Al-Furqan · 25:63–77

Versetele 63 la 77

Robia fata de Allah este de doua feluri. Primul este robia fata de Stapanirea, Grija si Carma Sa, la care participa toate creaturile: musulmanii si necredinciosii, cei drepti si cei pacatosi. Toti sunt robi aflati sub Stapanirea si Carma Lui: „Nu este nimeni in ceruri si pe pamant care sa nu vina la Cel Milostiv ca rob” [Maryam, 19:93].

Al doilea fel este robia adorarii si a Milei Sale. Aceasta este robia Profetilor si a alesilor Sai si ea este avuta in vedere aici. Allah a legat-o de Numele Sau „Cel Milostiv” ca sa arate ca ei au ajuns la aceasta stare numai prin Mila Lui. El arata ca insusirile si caracterele lor sunt cele mai desavarsite si spune ca „umbla cu smerenie pe pamant”, linistiti si umili fata de Allah si fata de creaturi. Demnitatea, linistea si smerenia sunt purtarea lor fata de Domnul lor si fata de robii Sai.

„Iar cand cei ignoranti li se adreseaza” cu vorbirea ignorantei, „ei spun cuvinte de pace”, adica raspund intr-un fel prin care raman curati de pacat si nu intorc ignoranta prin ignoranta. Aceasta este o lauda pentru marea lor blandete, pentru raspunsul dat raului prin bine, pentru iertarea celui ignorant si pentru judecata cumpatata care i-a adus la aceasta stare.

„Aceia care isi petrec noaptea prosternandu-se si stand in picioare inaintea Domnului lor” se roaga mult noaptea, cu sinceritate fata de Domnul lor si cu smerenie inaintea Lui. Allah spune: „Coastele lor se desprind de asternuturi; Il cheama pe Domnul lor cu teama si speranta si cheltuiesc din ceea ce le-am daruit. Niciun suflet nu stie ce bucurie a ochilor le este ascunsa drept rasplata pentru ceea ce faceau” [as-Sajdah, 32:16-17].

„Aceia care spun: O, Domnul nostru, indeparteaza de la noi pedeapsa Iadului”, adica pazeste-ne de cauzele ei si iarta-ne faptele care cer pedeapsa. „Caci pedeapsa lui este necurmata”, lipita de oamenii ei asemenea creditorului care nu-si lasa datornicul. „Cu adevarat, el este un rau loc de sedere si un rau salas.” Ei Il roaga astfel pe Domnul lor, aratandu-I nevoia lor cea mare, deoarece nu au puterea sa poarte acel chin. Totodata isi amintesc binefacerea lui Allah asupra lor, caci indepartarea unei nenorociri atat de mari aduce o bucurie pe masura.

„Aceia care, atunci cand cheltuiesc”, in cheltuieli obligatorii ori recomandate, „nu risipesc”, trecand peste masura si intrand in risipa, „si nici nu sunt zgarciti”, intrand in zgarcenie, lacomie si neglijarea drepturilor obligatorii. Cheltuiala lor „urmeaza intre acestea o cale cumpatata”: dau zakah, ispasirile si celelalte obligatii si cheltuiesc cat se cuvine, in felul cuvenit, fara vatamare si fara stramtorare. Aceasta vine din dreptatea si cumpatarea lor.

„Aceia care nu cheama o alta divinitate alaturi de Allah”: Il adora numai pe El, cu religie sincera, intorcandu-se spre El si indepartandu-se de tot ceea ce este in afara Lui. „Nu ucid sufletul a carui ucidere Allah a oprit-o, decat pe drept”, fie sufletul musulmanului, fie al necredinciosului aflat sub legamant. Uciderea pe drept cuprinde pedepsirea ucigasului, a celui care savarseste adulter dupa o casatorie consumata si a necredinciosului a carui ucidere este ingaduita de Lege. „Si nu savarsesc desfranare”, ci isi pazesc partile intime, asa cum Allah spune: „afara de sotiile lor ori cele pe care le stapanesc mainile lor drepte” [al-Mu'minun, 23:6].

