Ai o întrebare despre acest pasaj?

„Cel care le reunește pe toate patru este cu adevărat dintre cei foarte sinceri în credință. Sunt ușor de pretins și de rostit, dar dintre cele mai grele lucruri atunci când vine adevărul și încercarea, mai ales când se ivește ceva potrivnic dorințelor și voinței sufletului. Atunci se vede că mulțumirea era numai rostită de limbă, nu trăită în starea omului. Mulțumirea cu dreptul Său la adorare cuprinde mulțumirea cu iubirea numai pentru El, cu teama și nădejdea în El, cu întoarcerea către El, cu dăruirea pentru El și cu îndreptarea tuturor puterilor voinței și iubirii numai către El, asemenea celui pe deplin mulțumit de iubitul său. Aceasta cuprinde adorarea și sinceritatea față de El. Mulțumirea cu stăpânirea Sa cuprinde acceptarea felului în care El rânduiește treburile robului, încrederea numai în El, cererea ajutorului numai de la El, încrederea și sprijinirea pe El, precum și mulțumirea cu tot ceea ce face cu robul. Prima privește mulțumirea cu ceea ce i se poruncește, iar a doua cu ceea ce i se hotărăște. Mulțumirea cu profetul Său ca Trimis cuprinde supunerea deplină și încredințarea necondiționată față de el, astfel încât el să fie mai îndreptățit asupra omului decât omul însuși. Omul să nu primească îndrumarea decât din cuvintele lui, să nu caute judecata decât la el, să nu așeze judecata altcuiva deasupra lui și să nu accepte niciodată o altă judecată: nici în privința Numelor, Însușirilor și faptelor Domnului, nici în trăirea adevărurilor și treptelor credinței, nici în vreuna dintre rânduielile ei văzute sau lăuntrice. În toate acestea nu acceptă altă judecată decât a lui. Dacă nu poate ajunge la ea, recurgerea la altă judecată este asemenea hranei celui aflat în nevoie, care nu găsește nimic pentru a-și susține viața în afară de mortăciune și sânge. În cea mai bună stare a sa, ea este asemenea țărânei folosite la tayammum numai când nu poate fi folosită apa curățitoare. Mulțumirea cu religia lui înseamnă că, atunci când el vorbește, judecă, poruncește ori oprește ceva, omul este pe deplin mulțumit, nu păstrează în inimă nicio împotrivire față de judecata lui și i se supune deplin, chiar dacă aceasta se împotrivește dorinței sau poftei sale ori spuselor celui pe care îl urmează, șeicului ori grupului său.”^[17]