor ataca in lipsa noastra; ingaduie-ne sa ne intoarcem la ele si sa le pazim.

Ei minteau. „Desi nu erau neaparate; ei nu voiau decat sa fuga”, adica tinta lor era numai fuga. Au facut din aceste cuvinte un mijloc si o scuza. Credinta lor era slaba si nu avea statornicie cand incercarile se inteteau.

Comentariul versetului 14

„Daca s-ar fi patruns asupra lor” in Medina „din partile ei”, adica daca necredinciosii ar fi intrat in ea din partile ei si ar fi pus stapanire pe ea (Allah sa fereasca!), iar apoi acesti oameni ar fi fost chemati la fitnah, adica sa se intoarca de la religia lor la religia invadatorilor, „ar fi facut-o”, adica s-ar fi grabit sa raspunda, „fara sa fi zabovit in ea decat putin”. Cu alte cuvinte, ei nu aveau o statornicie puternica in religie si aceasta nu pusese stapanire pe inimile lor. Dimpotriva, de indata ce puterea ar fi ajuns la vrajmasi, le-ar fi dat ceea ce cereau si ar fi fost de acord cu ei in necredinta lor.

Comentariul versetului 15

Aceasta era starea lor, desi mai inainte „facusera un legamant cu Allah ca nu vor intoarce spatele”. Ei vor fi intrebati despre acel legamant si se va constata ca l-au incalcat. Asadar, ce cred ei ca va face Domnul lor cu ei?

Comentariul versetului 16

Spune-le, mustrandu-i pentru fuga lor si vestindu-le ca aceasta nu le foloseste cu nimic: „Fuga nu va va folosi daca fugiti de moarte sau de ucidere.” Chiar daca ati ramane in casele voastre, cei carora le-a fost scrisa uciderea ar iesi spre locurile caderii lor. Cauzele si mijloacele sunt de folos numai daca nu se impotrivesc Hotararii si Predestinarii. Cand vin Hotararea si Predestinarea, mijloacele nu mai folosesc, iar orice cale pe care omul o socoteste salvatoare se destrama.

„Iar atunci nu va veti bucura decat putin”: daca ati fugi si ati fi scapati de moarte si de ucidere, ca sa va bucurati in aceasta lume, nu v-ati bucura decat putin. Aceasta bucurie vremelnica nu merita sa fugiti pentru ea, sa parasiti Porunca lui Allah si sa va lipsiti sufletele de desfatarea vesnica din Fericirea fara sfarsit.

Comentariul versetului 17

Apoi El a aratat ca toate cauzele nu-l scutesc cu nimic pe rob daca Allah ii voieste un rau: „Cine este acela care va poate ocroti de Allah”, adica cine va poate feri de El, „daca El va voieste un rau sau daca va voieste o mila?” El este Cel care da si opreste, vatama si foloseste. Nimeni nu aduce binele in afara de El si nimeni nu indeparteaza raul in afara de El.

„Ei nu vor gasi pentru ei, in afara de Allah, niciun ocrotitor” care sa-i ocroteasca si sa le aduca folos, „si niciun ajutator” care sa-i ajute si sa indeparteze de la ei vatamarea. De aceea, sa asculte de Cel in Mana Caruia se afla toate treburile lor, a Carui Vointa se implineste si a Carui Hotarare se savarseste. Niciun alt ocrotitor sau ajutator nu-i poate fi de folos celui care paraseste Prietenia lui Allah si este lipsit de Sprijinul Sau.

Comentariul versetelor 18 la 19

Apoi Allah Preainaltul i-a amenintat pe cei care ii opreau pe oameni si ii descurajau: „Allah ii cunoaste pe cei dintre voi care ii impiedica pe altii” sa iasa, dintre cei care nu iesisera, „si pe cei care le spun fratilor lor” care iesisera: „Veniti la noi!”, adica intoarceti-va, asa cum spusesera mai inainte: „O, oameni ai Yathribului, nu aveti loc de stat, asa ca intoarceti-va!” Ei ii impiedicau si ii descurajau, iar ei insisi „nu vin la lupta decat putin”. Ei erau cei mai dornici sa ramana in urma, fiindca nu aveau motivul care cheama la lupta - credinta si rabdarea - si aveau ceea ce cheama la lasitate: ipocrizia si lipsa credintei.

„Fiind zgarciti fata de voi” cu trupurile lor, cand este nevoie sa lupte, si cu averile lor, cand este nevoie sa cheltuiasca. Ei nu lupta cu averile si nici cu sufletele lor.

„Cand vine frica, ii vezi privind spre tine cu ochii rotindu-se ca ai celui invaluit de moarte”, din pricina lasitatii puternice care le-a smuls inimile si a nelinistii care le-a tulburat mintile, temandu-se ca vor fi siliti la ceea ce urasc: lupta. „Iar cand frica trece” si ajung in siguranta si liniste, „va ranesc cu limbi ascutite”, adica va vorbesc aspru, pretind lucruri neadevarate, iar cel care ii asculta ii socoteste curajosi si cutezatori.

„Fiind zgarciti fata de orice bine” care li se cere. Aceasta este cea mai urata stare a omului: sa fie zgarcit cu ceea ce i s-a poruncit, zgarcit cu averea sa, sa nu o cheltuiasca in locul cuvenit; zgarcit cu trupul sau, sa nu lupte impotriva vrajmasilor lui Allah si sa nu cheme la Calea lui Allah; zgarcit cu rangul, stiinta, sfatul si parerea sa, refuzand sa le fie de folos celorlalti.

„Acestia nu au crezut”, iar din pricina lipsei credintei lor Allah le-a zadarnicit faptele. „Acest lucru Ii este usor lui Allah.” In schimb, pe credinciosi Allah ii pazeste de aceasta zgarcenie si ii calauzeste sa implineasca ceea ce li s-a poruncit: sa-si daruiasca trupurile in lupta pe Calea Lui, pentru ca al Sau Cuvant sa fie cel mai inalt, sa-si cheltuiasca averile pe caile binelui si sa-i ajute pe oameni prin rangul si stiinta lor.

Comentariul versetului 20

„Ei cred ca aliatii nu au plecat”, adica acesti ipocriti socotesc ca aliatii care s-au strans sa lupte impotriva Trimisului lui Allah, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa, si a Companionilor sai nu vor pleca pana cand nu-i vor nimici pe credinciosi. Insa asteptarea lor a fost inselata, iar socoteala lor s-a dovedit zadarnica.

„Iar daca aliatii ar veni” inca o data, asemenea primei veniri, „ei ar dori sa se afle printre beduini”, adica acesti ipocriti si-ar dori sa nu se afle in Medina si nici in apropierea ei, ci in desert, printre beduini, „intreband despre vestile voastre”, cercetand de departe ce vi s-a intamplat. Departe cu ei! Sa piara! Nu merita sa fie luata in seama prezenta sau absenta lor. „Chiar daca s-ar afla printre voi, nu ar lupta decat putin.” Sa nu va pese de ei si nu va intristati pentru ei.

Comentariul versetului 21

„Cu adevarat, aveti in Trimisul lui Allah o pilda buna.” El insusi a venit pe campul de lupta si a luat parte personal la infruntare, fiind nobil, desavarsit si un erou viteaz. Cum puteti sa va crutati pe voi insiva intr-o imprejurare in care Trimisul lui Allah, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa, s-a daruit el insusi? Urmati-l in aceasta si in celelalte lucruri.

Invatatii in principiile jurisprudentei au folosit acest verset ca dovada ca faptele Trimisului, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa, constituie o dovada in stabilirea hotararilor religioase si ca, in principiu, comunitatea sa il urmeaza in hotarari, afara de ceea ce dovada religioasa arata ca ii este specific lui.

Pilda este de doua feluri: pilda buna si pilda rea. Pilda buna este Trimisul, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa. Cel care il urmeaza paseste pe drumul care duce la cinstirea daruita de Allah, iar acesta este Calea cea Dreapta. Pilda rea este urmarea altuia in ceea ce se impotriveste Trimisului, precum cuvintele politeistilor cand Trimisii i-au chemat sa-i urmeze: „Noi i-am gasit pe parintii nostri pe o cale si le urmam urmele” (az-Zukhruf 43:22).

