Ai o întrebare despre acest pasaj?

Una dintre cele mai mari îndatoriri ale oamenilor cunoașterii este să dobândească purtarea, faptele și felul de a-i învăța pe alții la care îndeamnă cunoașterea. Ei sunt cei mai îndreptățiți să aibă însușiri frumoase și să se elibereze de orice însușire josnică. Ei trebuie, mai mult decât ceilalți, să împlinească îndatoririle văzute și lăuntrice și să lase lucrurile oprite, datorită cunoașterii și înțelegerii prin care au fost deosebiți de alții. În plus, ei sunt un exemplu pentru oameni în treburile lor, iar atunci când lasă ceea ce cere cunoașterea, criticile și învinuirile îndreptate spre ei sunt mai mari decât cele îndreptate spre ceilalți. Tot astfel, înaintașii se ajutau de faptă pentru a-și întări cunoașterea. Dacă o puneau în practică, ea se statornicea, dăinuia, creștea și se înmulțea binecuvântarea ei. Dacă lăsau fapta, binecuvântarea cunoașterii dispărea ori lipsea cu totul. Sufletul, viața și temeinicia cunoașterii se află în punerea ei în practică, în purtarea după ea, în a-i învăța pe alții și în îndrumarea sinceră. Nu există putere și nici tărie decât prin Allah.