Taha · 20:133–135

Versetele 133 la 135

Necredinciosii i-au spus Trimisului: de ce nu ne aduce de la Domnul sau un Semn? Prin aceasta se refereau la Semnele propuse de ei, asemenea cuvintelor: „Nu vom crede in tine pana cand nu vei face sa tasneasca pentru noi un izvor din pamant; ori pana cand nu vei avea o gradina de palmieri si vite-de-vie si vei face sa tasneasca prin ea rauri din belsug; ori vei face sa cada cerul asupra noastra in bucati, asa cum ai pretins; ori ii vei aduce pe Allah si pe ingeri inaintea noastra” [al-Isra', 17:90-92].

Aceasta era incapatanare, indaratnicie si nedreptate din partea lor. Ei si Trimisul erau oameni si robi ai lui Allah, de aceea nu li se cuvenea sa propuna Semne dupa poftele lor. Cel care le pogoara si alege dintre ele ceea ce este potrivit Intelepciunii Sale este Allah.

Cuvintele lor „De ce nu ne aduce el un Semn de la Domnul sau?” cuprindeau pretentia ca el nu venise cu niciun Semn care sa-i dovedeasca adevarul. Aceasta era minciuna si nascocire, fiindca el venise cu minuni stralucite si Semne coplesitoare, iar numai o parte dintre ele ar fi fost de ajuns pentru atingerea scopului. De aceea Allah spune: „Oare nu le-a venit”, daca sunt sinceri in ceea ce spun si cauta adevarul prin dovada, „dovada limpede a ceea ce se afla in Scripturile de dinainte?”

Aceasta dovada limpede este Coranul cel maret, care confirma ceea ce se afla in Scripturile dintai - Tora, Injilul si celelalte -, corespunde cu ele, vesteste ceea ce au vestit si ele si, totodata, este marturisit de ele si de vestirea lor despre Trimis. Este asemenea Cuvantului Celui Preainalt: „Oare nu le este de ajuns ca am pogorat asupra ta Cartea, care li se recita? In aceasta se afla cu adevarat mila si reamintire pentru un popor care crede” [al-'Ankabut, 29:51].

Semnele le aduc folos credinciosilor, sporindu-le credinta si certitudinea. Cei care se intorc si li se impotrivesc nu cred in ele si nu trag folos din ele: „Cei impotriva carora s-a adeverit Cuvantul Domnului tau nu vor crede, chiar daca le-ar veni orice Semn, pana cand vor vedea Pedeapsa dureroasa” [Yunus, 10:96-97].

Rostul aducerii Semnelor si al adresarii lor catre acesti oameni este sa se stabileasca Dovada lui Allah impotriva lor, ca ei sa nu spuna, cand ii loveste Pedeapsa: „Doamne al nostru! De ce nu ne-ai trimis un mesager, ca sa urmam Semnele Tale inainte sa fim umiliti si facuti de rusine?” Iata ca Trimisul Meu a venit la voi cu Semnele si dovezile Mele; daca sunteti asa cum pretindeti, credeti in el.

Spune, o, Muhammad, adresandu-te celor care te tagaduiesc si spun ca asteapta ca vremea sa-ti aduca moartea: „Fiecare asteapta.” Voi asteptati moartea mea, iar eu astept sa va loveasca Pedeapsa. „Spune: Oare asteptati pentru noi altceva decat una dintre cele doua bunatati?” - adica biruinta ori martiriul. „Iar noi asteptam ca Allah sa va loveasca printr-o Pedeapsa de la El ori prin mainile noastre” [at-Tawbah, 9:52].

„Deci asteptati si veti sti cine sunt oamenii Caii celei drepte si cine este calauzit”: eu sau voi. Cel care urmeaza aceasta cale este cel care castiga, se calauzeste, scapa de pedeapsa si izbandeste. Cel care se abate de la ea este pierdut, esuat si chinuit. Este astfel limpede ca Trimisul se afla in prima stare, iar dusmanii lui in starea opusa. Allah stie cel mai bine.