Al-Mu'minun · 23:1–11

Versetele 1 la 11

Aceasta este o lauda adusa de Allah robilor Sai credinciosi, o mentionare a izbanzii si fericirii lor si a mijloacelor prin care au ajuns la ele. Ea cuprinde indemnul de a dobandi aceste insusiri si de a dori sa le avem. Robul sa se cantareasca pe sine si pe ceilalti cu aceste versete; prin ele va cunoaste credinta pe care o are el si o au altii, sporirea sau lipsa ei, marimea ori slabiciunea ei.

„Cu adevarat, credinciosii au izbandit”, adica au castigat, au fost fericiti si au reusit, dobandind tot ceea ce se cauta. Ei sunt credinciosii care au crezut in Allah si i-au adeverit pe trimisi.

Dintre insusirile lor desavarsite este ca sunt „smeriti in rugaciunea lor”. Smerenia in rugaciune inseamna prezenta inimii inaintea lui Allah Preainaltul si constientizarea apropierii Sale. Prin aceasta, inima se linisteste, sufletul se calmeaza, miscarile se domolesc, privirile in jur se imputineaza, iar robul sta cu smerenie inaintea Domnului sau, avand in minte tot ceea ce spune si face in rugaciune, de la inceput pana la sfarsit. Astfel se risipesc soaptele lui Shaytan si gandurile rele. Acesta este duhul si scopul rugaciunii si este ceea ce i se scrie robului.

Rugaciunea fara smerenie si fara prezenta inimii, chiar daca este valabila si primeste rasplata, este rasplatita numai potrivit lucrurilor pe care inima le intelege din ea.

„Cei care se indeparteaza de vorbele si faptele desarte”, adica de cuvintele in care nu exista niciun bine si niciun folos. Ei le evita, dorind sa se ridice deasupra lor. Cand trec pe langa vorba desarta, trec cu demnitate. Daca se indeparteaza de lucrul desert, indepartarea lor de ceea ce este oprit este cu atat mai cuvenita.

Cand robul isi stapaneste limba si o pastreaza numai pentru bine, el isi tine sub control intreaga conduita. Profetul - binecuvantarea si pacea lui Allah fie asupra sa - i-a spus lui Mu'adh ibn Jabal, cand l-a povatuit: „Sa nu-ti spun ceea ce stapaneste toate acestea?” Mu'adh a spus: „Ba da, o, Trimis al lui Allah!” Atunci Profetul si-a apucat limba si a spus: „Tine aceasta sub control.¹⁹” Credinciosii isi stapanesc limba si se opresc de la vorbele desarte si interzise.

„Cei care implinesc zakah”, adica dau zakah pentru averile lor, desi felurile averii sunt diferite. Ei se curata pe sine de murdaria caracterului si a faptelor, care intineaza sufletele daca nu sunt parasite si evitate. Ei fac bine in adorarea Creatorului prin smerenia in rugaciune si fac bine fapturilor Sale prin plata zakah.

„Cei care isi pazesc partile intime” de zina. Din pazirea deplina face parte evitarea lucrurilor care duc la zina, precum privirea, atingerea si altele. Ei le pazesc fata de oricine, „in afara de sotiile lor sau de cele pe care le stapanesc mainile lor drepte”, adica sclavele aflate in stapanirea lor; „caci atunci ei nu sunt de mustrat”, fiindca Allah Preainaltul le-a ingaduit.

„Iar cei care cauta dincolo de acestea”, adica dincolo de sotie si de sclava aflata in stapanire, „sunt cei care incalca limitele”, trecand de la ceea ce Allah a ingaduit la ceea ce El a interzis si indraznind sa depaseasca hotarele Sale. Sensul general al versetului dovedeste interzicerea casatoriei mut'ah, deoarece femeia dintr-o astfel de legatura nu este o sotie adevarata, casatoria nefiind menita sa ramana, si nici o sclava. El dovedeste si interzicerea casatoriei de tahleel, din acelasi motiv.

Cuvintele „cele pe care le stapanesc mainile lor drepte” arata ca, pentru ca legatura cu o sclava sa fie ingaduita, barbatul trebuie sa o stapaneasca in intregime. Daca detine numai o parte din ea, legatura nu ii este ingaduita, fiindca ea nu se afla numai in stapanirea lui, ci apartine si altuia. Dupa cum o femeie libera nu poate avea doi soti, tot astfel nu este ingaduit ca doi stapani sa aiba relatii intime cu aceeasi sclava.

„Si cei care isi pazesc lucrurile incredintate si legamintele”, adica le respecta, cunosc cerintele lor si sunt atenti sa le implineasca si sa le duca la indeplinire. Aceasta formulare are un sens general si cuprinde toate lucrurile incredintate, atat drepturile lui Allah, cat si drepturile oamenilor.

Allah Preainaltul spune: „Noi am infatisat lucrul incredintat cerurilor, pamantului si muntilor, dar ele au refuzat sa-l poarte si s-au temut de el, iar omul l-a purtat” [al-Ahzab, 33:72]. Tot ceea ce Allah i-a poruncit robului Sau este un lucru incredintat, pe care robul trebuie sa-l pazeasca prin implinire deplina. Aici intra si bunurile, averile, tainele si celelalte lucruri pe care oamenii si le incredinteaza unii altora. Robul trebuie sa se ingrijeasca de ambele feluri si sa le indeplineasca pe amandoua. Allah spune: „Cu adevarat, Allah va porunceste sa inapoiati lucrurile incredintate celor carora li se cuvin” [an-Nisa', 4:58].

Acelasi lucru este valabil pentru legaminte: cele dintre rob si Domnul sau si cele pe care oamenii le incheie intre ei. Ei trebuie sa le pazeasca si sa le implineasca; nu le este ingaduit sa le neglijeze sau sa nu le respecte.

„Si cei care isi pazesc rugaciunile”, adica staruie sa le savarseasca la timpul lor, in felul prescris, implinind conditiile si stalpii lor. Allah i-a laudat atat pentru smerenia din rugaciune, cat si pentru pazirea rugaciunilor, fiindca rugaciunile lor nu sunt desavarsite decat prin amandoua. Cel care staruie in rugaciune fara smerenie sau are smerenie fara sa-si pazeasca rugaciunile este vrednic de mustrare si are o lipsa.

„Acestia”, cei descrisi prin aceste insusiri, „sunt mostenitorii, cei care vor mosteni Firdawsul”. Firdawsul este partea cea mai inalta, centrala si aleasa a Paradisului, fiindca ei au dobandit cele mai alese insusiri laudabile. Este posibil ca prin Firdaws sa se inteleaga intregul Paradis, astfel incat sa-i cuprinda pe toti credinciosii, fiecare potrivit starii si treptei sale. „Si vor ramane acolo pentru totdeauna”: nu vor iesi din el si nu vor dori sa fie mutati, fiindca acolo se afla desfatari desavarsite, cele mai bune si mai complete, fara nimic care sa le tulbure bucuria sau sa le micsoreze fericirea.