Ar-Rum · 30:1–7

Versetele 1 la 7

In acea vreme, persii si romanii erau doua dintre cele mai puternice popoare ale pamantului, iar intre ele aveau loc razboaie si lupte asemenea celor dintre state cu puteri apropiate. Persii erau politeisti si adoratori ai focului, iar romanii erau dintre Oamenii Cartii, pretinzand ca urmeaza Tora si Evanghelia. Ei erau mai apropiati de musulmani decat persii. De aceea credinciosii doreau victoria romanilor, pe cand politeistii din Mecca, uniti cu persii prin credinta politeista, doreau victoria persilor.

Persii i-au biruit pe romani, fara sa le cucereasca decat tinuturile apropiate de hotarele lor. Politeistii din Mecca s-au bucurat, iar musulmanii s-au intristat. Allah le-a vestit si le-a fagaduit ca romanii ii vor birui pe persi „in cativa ani”, adica in opt ori noua ani sau aproximativ atat, dar nu mai mult de zece si nu mai putin de trei.

Atat victoria persilor asupra romanilor, cat si victoria ulterioara a romanilor asupra persilor au avut loc prin Voia si Hotararea lui Allah. „A lui Allah este Porunca, inainte si dupa aceea.” Victoria nu vine numai prin cauze lumesti; ea trebuie sa fie in acord cu Voia si Hotararea dumnezeiasca.

In ziua in care romanii ii vor birui pe persi, credinciosii se vor bucura de ajutorul lui Allah. Desi ambele popoare erau necredincioase, unele rele sunt mai mici decat altele, iar politeistii se vor intrista. Allah este Atotputernicul, a Carui Putere supune intreaga creatie: El da stapanirea cui voieste si o ia de la cine voieste, cinsteste pe cine voieste si umileste pe cine voieste. El este Indurator cu robii Sai credinciosi si le pregateste cauze de fericire si biruinte care nu le-ar fi trecut prin minte.

Aceasta este Fagaduinta lui Allah; El nu-Si incalca Fagaduinta. Credinciosii trebuie sa fie siguri de ea si sa stie ca se va implini negresit. Cand au fost revelate aceste versete, musulmanii au crezut, iar politeistii le-au tagaduit, pana acolo incat unii musulmani si unii politeisti au pus ramasag asupra numarului de ani. La termenul stabilit de Allah, romanii i-au biruit pe persi si i-au alungat din tinuturile luate, iar Fagaduinta s-a implinit.

Aceasta a fost una dintre vestile nevazutului pe care Allah le-a anuntat inainte sa se petreaca. S-a implinit in vremea musulmanilor si politeistilor carora Allah le vestise acest lucru. Insa cei mai multi oameni nu stiu ca Fagaduinta lui Allah este Adevarul. Ei nu privesc lucrurile in adancime si nu inteleg urmarile lor. De aceea, multi dintre ei tagaduiesc Fagaduinta Sa si Semnele Sale.

Ei cunosc numai ceea ce este la suprafata vietii lumesti. Privesc cauzele si sunt siguri ca se va petrece lucrul ale carui cauze li se par reunite, ori ca nu se va petrece ceea ce nu are, dupa parerea lor, cauze vizibile. Se opresc la cauze, fara sa cugete la Cel care le face sa existe si le stapaneste. Sunt nepasatori fata de Viata de Apoi, deoarece inimile, poftele si dorintele lor sunt indreptate catre lume si podoabele ei lipsite de valoare. Isi pun toata stradania in ele, nu tanjesc dupa Paradis, nu se tem de Iad si nu sunt tulburati de statul inaintea lui Allah si de intalnirea cu El. Aceasta nepasare fata de Viata de Apoi este semnul nefericirii lor.

Este uimitor ca multi dintre acesti oameni au o inteligenta extraordinara in lucrurile lumesti de suprafata. Au infaptuit lucruri uimitoare in energia atomica³⁷, electricitate si mijloace de transport pe uscat, pe mare si in aer. Au ajuns sa se admire si sa-i priveasca de sus pe cei care nu au atins ceea ce Allah le-a ingaduit lor. Cu toate acestea, in privinta religiei lor sunt cei mai lipsiti de pricepere, cei mai nepasatori fata de Viata de Apoi si cei mai putin cunoscatori ai urmarilor finale.

Oamenii cu vedere limpede ii vad ratacind orbi in nestiinta si falsitate: L-au uitat pe Allah, iar El i-a facut sa se uite pe ei insisi. Ei sunt nelegiuitii. Cand oamenii cu intelegere vad priceperea daruita necredinciosilor in amanuntele lumii si lipsirea lor de ratiunea inalta, inteleg ca toate lucrurile se afla in Mana lui Allah: El hotaraste asupra robilor, ajuta si calauzeste ori lasa fara sprijin.

De aceea se tem de Domnul lor si Ii cer sa le desavarseasca lumina mintii si credinta, pentru a ajunge la El si a se apropia de El. Daca realizarile lumesti ar fi fost insotite de credinta si intemeiate pe ea, ar fi dus la o innobilare inalta si la o viata buna. Insa, deoarece multe s-au intemeiat pe ateism, au dus la decaderea eticii si purtarii si la dezvoltarea mijloacelor de nimicire si distrugere.