Aceasta pilda buna nu o urmeaza decat cel caruia i s-a dat reusita si calauzire: „cel care nadajduieste in Allah si in Ziua de Apoi”. Credinta, frica de Allah, nadejdea Rasplatii Lui si teama de Pedeapsa Lui il imping sa-l urmeze pe Trimis, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa.

Comentariul versetului 22

Dupa ce a amintit starea ipocritilor cand a venit frica, Allah a amintit starea credinciosilor: „Cand credinciosii i-au vazut pe aliati”, care se stransesera si isi asezasera tabara, iar frica ajunsese la culme, „au spus: «Aceasta este ceea ce Allah si Trimisul Sau ne-au promis»”, in cuvintele: „Sau ati socotit ca veti intra in Paradis fara sa vina asupra voastra asemenea celor care au trecut inaintea voastra? I-au atins nenorocirea si suferinta si au fost zguduiti pana cand Trimisul si cei care credeau impreuna cu el au spus: «Cand vine Ajutorul lui Allah?» Cu adevarat, Ajutorul lui Allah este aproape” (al-Baqarah 2:214).

„Allah si Trimisul Sau au spus adevarul”: am vazut ceea ce ne-a fost vestit. „Iar aceasta”, adica situatia ivita, „nu le-a sporit decat credinta” in inimile lor „si supunerea” in madularele lor, adica acceptarea Poruncii lui Allah.

Comentariul versetelor 23 la 24

Cand a amintit ca ipocritii Ii fagaduisera lui Allah ca nu vor intoarce spatele, dar isi incalcasera legamantul, Allah a amintit implinirea legamantului de catre credinciosi: „Printre credinciosi sunt barbati care au fost sinceri in legamantul pe care l-au facut cu Allah”, adica au implinit legamantul pe deplin si desavarsit, si-au oferit sufletele pentru Multumirea Lui si s-au daruit ascultarii Sale.

„Unii dintre ei si-au implinit legamantul”, adica si-au implinit dorinta si tinta: au savarsit ceea ce li se ceruse, au fost ucisi pe Calea lui Allah sau au murit dupa ce si-au indeplinit datoria, fara lipsa. „Iar altii asteapta” sa-si desavarseasca datoria. Ei au pornit pe calea implinirii ei si a legamantului, dar inca nu au terminat. Nadajduiesc sa o desavarseasca si se straduiesc pentru aceasta. „Si nu au schimbat nimic”, asa cum au facut altii. Ei au ramas credinciosi legamantului, nu s-au intors si nu s-au schimbat. Acestia sunt barbatii cu adevarat; ceilalti au numai infatisarea barbatilor, dar insusirile lor sunt departe de cele barbatesti.

„Aceasta pentru ca Allah sa-i rasplateasca pe cei sinceri pentru sinceritatea lor”, pentru sinceritatea cuvintelor si faptelor lor, pentru sinceritatea lor fata de Allah si pentru concordanta dintre ceea ce arata si ceea ce au in inima. Allah Preainaltul spune: „Aceasta este Ziua in care celor sinceri le va folosi sinceritatea lor. Ei vor avea Gradini pe sub care curg rauri, in care vor ramane vesnic. Allah este multumit de ei, iar ei sunt multumiti de El. Aceasta este marea izbanda” (al-Ma'idah 5:119).

Cu alte cuvinte, am randuit aceste tulburari, incercari si cutremure pentru a-i deosebi pe cei sinceri de mincinosi, iar apoi pentru a-i rasplati pe cei sinceri pentru sinceritatea lor si „sa-i pedepseasca pe ipocriti”, ale caror inimi si fapte s-au schimbat la venirea incercarilor si care nu au implinit ceea ce I-au fagaduit lui Allah, „daca voieste”, adica daca Vointa Sa hotaraste sa-i pedepseasca, fiindca El nu a voit calauzirea lor, stiind ca nu exista bine in ei.

„Sau sa primeasca cainta lor”, calauzindu-i sa se caiasca. Acesta este lucrul mai de asteptat de la Cel Generos, datorita Generozitatii Sale. De aceea a incheiat versetul cu doua Nume care arata Iertarea, Harul si Bunatatea Sa: „Cu adevarat, Allah este Atoateiertator, Indurator.” El iarta pacatele celor care au intrecut masura impotriva lor insisi, chiar daca pacatele lor sunt multe, atunci cand se caiesc. El este Indurator cu ei: le da reusita caintei, le-o primeste si acopera ceea ce au savarsit.

