Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Bunele maniere islamice
ʿAbd al-ʿAzīz ibn ʿAbd Allāh ibn Bāz
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Bunele maniere islamice
Prin aceasta se înțelege că ea nu face parte din Legea cu care Allah l-a trimis pe Muḥammad ﷺ. Îl luăm pe Allah, Slăvitul, și pe toți musulmanii martori că, dacă el ﷺ ar fi făcut-o sau ar fi poruncit-o ori companionii săi ar fi făcut-o, ne-am fi grăbit să o împlinim și i-am fi chemat pe alții la ea. Laudă lui Allah, căci noi suntem dintre cei mai dornici să urmeze Sunnah sa și să cinstească poruncile și opreliștile sale. Îi cerem lui Allah, pentru noi și pentru toți frații noștri musulmani, statornicie în adevăr și ocrotire de tot ceea ce contravine Legii Sale curate. El este Darnic, Generos.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.