Luqman · 31:1–5

Versetele 1 la 5

Allah arata maretia „versetelor Cartii pline de intelepciune”. Versetele ei sunt desavarsit randuite si vin de la Cel Preaintelept, Atotstiutorul.

Din desavarsirea lor face parte faptul ca au fost rostite prin cele mai marete, mai limpezi si mai elocvente cuvinte, care arata cele mai nobile si mai frumoase sensuri. Din desavarsirea lor face parte si faptul ca sunt pazite de schimbare, inlocuire, adaugare, lipsire si deformare.

Toate vestile pe care le cuprind despre cele trecute, cele viitoare si lucrurile nevazute sunt conforme cu realitatea, iar realitatea le confirma. Nicio Carte dumnezeiasca nu le contrazice si niciun Profet nu a adus ceva impotriva lor. Nu a venit si nu va veni vreo cunoastere intemeiata pe simturi sau pe ratiunea sanatoasa care sa se impotriveasca celor aratate de ele.

Din desavarsirea lor face parte ca ele nu poruncesc nimic decat daca binele acelui lucru este deplin ori precumpanitor si nu interzic nimic decat daca raul lui este deplin ori precumpanitor. Adesea, porunca este insotita de mentionarea Intelepciunii si folosului ei, iar interdictia de mentionarea pricinii si a vatamarii sale.

Din desavarsirea lor face parte ca ele imbina incurajarea, avertizarea si indemnul graitor prin care sufletele bune se indreapta si urmeaza sfatul, implinindu-l cu hotarare.

Din desavarsirea lor face parte ca versetele repetate despre istorisiri si hotarari si altele asemenea se potrivesc toate intre ele si se afla in deplina armonie. In ele nu exista contradictie ori deosebire. Cu cat omul inzestrat cu vedere limpede cugeta mai mult si isi pune mintea la lucru, cu atat se minuneaza mai mult de armonia lor, iar mintea lui ramane uimita de acordul si concordanta lor. El dobandeste certitudinea fara indoiala ca aceasta este o revelatie de la Cel Preaintelept, Vrednic de toata lauda.

Cu toate ca aceasta Carte este plina de intelepciune, cheama la orice purtare nobila si interzice orice purtare josnica, cei mai multi oameni sunt lipsiti de Calauzirea ei, se intorc de la credinta in ea si de la lucrarea potrivit ei. Singurii exceptati sunt cei pe care Allah ii calauzeste si ii ocroteste. Acestia sunt facatorii de bine: implinesc bine adorarea Domnului lor si fac bine fapturilor.

Cartea este pentru ei „calauzire”: ii indruma spre Calea dreapta si ii avertizeaza impotriva drumurilor Iadului. Este pentru ei „mila”: prin ea dobandesc fericirea lumii si a Vietii de Apoi, binele mult, rasplata imbelsugata, bucuria si placerea, iar ratacirea si nefericirea sunt indepartate de la ei.

Apoi Allah ii descrie pe facatorii de bine prin stiinta deplina, adica prin certitudinea care indeamna la fapta si la teama de pedeapsa lui Allah, astfel incat ei parasesc pacatele. Ii descrie si prin fapta si mentioneaza in mod deosebit doua lucrari alese.

Rugaciunea cuprinde sinceritatea, vorbirea tainica cu Allah, adorarea inimii, cuvantul limbii si lucrarea madularelor si ajuta la implinirea celorlalte fapte. Zakah il curata pe cel care o da de purtarile josnice, ii aduce folos fratelui musulman, ii acopera nevoia si arata limpede ca robul pune dragostea lui Allah mai presus de dragostea averii: scoate din averea iubita pentru ceea ce ii este mai drag, anume cautarea Multumirii lui Allah.

„Acestia” sunt facatorii de bine care imbina stiinta deplina cu fapta. Ei sunt „pe o calauzire”, iar forma nehotarata a cuvantului arata maretia ei. Aceasta calauzire le-a venit de la Domnul lor, Cel care nu inceteaza sa-i creasca prin binefaceri si sa indeparteze de la ei nenorocirile.

Calauzirea pe care El le-a daruit-o face parte din grija Sa deosebita fata de apropiatii Sai, iar aceasta este cea mai inalta forma de crestere si ingrijire. „Acestia sunt cei izbaviti”: ei au dobandit Multumirea Domnului lor si rasplata Sa in aceasta lume si in Viata de Apoi si au fost feriti de Mania si pedeapsa Lui, pentru ca au urmat singura cale care duce la izbavire.

Dupa ce Allah i-a mentionat pe cei calauziti prin Coran, care se indreapta spre el, ii mentioneaza pe cei care se intorc de la el si nu-i acorda nicio importanta. Drept pedeapsa, ei se ocupa de toate vorbele false: parasesc cele mai inalte cuvinte si cea mai frumoasa vorbire si le inlocuiesc cu vorbele cele mai josnice si mai urate. De aceea, Allah spune: