Înapoi la carte

Lectură cu înțelegere

Ai o întrebare despre acest pasaj?

Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.

Din ediția publicată

Companionii Profetului în credința Ahl al-Sunna

ʿAbd al-Muḥsin ibn Ḥamad al-ʿAbbād al-Badr
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Atacarea companionilor nu le dăunează

Atacarea companionilor nu le dăunează cu nimic; dimpotrivă, le folosește, după cum arată hadithul despre cel falit, amintit mai sus. Cel care îi atacă nu își face rău decât lui însuși. Acela care găsește în inima sa iubire pentru ei și lipsa oricărei dușmănii față de ei și care își păzește limba de a-i pomeni altfel decât de bine să-I mulțumească lui Allah pentru această binecuvântare și să-I ceară statornicie pe această călăuzire. Iar cel care poartă în inimă dușmănie față de ei și își lasă limba liberă să-i pomenească în chip nepotrivit să se teamă de Allah în ceea ce îl privește, să renunțe la aceste nelegiuiri și să se căiască înaintea lui Allah câtă vreme ușa căinței îi este încă deschisă, înainte de a regreta atunci când regretul nu îi va mai fi de folos.

Continuă lectura în context

Întreabă despre acest pasaj

Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.

Mesajul ajunge la echipa editorială
Răspunsuri cu surse citate
Timpul de răspuns poate varia în funcție de natură

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Pasaj atașat

Companionii Profetului în credința Ahl al-Sunna · Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026

Verifică pasajul și notele

Cartea, ediția, pasajul integral, notele și legătura sursă vor ajunge împreună cu întrebarea.

Minimum 10 caractere. Include detaliile relevante.0/2000