Maryam · 19:1–6

Versetele 1 la 6

„Aceasta este pomenirea Milei Domnului tau fata de robul Sau Zakariyya.” Allah ii va povesti si ii va talcui in amanunt starea, pentru ca oamenii sa cunoasca istoria Profetului Zakariyya, faptele sale drepte si virtutile sale frumoase. In aceasta istorie se afla o invatatura pentru cei care trag invataminte si un model pentru cei care il urmeaza. Aratarea in amanunt a Milei lui Allah fata de alesii Sai si a cailor prin care au ajuns la ea il cheama pe rob la iubirea lui Allah Preainaltul, la pomenirea Lui din belsug, la cunoasterea Lui si a mijloacelor care duc la El.

Allah Preainaltul l-a ales pe Zakariyya pentru trimitere si l-a deosebit prin Revelatie. El a implinit chemarea asa cum au implinit-o ceilalti trimisi: i-a chemat pe robi la Domnul lor, i-a invatat ceea ce Allah il invatase si s-a ingrijit de indrumarea lor atat in timpul vietii sale, cat si pentru vremea de dupa moartea sa, precum fratii sai dintre trimisi si cei care i-au urmat.

Cand a vazut slabiciunea care il cuprinsese si s-a temut de apropierea mortii, fara sa existe cineva care sa-i ia locul in chemarea oamenilor la Domnul lor si in sfatuirea lor, el si-a plans Domnului slabiciunea launtrica si vazuta. L-a chemat in taina, pentru ca rugaciunea lui sa fie mai deplina, mai buna si mai sincera.

El a spus: „Domnul meu, oasele mi-au slabit.” Oasele sunt stalpii trupului, iar atunci cand ele slabesc, intregul trup slabeste. „Iar capul mi s-a aprins de caruntete.” Caruntetea este semnul slabiciunii si al batranetii si este vestitorul mortii. El I s-a plans lui Allah Preainaltul de slabiciunea si neputinta sa, iar aceasta este una dintre cele mai iubite cai de apropiere de Allah: robul se leapada de puterea si taria proprie si se sprijina pe Puterea si Taria lui Allah.

„Dar chemarea mea catre Tine, Domnul meu, nu a ramas niciodata fara raspuns”, adica: nu m-ai intors niciodata lipsit si nefericit, ci ai ramas binevoitor fata de mine si mi-ai raspuns. Binecuvantarile Tale au continuat sa coboare asupra mea, iar bunatatea Ta a ajuns neincetat la mine. Aceasta inseamna cautarea apropierii de Allah prin binecuvantarile Sale si prin raspunsul Sau de mai inainte la rugaciuni: el I-a cerut Celui care fusese Bun cu el in trecut sa-Si desavarseasca Bunatatea si in viitor.

„Ma tem de rudele mele dupa mine”, adica ma tem ca fiii lui Isra'il vor incredinta conducerea dupa moartea mea unor oameni care nu vor implini religia Ta si nici nu-i vor chema pe robii Tai la Tine. Intelesul vadit al cuvintelor arata ca nu vedea printre ei pe nimeni potrivit pentru conducerea religioasa. Aceasta arata mila lui Zakariyya si sfatul sau sincer: cererea unui copil nu urmarea un folos lumesc, ci folosul religiei si teama ca aceasta se va pierde. El nu vedea pe nimeni vrednic de aceasta sarcina.

Casa sa facea parte dintre familiile vestite prin religie; din ea proveneau trimisi si era socotita un loc al binelui. De aceea L-a rugat pe Allah sa-i daruiasca un fiu care sa ridice religia dupa el. El s-a plans ca sotia lui era stearpa si nu nascuse niciodata, iar el ajunsese la o varsta la care dorinta trupeasca si putinta de a avea un copil se intalnesc foarte rar.

„Daruieste-mi, din partea Ta, un mostenitor.” Aceasta mostenire priveste conducerea religioasa, profetia, stiinta si faptele drepte. De aceea a spus: „care sa mosteneasca de la mine si de la familia lui Ya'qub, si fa-l, Domnul meu, placut Tie”, adica un rob drept, placut lui Allah si iubit de robii Sai. Pe scurt, el I-a cerut lui Allah un fiu drept, care sa ramana dupa moartea lui, sa-i fie urmas, profet si placut Domnului sau si fapturilor. Aceasta este cea mai buna stare a unui copil. Prin Mila Sa fata de rob, Allah i-a daruit un fiu drept, inzestrat cu toate purtarile alese si insusirile vrednice de lauda. Domnul sau a avut mila de el, i-a raspuns la rugaciune si i-a spus: