Taha · 20:1–8

Versetele 1 la 8

„Ta Ha” face parte dintre literele izolate cu care incep multe sure si nu este un nume al Profetului. „Noi nu ti-am pogorat Coranul ca sa te necajesti”, adica scopul revelarii Coranului catre tine si al statornicirii Legii nu este sa-ti pricinuiasca suferinta. Legea nu cuprinde indatoriri care sa-i impovareze peste masura pe cei carora li se adreseaza ori sa depaseasca puterile celor care le implinesc. Revelatia, Coranul si Legea au fost randuite de Cel Milostiv si Indurator; El le-a facut cale spre fericire, izbanda si castig si le-a facut nespus de usoare. El a facut accesibile toate caile si portile lor si le-a facut hrana pentru inimi si suflete, precum si odihna pentru trupuri. Firile sanatoase si mintile drepte le-au primit cu acceptare si supunere, pentru ca stiu binele pe care il contin pentru lumea aceasta si pentru Viata de Apoi.

De aceea spune: „ci doar ca o reamintire pentru cel care se teme”. Cel care se teme de Allah isi aminteste prin Coran; isi aminteste indemnurile care il fac sa ravneasca la cele mai inalte teluri si se straduieste sa le atinga. Isi aminteste, de asemenea, avertismentele impotriva nenorocirii si pierzaniei si se pazeste de ele. El isi aminteste hotararile bune si frumoase ale Legii. Mintea lui cunostea frumusetea lor in ansamblu, iar amanuntele sunt in acord cu ceea ce afla in firea si ratiunea sa. De aceea Allah l-a numit „reamintire”: reamintirea este pentru ceva existent, dar fata de care omul este neatent sau ale carui amanunte nu ii sunt prezente in minte.

Allah il mentioneaza in mod deosebit pe cel care se teme, deoarece numai acesta trage folos din reamintire. Cum ar putea beneficia de ea cel care nu crede in Paradis ori in Foc si in a carui inima nu se afla nici cat greutatea unui graunte de teama de Allah? Acest lucru nu poate fi. „Cel care se teme va lua aminte, iar cel nefericit se va feri de ea, acela care va intra in Focul cel mare” [al-A'la, 87:10-12].

Apoi Allah pomeneste maretia acestui Coran: el este „o Revelatie de la Cel care a creat pamantul si cerurile cele inalte”, Cel care carmuieste toate fapturile. Primiti, asadar, Revelatia Sa cu deplina ascultare, iubire si supunere, preamariti-o si cinstiti-o in cel mai desavarsit chip. Allah alatura adesea creatia si porunca, asa cum face in acest verset si in cuvintele Sale: „Ale Lui sunt creatia si porunca” [al-A'raf, 7:54], precum si in cuvintele: „Allah este Cel care a creat sapte ceruri si tot atatea pamanturi; porunca se pogoara intre ele” [at-Talaq, 65:12]. El este Creatorul, Cel care porunceste si Cel care interzice. Asa cum nu exista alt creator in afara Lui, nicio obligatie, porunca ori interdictie nu le revine fapturilor decat din partea Creatorului lor.

Prin crearea fapturilor se manifesta carmuirea Sa universala, potrivit predestinarii, iar prin poruncile Sale se manifesta carmuirea religioasa, potrivit Legii. Asa cum creatia Sa nu se abate de la intelepciune si El nu a creat nimic in zadar, tot astfel nu porunceste si nu interzice decat ceea ce este dreptate, intelepciune si bunatate.

„Cel Milostiv S-a inaltat deasupra Tronului”, iar Tronul este cea mai inalta, cea mai mare si cea mai larga dintre fapturi. El S-a inaltat deasupra lui intr-un chip potrivit Maretiei Sale si cuvenit Gloriei si Frumusetii Sale. S-a inaltat deasupra Tronului si cuprinde Stapanirea.

„Ale Lui sunt cele din ceruri, cele de pe pamant si cele dintre ele”: ingerii, oamenii, djinnii, vietuitoarele, lucrurile neinsufletite si plantele. „Si cele de sub tarana”, adica de sub pamant. Toate sunt Stapanirea lui Allah Preainaltul, robi aflati sub carmuirea, hotararea si randuiala Sa. Ei nu au nimic din stapanire si nu au puterea sa-si aduca folos ori sa indeparteze vatamarea, sa dea viata, sa dea moarte ori sa invie.

„Daca rostesti cu glas tare, El cunoaste taina”, adica vorbirea ascunsa, „si ceea ce este si mai ascuns”: taina aflata in inima, pe care limba nu a rostit-o, sau gandul care a trecut prin inima si ceea ce este si mai ascuns decat el, anume ceea ce nu a trecut inca prin inima. Allah stie cand si cum va trece. Intelesul este ca Stiinta Sa cuprinde toate lucrurile, marunte si mari, ascunse si vadite; fie ca vorbesti cu glas tare, fie ca pastrezi taina, toate sunt deopotriva cunoscute de El.

Aceste afirmatii stabilesc Desavarsirea Sa absoluta: El este Creatorul tuturor lucrurilor, Lui Ii apartin Porunca si interdictia, Mila Sa este cuprinzatoare, Maretia Sa este nemarginita, El este deasupra Tronului Sau, iar Stapanirea si Stiinta Sa cuprind totul. Din toate acestea rezulta ca numai El este vrednic de adorare, ca adorarea Lui este adevarul cerut de Lege, ratiune si firea sanatoasa, iar adorarea altuia este desertaciune. De aceea spune: „Allah! Nu exista alta divinitate demna de adorare in afara Lui”, adica nimeni nu merita adorarea, iubirea, smerenia, teama, nadejdea, intoarcerea si rugaciunea in afara Lui.

„Ale Lui sunt Numele cele mai frumoase”, adica Lui Ii apartin Numele numeroase, desavarsite si frumoase. Frumusetea lor inseamna ca toate exprima lauda; niciunul dintre aceste Nume nu este lipsit de un sens de lauda si preamarire. Ele nu sunt simple denumiri, ci Nume si Atribute. Ele arata Atributele desavarsite, iar Lui Ii apartine din fiecare Atribut cel mai deplin, mai cuprinzator si mai maret inteles. Allah le-a poruncit robilor sa-L cheme prin ele, deoarece sunt mijloace iubite de apropiere de El. El le iubeste si ii iubeste pe cei care le iubesc, pe cei care le memoreaza, pe cei care le cerceteaza intelesurile si Il adora prin ele. Allah Preainaltul spune: „Ale lui Allah sunt Numele cele mai frumoase, asa ca chemati-L prin ele” [al-A'raf, 7:180].