„Iar cel care face acestea” - politeism, ucidere neindreptatita ori desfranare - „va afla pedeapsa”. Apoi Allah o lamureste: „chinul ii va fi indoit in Ziua Invierii si va ramane vesnic in el umilit”. Amenintarea cu vesnicia este pentru cel care le-a adunat pe toate ori pentru politeist, iar in privinta ucigasului si a desfranatului ea nu inseamna vesnicie fara sfarsit. Textele Coranului si Sunnah arata ca toti credinciosii vor fi scosi din Foc si ca niciun credincios nu va ramane vesnic in el, indiferent ce pacate a savarsit.

Allah a adunat aceste trei fapte deoarece ele sunt dintre cele mai mari pacate majore: politeismul strica religia, uciderea strica trupurile, iar desfranarea strica onoarea. Fiecare dintre ele merita amenintarea aspra; politeismul este necredinta majora, iar celelalte doua sunt pacate majore.

„Afara de cel care se caieste” de aceste pacate si de altele, parasindu-le pe loc, regretand ce a trecut si hotarand neclintit sa nu revina, „crede” in Allah cu o credinta dreapta, care cere parasirea pacatelor si implinirea ascultarii, „si savarseste fapte drepte”, poruncite de Legiuitor si facute pentru Fata lui Allah.

„Acestora Allah le va schimba faptele rele in fapte bune.” Cuvintele si faptele lor rele vor fi schimbate in cuvinte si fapte bune. Politeismul lor se schimba in credinta, neascultarea in ascultare, iar faptele rele de care s-au cait sincer vor fi schimbate in fapte bune, acesta fiind sensul vadit al versetului.

Despre aceasta a venit hadithul barbatului pe care Allah l-a tras la socoteala pentru unele dintre pacatele lui si i le-a numarat, apoi a schimbat fiecare fapta rea intr-o fapta buna. El a spus: „O, Domnul meu, mai am fapte rele pe care nu le vad aici.⁴”

Allah stie cel mai bine. „Allah este Atoateiertator” fata de cel care se caieste si ii iarta pacatele mari; El este „Indurator” fata de robii Sai. Ii cheama la cainta dupa ce I s-au impotrivit prin pacate mari, ii calauzeste si le da puterea sa se caiasca, apoi le primeste cainta.

„Cel care se caieste si savarseste fapte drepte se intoarce cu adevarat la Allah.” El trebuie sa stie ca cainta sa se afla la culmea desavarsirii, fiindca il intoarce la drumul care duce la Allah, iar in aceasta se afla fericirea si izbanda omului. De aceea sa fie sincer in cainta si sa o curete de telurile stricate. Indemnul urmareste ca el sa-si desavarseasca cainta, pentru ca, atunci cand ajunge la Cel spre care s-a intors, sa primeasca rasplata deplina, dupa desavarsirea caintei sale.

„Ei sunt aceia care nu iau parte la falsitate”, adica nu sunt de fata la vorbele si faptele interzise. Ei se feresc de adunarile in care se patrunde in falsitate: batjocorirea Semnelor lui Allah, disputa nedreapta, clevetirea, purtarea vorbelor, ocara, defaimarea, ridiculizarea, cantecele interzise, bautul vinului, asternuturile de matase, imaginile si cele asemenea. Daca nu sunt de fata la falsitate, atunci cu atat mai mult nu o rostesc si nu o savarsesc; aici intra si marturia mincinoasa.

„Iar cand trec pe langa vorbirea desarta”, vorba in care nu este niciun bine religios ori lumesc, precum vorbirea celor nechibzuiti, „trec cu demnitate”. Isi tin sufletele prea sus pentru a se cufunda in ea si socotesc ca, chiar atunci cand nu cuprinde un pacat, participarea la ea este nechibzuinta si lipsa de omenie. Se ridica deasupra ei ca sa-si pazeasca demnitatea. Cuvintele versetului arata ca ei nu au cautat adunarea si ascultarea acelei vorbe, ci au trecut pe langa ea fara intentie si s-au indepartat cu cinste.

„Cand li se amintesc Semnele Domnului lor”, cele pe care li s-a poruncit sa le asculte si sa se calauzeasca prin ele, „nu cad inaintea lor surzi si orbi”. Ei nu le intampina prin indepartare, surzenie si inchiderea ochilor si a inimii, asa cum fac aceia care nu cred. Dimpotriva, starea lor atunci cand le aud este aceea pe care Allah o descrie astfel: „Numai aceia cred in Semnele Noastre care, atunci cand li se amintesc, cad prosternati si Il preamaresc cu lauda pe Domnul lor, fara sa se ingamfe” [as-Sajdah, 32:15]. Le primesc, simt nevoia lor, se smeresc si se supun. Asculta cu atentie, cugeta in inimile lor la intelesuri, iar credinta si certitudinea le sporesc; ele le trezesc ravna si le umplu de bucurie.

„Ei spun: O, Domnul nostru, daruieste-ne in sotiile si urmasii nostri racorirea ochilor nostri.” Cuvantul folosit pentru sotii poate cuprinde tovarasii apropiati si prietenii, precum si sotii. Oamenii acestia au teluri inalte si nu se multumesc pana nu-si vad sotiile si urmasii supusi Domnului lor, cunoscand adevarul si lucrand dupa el. Cand se roaga pentru indreptarea lor, se roaga si pentru ei insisi, fiindca folosul se intoarce asupra lor. De aceea socotesc aceasta drept un dar primit de la Allah.

Rugaciunea lor se intoarce cu folos asupra tuturor musulmanilor: daca sotiile si urmasii pomeniti sunt drepti, prin legaturile lor se pot indrepta multi altii si pot trage folos de la ei. „Si fa-ne pilda pentru cei cu frica de Allah”, adica du-ne la aceasta treapta inalta, treapta celor statornici in adevar si a robilor drepti desavarsiti. Este treapta conducerii in religie: sa fie pilde pentru cei cu frica de Allah in cuvinte si fapte, sa le fie urmat exemplul si crezuta vorba, iar oamenii binelui sa mearga dupa ei, fiind astfel calauziti si calauzitori.

Se stie ca rugaciunea pentru dobandirea unui lucru cuprinde si rugaciunea pentru mijloacele fara de care acel lucru nu poate fi atins. Treapta conducerii in religie nu se dobandeste decat prin rabdare si certitudine: „Am facut dintre ei conducatori care calauzeau prin porunca Noastra, pentru ca au rabdat si au avut certitudine in Semnele Noastre” [as-Sajdah, 32:24]. Aceasta rugaciune cere straduinta in ascultarea lui Allah, rabdare in abtinerea de la neascultare, primirea hotararilor dureroase si dobandirea stiintei desavarsite care il ridica pe om la treapta certitudinii. Ea cuprinde un bine mult si un dar imbelsugat: sa ajunga la cele mai inalte trepte pe care le pot atinge fapturile dupa Trimisi.

Fiindca telurile si cererile lor au fost inalte, rasplata a fost de acelasi fel cu fapta: „Acestia vor fi rasplatiti cu incaperile inalte pentru ca au rabdat”, cu locuinte inalte si frumoase, cuprinzand tot ceea ce pofteste sufletul si bucura ochiul. Au ajuns la ele prin rabdare: „Ingerii vor intra la ei prin toate portile, spunand: Pace voua pentru ca ati rabdat! Cat de minunat este sfarsitul Locuintei!” [ar-Ra'd, 13:23-24].

„Vor fi intampinati acolo cu salut si pace” din partea Domnului lor, a ingerilor Sai cinstiti si unii din partea altora. Ei vor fi feriti de tot ceea ce le-ar tulbura bucuria. „Vor ramane vesnic in ele. Ce frumos loc de sedere si ce frumos salas!”

Allah i-a descris prin demnitate, liniste, smerenie fata de El si fata de robi, bune purtari, blandete si larga rabdare; ei ii iarta pe ignoranti si se indeparteaza de ei, raspunzand raului prin bine. Se roaga noaptea cu sinceritate, se tem de Foc si Il roaga pe Domnul lor sa-i scape de el. Dau cheltuiala obligatorie si recomandata si sunt cumpatati, fara risipa ori zgarcenie. Daca sunt cumpatati chiar in cheltuiala, unde oamenii trec adesea dincolo de masura, atunci cu atat mai mult sunt cumpatati in celelalte treburi.

