Ai o întrebare despre acest pasaj?

Atât de mare era grija primelor generații ale acestei comunități pentru rugăciunea în adunare, încât Ibn Masʿūd — Allah să fie mulțumit de el! — a relatat: „I-am văzut pe ai noștri” — adică pe companionii Profetului ﷺ — „și nu lipsea de la ea” — de la rugăciune — „decât un fățarnic a cărui fățărnicie era cunoscută. Omul era adus sprijinit între alți doi oameni până când era așezat în rând.” Dacă unul dintre ei nu putea merge din pricina bolii sau a bătrâneții, îl luau de brațe și îl ajutau să meargă până când îl așezau în rândul musulmanilor pentru rugăciune. Toate acestea se întâmplau fiindcă inimile lor înțelegeau pe deplin locul și valoarea rugăciunii. Când locul rugăciunii a devenit măreț în inimi, acele trupuri slăbite se puneau în mișcare spre moschei, în pofida marii lor slăbiciuni.