Ibn 'Abbas (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Mi s-au arătat multe popoare. Am văzut un profet care era însoțit doar de una sau două persoane și unii care nu erau urmați de nimeni. Dintr-o dată mi s-a arătat o mulțime uriașă și eu am crezut că era poporul meu, dar mi s-a spus: Acesta este Musa (Moise) și poporul lui, dar ridică-ți privirea către orizont; și iată că se vedea o mare mulțime. Mi s-a spus: Acesta este poporul tău și dintre ei vor fi șaptezeci de mii ce vor ajunge în Paradis, fără să fie trași la răspundere sau chinuiți. Apoi, Profetul s-a ridicat și a intrat în casa lui, iar Tovarășii săi au început să-și dea cu părerea în legătură cu cei ce vor merge în Rai, fără să aibă parte de chinuri sau să dea socoteală. Unii au zis: Poate că sunt cei ce l-au însoțit pe Profetul. Alții au spus: Poate că sunt cei ce s-au născut musulmani și n-au asociat niciodată pe altcineva cu Allah, și tot așa. Atunci Profetul a ieșit din casă și a întrebat: Despre ce vorbiți? Și ei i-au spus. El a zis: Aceștia sunt cei care nu-și fac talismane și nici nu le caută, nici nu caută semnele rele, ci au încredere în Domnul lor. Cînd a auzit așa, 'Ukkașa ibn Muhssine s-a ridicat și l-a rugat: Imploră-L pe Allah să mă facă unul dintre ei. Profetul a zis: Tu ești unul dintre ei. Apoi s-a ridicat altul și l-a rugat același lucru. Profetul a răspuns: 'Ukkașa te-a întrecut. (Convenit)
CREDINȚA STATORNICĂ ȘI ÎNCREDEREA
Sursă PDF româneascăIbn 'Abbas (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah se ruga astfel: Allah! Ție m-am supus și de Tine ascult, în Tine cred și în Tine îmi pun încrederea, la tine alerg și la Tine îmi caut înțelepciunea. Allah, sub aripa Ta caut adăpost; nimeni nu este demn de laudă în afară de Tine, căci Tu mă păzești de stricăciune. Tu esti Cel Veșnic, Care nu moare niciodată, în vreme ce ființele omenești și Jinnii vor muri cu toții. (Convenit)
Ibn 'Abbas (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că atunci când Avraam (pacea fie asupra lui) a fost aruncat în foc, el a rostit: Pentru noi Allah este de ajuns, El este cel mai bun Împărțitor al lucrurilor. Tot așa a făcut și Trimisul lui Allah, când a fost înștiințat că (o armată de) oameni s-au adunat împotriva lui, așa că să se ferească de ei; aceasta (avertismentul) n-a făcut decât să sporească credința musulmanilor și ei au zis: Allah este de ajuns pentru noi și El este Cel mai Minunat Păzitor; în El ne punem încrederea. (Bukhari)
Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că Trimisul lui Allah a zis: Mulți oameni ale căror inimi vor fi ușoare ca inimile păsărilor, vor ajunge în Paradis. (Muslim) Se spune că astfel de oameni sunt mulțumiți și cu inima blândă.
Jabir (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că el a luptat împreună cu Profetul (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) în apropiere de Najd. Când Profetul s-a întors și Jabir s-a întors împreună cu el. Atunci, pe la prânz, somnul i-a cuprins într-o vale plină cu pietre. Trimisul lui Allah a descălecat și oamenii s-au împrăștiat în jur, căutând umbră sub un copac mare și el și-a agățat sabia de copac. El a spus: Noi dormeam liniștiți când, iată, Trimisul lui Allah ne-a strigat și noi am văzut cu uimire că lângă el se afla un arab din deșert. El a zis: Fără îndoială, omul acesta agita sabia mea deasupra capului meu, în vreme ce eu dormeam. M-am trezit și am văzut că ținea sabia mea în mână, fără să o fi scos din teacă. El a întrebat: Cine te va apăra împotriva mea? Eu am răspuns: Allah - de trei ori. Eu nu l-am pedepsit și a șezut jos. (Convenit) Într-o altă versiune se relatează de către Jabir (Allah să-l aibă în mila Sa!) că: Îl însoțeam pe Trimisul lui Allah în campania de la Dhatul Riqa' și la o vreme, l-am lăsat să se odihnească sub un copac umbros. Unul dintre politeiști a venit la el. Sabia Trimisului lui Allah atârna de copac. El a luat-o și a zis: Nu ți-e frică de mine? Trimisul lui Allah a zis: Nu. Atunci omul a spus: Cine te va apăra de mine? El a răspuns: Allah. Și într-o povestire de Abu Bakr Isma'ili, el a întrebat: Cine te va apăra de mine? Allah, a răspuns el (Profetul). Atunci sabia i-a scăpat din mână și Trimisul lui Allah a ridicat sabia și a întrebat: Cine te va apăra de mine? El a zis: Ești unul care pedepsești aspru. Profetul a zis: Mărturisește că nu este alt Dumnezeu în afară de Allah și că eu sunt Trimisul lui Allah. Nu, a răspuns el, îți promit că nici nu voi lupta împotriva ta și nici nu mă voi lipi de cei ce vor lupta împotriva ta. Atunci Profetul l-a lăsat să-și vadă de drum. Omul a mers la prietenii lui și a zis: M-am întors la voi de la cel mai bun dintre oameni.
