MODESTIA ȘI COMPASIUNEA

Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că la Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a venit un om și a zis: Sunt chinuit de foame. El a trimis vorbă uneia dintre nevestele lui și ea a răspuns: Pe Cel Care te-a trimis cu adevărul nu am altceva decât apă. Atunci el a trimis același mesaj alteia și a primit același răspuns. El a trimis mesajul pe rând fiecăreia dintre ele și a primit același răspuns. Apoi el a zis: Cine îl va primi de oaspete pe omul acesta? Unul dintre emigranți a zis: Trimis al lui Allah, eu sunt acela. Atunci el l-a luat pe om acasă și a zis nevestei sale: Slujește-l pe oaspetele Trimisului lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!). O altă versiune este: El și-a întrebat nevasta: Ai ceva prin casă? Ea a răspuns: Nimic, în afară de ceva hrană pentru copii. El a zis: Abate-le atenția cu ceva și dacă cer de mâncare du-i la culcare. Când intră oaspetele, stinge lumina și dă-i impresia că și noi mâncăm. Atunci ei s-au așezat și oaspetele a mâncat, iar ei s-au culcat flămânzi. Când omul a mers la Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) dimineața, acesta i-a zis: Allah a primit cu bunăvoință ceea ce ai făcut pentru oaspetele tău acasă. (Convenit)

Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Hrana pentru doi oameni ajunge și pentru trei, iar hrana pentru trei oameni ajunge și pentru patru. (Convenit) Muslim a relatat de la Jabir (Allah să-l aibă în mila Sa!) că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Mâncarea pentru un om este îndeajuns și pentru doi, cea pentru doi ajunge și pentru patru, iar cea pentru patru ajunge și pentru opt.

Abu Sa’id al-Khudri (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat: Eram în călătorie cu Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) când a apărut un om călare, care a început să se uite în stânga și în dreapta. La care, el a zis: Cel care are mai mult de un animal de călărie să dea și celui care nu are; iar cel care are mai multă hrană să dea și celui care nu are nimic și a continuat să numere tot felul de lucruri până când am ajuns să gândim că nimeni dintre noi nu are dreptul la ceva în plus. (Muslim)

Sahl ibn Sa’d (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că o femeie a adus Trimisului lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) o bucată de pânză țesută și a zis: Am țesut această pânză cu mâinile mele ca să o porți. El a primit-o, căci avea mare nevoie de ea și mai târziu a ieșit afară purtând-o înfășurată pe mijloc. Cineva a zis: Ce frumoasă este! Te rog să mi-o dai mie. Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: prea bine. Apoi s-a așezat în tovărășia noastră, o vreme. Mai apoi a plecat acasă, a împăturit pânza și a trimis-o omului. Ceilalți i-au spus: N-ai făcut bine. Trimisul lui Allah a purtat pânza, căci avea mare nevoie de ea și tu i-ai cerut-o când știi prea bine că nu refuză niciodată o cerere. Omul a zis: Jur pe Allah că n-am cerut pânza ca s-o port. L-am rugat să mi-o dea ca să-mi slujească de giulgiu după moartea mea. Și așa a fost, i-a slujit drept giulgiu. (Bukhari)

Abu Musa (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că el l-a auzit pe Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) spunând: Dacă Aș’ari suferă din lipsă de hrană când merg la războiul sfânt sau se află acasă în Medina, ei adună toată hrana pe care o au pe o pânză și apoi o împart între ei, în mod egal. În acest fel, ei sunt de-ai mei și eu sunt de-al lor. (Bukhari și Muslim)