Ai o întrebare despre acest pasaj?

Cultivarea pământului altuia se împarte în mai multe situații: Prima: are loc fără drept, precum prin uzurpare. Dacă proprietarul găsește cultura înainte de recoltare, o dobândește în schimbul cheltuielilor sau o lasă până la recoltare, cerând arenda obișnuită. După recoltare, are drept la arendă. De la Aḥmad se transmite și că poate dobândi cultura. A doua: cineva seamănă o cultură care nu ajunge la maturitate în durata stabilită. El are statutul celui care uzurpă, dar, potrivit școlii, proprietarul o poate smulge. La fel este dacă însămânțează ceva mai vătămător decât ceea ce fusese stabilit. Potrivit școlii, proprietarul are drept la arenda obișnuită, nu la dobândirea culturii. A treia: însămânțează în temeiul unui contract invalid; proprietarului i se cuvine arenda obișnuită. Șeicul a dedus o părere potrivit căreia acesta poate dobândi cultura, iar cuvintele lui Aḥmad pot fi înțelese astfel. A patra: însămânțează în temeiul unui contract cu cineva despre care crede că are autoritatea necesară, dar se dovedește contrariul — de pildă, pământul aparține altuia. S-a spus că are statutul celui care uzurpă și s-a spus că are statutul celui care a împrumutat bunul spre folosință. A cincea: a însămânțat pământul, apoi proprietatea s-a transferat. Dacă pământul era închiriat, nu apare o nouă arendă prin schimbarea proprietarului. Spun: din momentul cumpărării, arenda îi revine cumpărătorului; altfel, potrivit școlii, de asemenea nu se datorează arendă. A șasea: șuvoiul a dus semințele lui pe pământul altuia. Părerea mai cunoscută este că situația are statutul celei de-a șaptea. A șaptea: cultura celui care a primit pământul cu împrumut spre folosință; ea este lăsată până la recoltare în schimbul arendei obișnuite. (Ibn Rajab, p. 152.)