Al-Anbya · 21:1–4

Versetele 1 la 4

Aceasta este o exprimare a mirarii fata de starea oamenilor: nicio reamintire nu le aduce folos, iar ei nu iau aminte la niciun avertizator. Socotirea si rasplata lor pentru faptele bune si rele s-au apropiat, dar ei se afla in nepasare si se intorc. Sunt nepasatori fata de scopul pentru care au fost creati si se indeparteaza de avertizarile care le-au fost adresate, ca si cum ar fi fost creati pentru lumea aceasta si s-ar fi nascut numai ca sa se bucure de poftele ei. Allah reinnoieste pentru ei reamintirea si povata, insa ei isi reinnoiesc nepasarea si intoarcerea.

De aceea spune: „Nicio Reamintire noua nu le vine de la Domnul lor”, prin care ii invata ceea ce le aduce folos si ii indeamna spre el si prin care ii invata ceea ce ii vatama si ii avertizeaza impotriva lui, „fara ca ei sa o asculte” cu o ascultare prin care Dovada este stabilita impotriva lor, „jucandu-se, cu inimile nepasatoare”. Inimile lor sunt neglijente si se intorc, iar trupurile lor se joaca.

Ei se ocupa cu poftele lumesti, cuvantari desarte si scopuri false si iau in deradere Mesajul. Ceea ce li s-ar fi cuvenit era tocmai opusul: inimile lor sa primeasca Porunca si Interdictia lui Allah, sa asculte Mesajul cu o ascultare prin care sa inteleaga ceea ce li se cere, iar trupurile lor sa se straduiasca in adorarea Domnului lor, scopul pentru care au fost creati. Ar fi trebuit sa tina seama de Inviere, Socotire si Rasplata. Astfel si-ar fi implinit telurile, starile li s-ar fi indreptat si faptele le-ar fi devenit curate.

Despre cuvintele „S-a apropiat pentru oameni socotirea lor” exista doua opinii. Prima: aceasta comunitate este ultima dintre comunitati, iar Trimisul ei este ultimul dintre trimisi; Ceasul va veni peste comunitatea sa. Socotirea lor este mai apropiata decat a comunitatilor trecute, asa cum Profetul a spus: „Am fost trimis [atat de aproape de] Ceas precum aceste doua [degete]¹²”, si si-a alaturat aratatorul de degetul mijlociu.

A doua opinie: apropierea socotirii inseamna apropierea mortii. Cand omul moare, Invierea lui a inceput: el intra in locuinta rasplatirii si ajunge in fata urmarilor faptelor sale. Aceasta este o mirare fata de orice nepasator care se intoarce si nu stie cand il va surprinde moartea - dimineata ori seara. Aceasta este starea tuturor oamenilor, in afara celor pe care i-a cuprins Grija Domnului, iar ei s-au pregatit pentru moarte si pentru ceea ce urmeaza dupa ea.

Apoi Allah a pomenit ceea ce necredinciosii nedrepti discutau in taina, impotrivindu-se adevarului prin desertaciune. Ei s-au sfatuit intre ei si au ajuns la intelegerea sa spuna despre Trimis: el este un om asemenea voua; prin ce este mai presus de voi si prin ce se deosebeste? Daca vreunul dintre voi ar pretinde ceea ce pretinde el, cuvantul sau ar fi de acelasi fel; el vrea numai sa se ridice deasupra voastra si sa va conduca. Nu-l ascultati si nu-l credeti. Este vrajitor, iar Coranul cu care a venit este vraja. Fugiti de el, indepartati-i pe oameni de el si spuneti: „Veti merge voi la vraja, desi vedeti?”

Ei spuneau aceasta desi stiau cu adevarat ca el era Trimisul lui Allah, pe baza Semnelor limpezi pe care le vazusera, cum nimeni altcineva nu mai vazuse. La aceasta i-au impins nefericirea, nedreptatea si incapatanarea. Allah a cuprins prin Stiinta Sa vorbele lor ascunse si-i va rasplati pentru ele.

De aceea El spune: „Domnul meu cunoaste orice cuvant” ascuns si rostit „din cer si de pe pamant”, in toate partile lor. „El este Cel care aude totul”: aude toate glasurile, oricat de diferite ar fi limbile si de felurite cererile. Este „Atotstiutorul” a ceea ce se afla in inimi si a tainelor pe care acestea le ascund.