Ai o întrebare despre acest pasaj?

[21] Șeicul Islamului, Allah să aibă milă de el, a spus în explicarea acestui verset: „El, Preaînaltul, i-a amintit pe cei care săvârșesc necredință față de Allah după ce au crezut și a amintit amenințarea ce îi așteaptă în Viața de Apoi. Apoi a spus: «Aceasta pentru că au preferat viața lumească Vieții de Apoi.» A arătat că din acest motiv au meritat amenințarea. Se știe că încuviințarea ori respingerea ca minciună, cunoașterea ori neștiința nu țin de iubire și ură. Aceștia spun că ar fi meritat amenințarea numai fiindcă încuviințarea și credința le-ar fi dispărut din inimi, chiar dacă pricina ar fi fost iubirea acestei lumi mai mult decât a Vieții de Apoi. Dar Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, a făcut din preferarea acestei lumi Vieții de Apoi temeiul care atrage pierderea. Această preferință poate exista împreună cu știința și încuviințarea faptului că necredința îi vatămă în Viața de Apoi și că nu vor avea acolo nicio parte. Mai mult, El, Preaslăvitul, l-a exceptat de la necredință pe cel constrâns. Dacă necredința n-ar exista decât prin respingerea cu inima și necunoașterea ei, nu l-ar fi exceptat pe cel constrâns, deoarece constrângerea la acestea este imposibilă. Înțelegem, așadar, că rostirea necredinței este necredință atunci când nu există constrângere. Cât despre cuvintele Sale: «Însă cel care își deschide pieptul necredinței» — adică fiindcă preferă această lume Vieții de Apoi. Din același înțeles fac parte cuvintele Profetului, Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea: «Omul ajunge dimineața credincios și seara necredincios ori ajunge seara credincios și dimineața necredincios, vânzându-și religia pentru un câștig din această lume.» Versetul a fost revelat despre ʿAmmār ibn Yāsir, Bilāl ibn Rabāḥ, Allah să fie mulțumit de amândoi, și credincioșii asemenea lor, lipsiți de putere. Când asociaționiștii i-au silit să-l insulte pe Profet ori să rostească alte cuvinte de necredință, unii au răspuns cu limba, precum ʿAmmār, iar alții au răbdat încercarea, precum Bilāl. Niciunul dintre ei nu a fost silit să aibă în inimă ceva potrivnic credinței, ci au fost siliți să vorbească. Acela care a vorbit fără să fie constrâns nu a rostit decât ceea ce pieptul său încuviința.” Majmūʿ al-fatāwā, 7/560. El, Allah să aibă milă de el, a mai spus: „Dacă se spune: Allah Preaînaltul a zis: «Însă cel care își deschide pieptul necredinței» se răspunde: aceasta este în acord cu începutul versetului. Cel care săvârșește necredință fără să fie constrâns și-a deschis pieptul ei; altfel, începutul versetului s-ar contrazice cu sfârșitul. Dacă prin cel care săvârșește necredință s-ar înțelege numai acela care o încuviințează cu pieptul său, iar aceasta ar exista numai fără constrângere, nu l-ar fi exceptat doar pe cel constrâns. Ar fi trebuit să-i excepteze și pe cel constrâns, și pe cel neconstrâns, atunci când pieptul său nu încuviințează. Când rostește de bunăvoie cuvântul necredinței, pieptul său îl încuviințează, iar aceasta este necredință. Acest lucru este arătat de cuvintele Sale, Preaînaltul: «Fățarnicii se tem să nu fie revelată despre ei o sură care să arate ceea ce este în inimile lor. Spune: Bateți-vă joc! Allah va scoate la iveală ceea ce vă temeți. Dacă îi întrebi, vor spune cu siguranță: Noi doar stăteam de vorbă în deșert și glumeam. Spune: De Allah, de versetele Sale și de Trimisul Său vă băteați joc? Nu vă dezvinovățiți! Ați săvârșit necredință după credința voastră. Dacă iertăm un grup dintre voi, vom pedepsi un alt grup, pentru că au fost vinovați.» A arătat că au săvârșit necredință după credința lor, deși spuneau: «Am rostit cuvinte de necredință fără să credem în ele, ci doar stăteam de vorbă în deșert și glumeam.» A arătat că batjocorirea versetelor lui Allah este necredință. Aceasta nu poate proveni decât de la cineva al cărui piept încuviințează asemenea vorbe. Dacă ar fi existat credință în inima sa, l-ar fi oprit să rostească aceste cuvinte.” Majmūʿ al-fatāwā, 7/220. Ibn Kathīr, Allah să aibă milă de el, a spus în explicarea acestui verset: „Allah Preaînaltul a vestit că acela care săvârșește necredință față de El după ce a crezut și a văzut limpede, își deschide pieptul necredinței și se liniștește în ea are asupra sa mânia Lui, fiindcă a cunoscut credința și apoi s-a abătut de la ea, și va avea o pedeapsă grea în Lumea de Apoi. Cât despre cuvintele Sale: «În afară de cel constrâns, a cărui inimă rămâne liniștită în credință» ele îl exceptează pe acela care a săvârșit necredință cu limba, alăturându-se asociaționiștilor în rostire din pricina loviturilor și a suferinței suferite, în timp ce inima sa refuză ceea ce spune, rămânând liniștită în credința în Allah și în Trimisul Său. De aceea, învățații au fost de acord că acela silit să săvârșească necredință poate să le dea ascultare pentru a-și păstra viața. Poate și să refuze, precum Bilāl, Allah să fie mulțumit de el. Ei îl chinuiau în fel și chip și ajunseseră să-i pună o piatră uriașă pe piept în arșiță, poruncindu-i să-I asocieze ceva lui Allah. El îi refuza și spunea: «Unul! Unul!» Și spunea: «Pe Allah, dacă aș ști o vorbă care să vă înfurie mai tare, aș rosti-o!» Allah să fie mulțumit de el și să-l mulțumească! Tot astfel, Ḥabīb ibn Zayd al-Anṣārī: când Musaylima Mincinosul îl întreba: «Mărturisești că Muḥammad este Trimisul lui Allah?», răspundea: «Da.» Când îl întreba: «Mărturisești că eu sunt trimisul lui Allah?», răspundea: «Nu aud.» Acela îl tăia bucată cu bucată, în vreme ce el rămânea statornic… Mai virtuos și mai bine este ca musulmanul să rămână statornic în religia sa, chiar dacă aceasta duce la uciderea lui.”

ذَٰلِكَ بِأَنَّهُمُ ٱسْتَحَبُّوا۟ ٱلْحَيَوٰةَ ٱلدُّنْيَا عَلَى ٱلْـَٔاخِرَةِ وَلَـٰكِن مَّن شَرَحَ بِٱلْكُفْرِ صَدْرًا يصبح الرجل مؤمنا ويمسي كافرا أو يمسي مؤمنا ويصبح كافرا يبيع دينه بعرض من الدنيا وَلَـٰكِن مَّن شَرَحَ بِٱلْكُفْرِ صَدْرًا يَحْذَرُ ٱلْمُنَـٰفِقُونَ أَن تُنَزَّلَ عَلَيْهِمْ سُورَةٌ تُنَبِّئُهُم بِمَا فِى قُلُوبِهِمْ قُلِ ٱسْتَهْزِءُوٓا۟ إِنَّ ٱللَّهَ مُخْرِجٌ مَّا تَحْذَرُونَ وَلَئِن سَأَلْتَهُمْ لَيَقُولُنَّ إِنَّمَا كُنَّا نَخُوضُ وَنَلْعَبُ قُلْ أَبِٱللَّهِ وَءَايَـٰتِهِۦ وَرَسُولِهِۦ كُنتُمْ تَسْتَهْزِءُونَ لَا تَعْتَذِرُوا۟ قَدْ كَفَرْتُم بَعْدَ إِيمَـٰنِكُمْ إِن نَّعْفُ عَن طَآئِفَةٍ مِّنكُمْ نُعَذِّبْ طَآئِفَةًۢ بِأَنَّهُمْ كَانُوا۟ مُجْرِمِينَ إِلَّا مَنْ أُكْرِهَ وَقَلْبُهُۥ مُطْمَئِنٌّۢ بِٱلْإِيمَـٰنِ أحد أحد والله لو أعلم كلمة هي أغيظ لكم منها لقلتها وكذلك حبيب بن زيد الأنصاري لما قال له مسيلمة الكذاب أتشهد أن محمدا رسول الله؟ فيقول نعم فيقول أتشهد أني رسول الله؟ فيقول لا أسمع فلم يزل يقطعه إربا إربا وهو ثابت على ذلك