'Umar ibn al-Khattab (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat: L-am auzit pe Trimisul lui Allah spunând: Dacă ați avea încredere cu adevărat în Allah, El v-ar asigura hrana așa cum asigură hrana păsărilor, care dimineața se trezesc flămânde și seara se întorc cu stomacul plin. (Tirmidhi)
Al-Bara' ibn 'Azib (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah mă îndemna să recit totdeauna când merg la culcare: O, Allah, m-am predat Ție, către Tine mi-am întors fața. Și m-am încredințat Ție, din dorință și frică față de Tine (cu speranță pentru răsplata Ta și frică de pedeapsa Ta). Nimeni nu se poate ascunde de Tine, decât dacă de la Tine îi vine puterea. Cred în Cartea pe care ai revelat-o și în Profetul pe care l-ai trimis. Trimisul lui Allah a spus că dacă cineva repeta aceste cuvinte și se întâmpla să moară în acea noapte, el murea în adevărata religie. În cazul în care trăiește până dimineața, el va avea parte de bine. (Convenit) Într-o versiune: El a relatat că Trimisul lui Allah a spus unui om să facă abluție pentru rugăciune înainte de a merge la culcare, apoi să se întindă pe partea dreaptă și să se roage (ca mai sus), iar acestea să fie ultimele vorbe.
Uma Abu Bakr Siddiq, 'Abdullah ibn Osman ibn 'Amir ibn 'Amr ibn Ka'b ibn S'ad ibn Taim și ceilalți strămoși ai lui, inclusiv mama lui (Allah să-i aibă în mila Sa!) relatează: Când Trimisul lui Allah și cu mine ne aflam în peșteră, Thaur și cu mine am văzut picioarele politeiștilor la gura peșterii (este în legătură cu evenimentul emigrării), iar eu am rostit: O, Trimis al lui Allah! Dacă vreunul dintre ei s-ar uita în jos, ne-ar putea vedea. El a zis: O, Abu Bakr! Ce părere ai despre doi oameni, pe lângă care al treilea este Allah? (Convenit)
Umm al mo'minin Umm Salama relatează că Trimisul lui Allah spunea întotdeauna când ieșea din casă: (Pornesc) În numele lui Allah; în Allah cred. O, Allah! La Tine caut adăpost, ca să nu mă rătăcesc sau să nu mă las dus în rătăcire, ca să nu alunec de pe calea dreaptă, să nu nedreptățesc pe nimeni, sau să fiu nedreptățit, să nu fac rău și să nu mi se facă rău. Potrivit lui Tirmidhi, au transmis această tradiție. Potrivit lui Tirmidhi, aceasta este o tradiție Hasan Sahih, dar cuvintele aparțin lui Abu Dawud.
Anas (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că el l-a auzit pe Trimisul lui Allah spunând: Când un om iese afară din casă și rostește: În numele lui Allah; în Allah mă încred; nu există altă putere mai mare (împotriva răului) decât în Allah, pe dată îi vor fi spuse următoarele (cuvinte): Ești călăuzit, apărat și protejat. Diavolul se va îndepărta de el. (Abu Dawud, Tirmidhi și Nasa'i) Abu Dawud a transmis această tradiție cu adăugirea: Un diavol va spune altuia: Cum să ai de-a face cu un om care a fost călăuzit, apărat și protejat?
Anas (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că pe vremea Profetului erau doi frați. Unul dintre ei avea obiceiul să se țină după Profet, iar celălalt învățase o meserie (pentru a-și câștiga existența). Odată acesta din urmă s-a dus la Profet cu o plângere împotriva primului, că nu-l interesa să câștige. El a răspuns: Poate că ție ți se oferă (câștigul) datorită lui. (Tirmidhi)