Sunt curati de marile pacate, sinceri in adorarea lui Allah, nu vatama trupurile si onoarea oamenilor, iar daca savarsesc ceva, se caiesc. Nu iau parte la adunari de rau si pacat si nu fac ei insisi acele lucruri. Se ridica deasupra vorbirii desarte si a faptelor josnice in care nu este bine; aceasta arata demnitatea, omenia si desavarsirea lor. Primesc Semnele lui Allah, le inteleg intelesurile, lucreaza dupa ele si se straduiesc sa implineasca hotararile lor.

Il cheama pe Allah cu cele mai desavarsite rugaciuni, prin care se folosesc ei, cei legati de ei si musulmanii in general. Se roaga pentru indreptarea sotiilor si urmasilor, iar aceasta cere sa-i invete, sa-i indemne si sa-i sfatuiasca, fiindca cel care doreste un lucru si Il roaga pe Allah pentru el trebuie sa foloseasca mijloacele care duc la el. Se roaga si sa atinga cea mai inalta treapta cu putinta, conducerea in religie si treapta celor deplin statornici in adevar. Cat de inalte sunt aceste insusiri, cat de nobile aceste teluri, cat de curate aceste inimi si cat de cuviosi acesti alesi!

Prin Harul, Mila si Bunatatea Sa, Allah i-a facut sa ajunga la aceste locuinte. Tot din Bunatatea Lui fata de robii Sai a fost ca le-a aratat insusirile, le-a zugravit purtarea si telurile si le-a mentionat rasplata, pentru ca oamenii sa tanjeasca dupa ele si sa se straduiasca sa le dobandeasca. Ei trebuie sa-L roage pe Cel care i-a acoperit pe aceia cu Har si Cinstire, a carui Binefacere ajunge in toate timpurile si locurile, sa-i calauzeasca precum i-a calauzit pe ei si sa-i cuprinda cu ingrijirea Sa deosebita, asa cum i-a cuprins pe aceia.

O, Allah, Tie Iti apartine toata lauda, Tie Iti aducem plangerea si Tu esti Cel de la care cerem ajutorul si la Tine strigam dupa izbavire. Nu exista putere si nici tarie decat prin Tine. Noi nu putem sa ne aducem folos ori sa indepartam raul de la noi si nu putem savarsi nici macar cat greutatea unui fir de praf din bine, daca Tu nu ni-l inlesnesti. Suntem slabi si neputinciosi din toate punctele de vedere. Marturisim ca, daca ne-ai lasa in seama noastra chiar si cat clipirea unui ochi, ne-ai lasa in seama slabiciunii, neputintei si greselii.

O, Domnul nostru, nu ne incredem decat in Mila Ta, prin care ne-ai creat, ne-ai daruit hrana, ne-ai acoperit cu binefaceri vazute si nevazute si ai indepartat necazurile de la noi. Ai mila de noi cu o Mila care sa ne faca sa nu mai avem nevoie de mila nimanui altcuiva. Cel care Te roaga si nadajduieste in Tine nu va fi dezamagit.

Allah i-a cuprins pe acesti robi in Mila Sa si i-a ales prin robia lor deosebita datorita cinstei si virtutii lor. Poate cineva sa intrebe: oare si ceilalti nu sunt robi ai Lui? Allah arata ca nu se ingrijeste de ceilalti daca ei nu Il cheama prin rugaciunea adorarii si rugaciunea cererii: fara acestea, El nu S-ar ingriji de ei si nu i-ar iubi. „Spune: Domnul meu nu S-ar ingriji de voi daca nu ar fi chemarea voastra. Dar ati tagaduit, iar pedeapsa va fi de neocolit”, adica o pedeapsa lipita de voi, asa cum creditorul nu-si lasa datornicul. Allah va judeca intre voi si robii Sai credinciosi.

Aici se incheie talcuirea Surei al-Furqan. Lui Allah I se cuvin lauda, preamarirea si multumirea, pentru totdeauna.