Comentariul versetului 25

„Allah i-a respins pe cei care nu au crezut, cu furia lor, fara sa dobandeasca vreun bine”, adica i-a intors inapoi dezamagiti, fara sa obtina ceea ce urmareau. Ei erau maniosi si infuriati, desi aveau puterea de a-si atinge scopul si erau siguri ca vor birui. Multimea lor ii amagise si se mandrisera cu alianta si cu pregatirea lor.

Allah a trimis asupra lor un vant puternic, vantul de rasarit. Vantul le-a zguduit taberele, le-a doborat corturile, le-a rasturnat vasele si i-a tulburat, iar Allah le-a aruncat spaima in inimi. Ei s-au intors plini de furie. Acesta a fost Sprijinul lui Allah pentru robii Sai credinciosi.

„Allah le-a fost de ajuns credinciosilor in lupta” prin mijloacele obisnuite si prin cele randuite de El. „Allah este Puternic, Atotputernic.” Nimeni nu I se impotriveste fara sa fie infrant si nimeni nu cauta Sprijinul Sau fara sa biruiasca. Nimic din ceea ce voieste nu-L lasa neputincios, iar forta si puterea celor puternici nu le folosesc daca El nu-i ajuta cu Forta si Puterea Sa.

Comentariul versetelor 26 la 27

„El i-a coborat din fortaretele lor pe cei dintre Oamenii Cartii”, adica pe iudei, „care i-au sprijinit”, adica i-au ajutat pe aliati. I-a facut sa coboare din fortaretele lor, invinsi sub Stapanirea Islamului. „Si a aruncat spaima in inimile lor”: nu au mai putut lupta, ci s-au predat, s-au supus si au fost umiliti. „O parte o ucideati”, adica barbatii luptatori, „iar o parte o luati captiva”, adica pe ceilalti, femeile si copiii.

„El v-a facut sa mosteniti”, adica v-a dat drept prada, „pamantul lor, casele lor, averile lor si un pamant pe care nu calcaserati”. Era un pamant pe care nu putuserati pasi, fiind ocrotit si foarte drag stapanilor sai. Allah v-a facut sa-l calcati, i-a umilit pe ei si v-a dat averile lor ca prada. Ati omorat o parte dintre ei si ati luat captiva o alta parte. „Allah este cu Putere peste toate lucrurile.” Nimic nu-L lasa neputincios, iar prin Puterea Sa v-a randuit ceea ce a randuit.

Acesti Oameni ai Cartii erau Banu Qurayzah, un trib de iudei dintr-o asezare apropiata de Medina. Cand Profetul, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa, a emigrat la Medina, a incheiat cu ei un legamant: el sa nu lupte impotriva lor, ei sa nu lupte impotriva lui, iar ei sa ramana asupra religiei lor, fara ca situatia lor sa se schimbe.

Cand, in Ziua Santului, i-au vazut pe aliatii veniti sa lupte impotriva Trimisului lui Allah, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa, multimea acestora si numarul mic al musulmanilor, au crezut ca aliatii ii vor nimici pe Trimis si pe credinciosi. Unele dintre capeteniile lor i-au amagit si mai mult. Ei au incalcat legamantul dintre ei si Trimisul lui Allah, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa, si i-au sprijinit pe politeisti in lupta.

Dupa ce Allah i-a parasit pe politeisti, Trimisul lui Allah, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa, s-a ocupat de lupta impotriva lor. I-a asediat in fortarete pana cand au acceptat hotararea lui Sa'd ibn Mu'adh, Allah sa fie multumit de el. Acesta a hotarat ca luptatorii lor sa fie ucisi, copiii si femeile sa fie luati captivi, iar averile lor sa fie luate ca prada. Astfel Allah Si-a desavarsit Binefacerea asupra Trimisului Sau si asupra credinciosilor, i-a acoperit cu Harul Sau si le-a inveselit ochii prin umilirea vrajmasilor: unii ucisi, iar altii luati prizonieri. Bunatatea lui Allah fata de robii Sai credinciosi nu inceteaza.