Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Cântările și instrumentele muzicale în lumina Coranului și Sunnei
ʿAbd al-ʿAzīz ibn ʿAbd Allāh ibn Bāz
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Dovezile din Coran și Sunna împotriva cântărilor și a instrumentelor muzicale
Dacă acestea au fost cuvintele lui despre at-taghbīr și motivul dat de el a fost că îi abate pe oameni de la Coran — deși este poezie ce îndeamnă la renunțarea la această lume, pe care o cântă un cântăreț, iar unii dintre cei prezenți lovesc cu un bețișor într-o piele întinsă ori într-o pernă, în ritmul cântării —, oare ce ar spune despre o ascultare față de care at-taghbīr este ca o picătură într-o mare? Ea cuprinde orice pricină de stricăciune și reunește tot ceea ce este interzis. Allah va judeca între religia Sa și orice om cu oarecare învățătură care s-a lăsat ispitit, precum și orice adorator neștiutor.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.