Ali 'Imran · 3:190–194

Versetele 190 la 194

Allah Preainaltul vesteste ca „in crearea cerurilor si a pamantului si in alternarea noptii si a zilei se afla semne pentru oamenii inzestrati cu intelegere”. Aceste cuvinte indeamna la cugetarea adanca, la cercetarea semnelor si la contemplarea creatiei.

Allah a lasat cuvantul „semne” neprecizat si nu a aratat anume spre ce indruma ele, pentru a arata multimea si caracterul lor cuprinzator. In creatie se afla semne uimitoare, care ii uluiesc pe cei care le privesc, ii conving pe cei care cugeta asupra lor, atrag inimile celor sinceri si indruma mintile luminate spre toate adevarurile privitoare la Allah.

Niciun om nu poate insa sa enumere amanuntit tot ceea ce cuprind aceste semne si nici macar sa cunoasca pe deplin o parte din ele.

Pe scurt, maretia, intinderea si ordinea pe care le vedem in ele, precum si miscarea randuita a corpurilor ceresti, arata maretia Creatorului lor, stapanirea si puterea Sa, care cuprind toate lucrurile.

Desavarsirea, precizia si frumusetea alcatuirii lor arata intelepciunea lui Allah, faptul ca El aseaza fiecare lucru la locul potrivit si vastitatea stiintei Sale. Foloasele pe care ele le aduc oamenilor arata vastitatea milei lui Allah, harul Sau cuprinzator si bunatatea Sa si cer ca Lui sa-I fie adusa multumire.

Toate acestea arata ca inima trebuie sa se lege numai de Creatorul si Facatorul cerurilor si al pamantului, sa-si dea toata stradania pentru a cauta multumirea Sa si sa nu-I faca asociat niciun lucru care nu stapaneste nici macar greutatea unui fir de praf, nici pentru sine, nici pentru altcineva, in ceruri ori pe pamant.

Allah a randuit aceste semne indeosebi pentru oamenii inzestrati cu intelegere, adica pentru oamenii cu ratiune, fiindca ei sunt cei care trag folos din ele si le cerceteaza cu mintea, fara sa se multumeasca doar cu privirea ochilor.

Apoi Allah i-a descris pe oamenii inzestrati cu intelegere drept aceia „care Il pomenesc pe Allah” in toate starile, „stand in picioare, sezand si culcati pe o parte”. Aceasta cuprinde toate felurile de pomenire a lui Allah, atat cu limba, cat si cu inima.

Tot aici intra rugaciunea implinita stand in picioare; daca omul nu poate, o implineste sezand, iar daca nici asa nu poate, o implineste culcat pe o parte.

Ei „cugeta la crearea cerurilor si a pamantului” pentru a desprinde din ea adevarurile spre care aceasta indruma.

Aceasta arata ca cugetarea este un act de adorare si una dintre insusirile aliatilor apropiati ai lui Allah. Cand cugeta la creatie, ei inteleg ca Allah nu a creat-o in zadar si spun: „Domnul nostru, nu ai creat toate acestea in zadar! Slava Tie!”, adica Tu esti mai presus de orice lucru care nu se potriveste Maretiei Tale.

Dimpotriva, le-ai creat intru adevar si pentru adevar, iar ele cuprind adevarul.

„Apara-ne de pedeapsa Focului”, ferindu-ne de savarsirea faptelor rele si ajutandu-ne sa savarsim fapte drepte, ca prin ele sa dobandim salvarea de Foc.

Aceste cuvinte cuprind implicit si cererea Gradinii, fiindca, daca Allah ii apara de pedeapsa Focului, ei vor intra in Gradina. Insa, deoarece teama era adanc inradacinata in inimile lor, ei L-au chemat pe Allah amintind lucrul care ii preocupa cel mai mult.

„Domnul nostru, pe acela pe care il faci sa intre in Foc l-ai acoperit de rusine”, fiindca acela a atras asupra sa mania lui Allah, a ingerilor Sai si a aliatilor Sai si a ajuns intr-o stare de rusine din care nu poate iesi.

De aceea El a spus: „iar cei nedrepti nu vor avea ajutatori” care sa-i salveze de pedeapsa Sa. Aceasta arata ca ei intra in Foc din pricina nedreptatii lor.

„Domnul nostru, noi am auzit un chemator care chema la credinta”, adica pe Muhammad - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa -, chemandu-i pe oameni la credinta si indemnandu-i sa creada atat in temeliile credintei, cat si in ramurile ei.

„Iar noi am crezut”, adica ne-am grabit sa-i raspundem.

Prin aceste cuvinte ei recunosc binecuvantarea pe care Allah le-a daruit-o si se bucura de ea. Totodata, se folosesc de ea ca mijloc atunci cand Ii cer sa le ierte pacatele si sa le stearga faptele rele, fiindca faptele bune sterg faptele rele. Cel care i-a binecuvantat cu credinta ii va binecuvanta si cu siguranta deplina.

„Si fa-ne sa murim alaturi de cei evlaviosi.” Aceasta rugaminte cuprinde cererea calauzirii spre savarsirea binelui si parasirea raului, prin care omul ajunge printre cei evlaviosi, precum si cererea de a continua pe aceasta cale si de a ramane statornic pana la moarte.

Dupa ce au amintit calauzirea lui Allah spre credinta si I-au cerut sa-Si desavarseasca binecuvantarea, ei I-au cerut sa-i rasplateasca pentru aceasta si sa implineasca fagaduintele facute prin Mesagerii Sai: biruinta in aceasta lume si dobandirea multumirii lui Allah si a Gradinii in Viata de Apoi.

Allah Preainaltul nu-Si incalca fagaduinta. El le-a raspuns rugamintii si le-a primit cererea, dupa cum spune in continuare.