Înapoi la capitole
50Capitolul 50

SĂ NE TEMEM DE ALLAH

Sursă PDF românească

Hadith-ul 399Traducere în verificare

'Abdullah ibn Mas'ud (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) care era cinstit și demn de încredere, ne-a informat: Zămislirea unuia dintre voi se face prin sămânța strânsă în uterul mamei sale în patruzeci de zile, după care devine un cheag de sânge, în tot atâta timp, și apoi ajunge să fie ca un boț de carne; apoi Allah trimite la el un înger, cu patru cuvinte, după care el își scrie toate faptele, datele, clauzele, norocul sau nenorocirea. Și pe urmă i se dăruiește sufletul. Pe Acela în afară de Care nu se mai află nimeni demn de adorație, dacă vreunul dintre voi va făptui asemeni locuitorilor Iadului (până) ce între el și Iad nu va mai rămâne decât distanță de un cot, porunca va veni peste el. Atunci el va făptui asemeni locuitorilor Paradisului, până ce va intra în el. (Convenit)

Referință: Riyad as-Salihin (ediția PDF) 399Grad: ConvenitSursa traducerii: ro_Riyad_Salihin (1).pdfVersiune traducere: Ediția românească PDF; numerotarea ediției
Hadith-ul 400Traducere în verificare

Ibn Mas'ud (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că el l-a auzit pe Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) zicând: În Ziua Aceea (Ziua Judecății), Iadul va fi adus cu șaptezeci de frâie și fiecare frâu va fi stăpânit de șaptezeci de mii de îngeri. (Muslim)

Referință: Riyad as-Salihin (ediția PDF) 400Grad: MuslimSursa traducerii: ro_Riyad_Salihin (1).pdfVersiune traducere: Ediția românească PDF; numerotarea ediției
Hadith-ul 401Traducere în verificare

Nu'man ibn Bașir (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că el l-a auzit pe Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) zicând: Cea mai ușoară pedeapsă pe care o poate avea un locuitor al Iadului este aceea să poarte sandale care au curelușe de foc de la care creierul lui va fierbe (ca o oală) și el va gândi că nimeni nu suferă o pedeapsă mai grea ca a lui deși are parte de pedeapsa cea mai ușoară. (Convenit)

Referință: Riyad as-Salihin (ediția PDF) 401Grad: ConvenitSursa traducerii: ro_Riyad_Salihin (1).pdfVersiune traducere: Ediția românească PDF; numerotarea ediției
Hadith-ul 402Traducere în verificare

Samura ibn Jundub (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Vor fi unii cărora focul le va ajunge până la glezne, la alții până la genunchi, la alții până la mijloc, și vor fi unii pe care focul îi va ajunge până la gât. (Muslim)

Referință: Riyad as-Salihin (ediția PDF) 402Grad: MuslimSursa traducerii: ro_Riyad_Salihin (1).pdfVersiune traducere: Ediția românească PDF; numerotarea ediției
Hadith-ul 403Traducere în verificare

Ibn 'Umar (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că el l-a auzit pe Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) spunând: Când oamenii vor sta dinaintea lui Allah, Stăpânul Lumilor, fiecare dintre ei va fi scufundat în transpirație până la urechi. (Convenit)

Referință: Riyad as-Salihin (ediția PDF) 403Grad: ConvenitSursa traducerii: ro_Riyad_Salihin (1).pdfVersiune traducere: Ediția românească PDF; numerotarea ediției
Hadith-ul 404Traducere în verificare

Anas ibn Malik (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) ne-a ținut o predică așa cum n-am mai auzit niciodată de la el. Pe parcursul predicii el a zis: Dacă ați ști voi ce știu eu, ați râde mai puțin și ați plânge cu amărăciune. La care cei prezenți și-au acoperit fețele și au început să suspine. (Convenit) O altă versiune este: Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a aflat niște vești legate de tovarășii lui, cărora li s-a adresat și a zis: Paradisul și Iadul mi-au apărut în față și n-am mai văzut o zi asemănătoare cu asta în bine și rău. Dacă ați ști și voi ceea ce știu eu, ați râde mai puțin și ați plânge cu amărăciune. În ziua aceea tovarășii lui au trăit o suferință fără egal. Ei și-au acoperit fețele și au început să plângă. (Bukhari)

Referință: Riyad as-Salihin (ediția PDF) 404Grad: BukhariSursa traducerii: ro_Riyad_Salihin (1).pdfVersiune traducere: Ediția românească PDF; numerotarea ediției
Hadith-ul 405Traducere în verificare

Miqdad ibn Aswad (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că el l-a auzit pe Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) spunând: În Ziua Învierii, soarele se va trage atât de aproape de oameni, încât distanța dintre ei va fi de o milă. Sulaim ibn 'Amir (Allah să-l aibă în mila Sa!) a zis: Pe Allah, nu știu ce-a vrut să zică cu "o milă", milă pământească (ca unitate de măsură) sau instrumentul de pus picături în ochi (Oricum, relatează că Trimisul lui Allah ar fi spus): Oamenii vor fi scufundați în transpirație, potrivit faptelor lor, unii până la genunchi, alții până la mijloc și unii vor avea căpăstru de transpirație, iar în vreme ce spunea aceasta, Trimisul lui Allah a arătat cu mâna spre gură. (Muslim)

Referință: Riyad as-Salihin (ediția PDF) 405Grad: MuslimSursa traducerii: ro_Riyad_Salihin (1).pdfVersiune traducere: Ediția românească PDF; numerotarea ediției
Hadith-ul 406Traducere în verificare

Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Oamenii vor transpira în Ziua Învierii și transpirația lor va ajunge până la șaptezeci de coți pe pământ și ei vor fi acoperiți de ea până la urechi. (Convenit)

Referință: Riyad as-Salihin (ediția PDF) 406Grad: ConvenitSursa traducerii: ro_Riyad_Salihin (1).pdfVersiune traducere: Ediția românească PDF; numerotarea ediției
Hadith-ul 407Traducere în verificare

Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat: Eram în tovărășia Trimisului lui Allah, când am auzit un zgomot groaznic. Atunci, Trimisul lui Allah a spus: Știți ce este (zgomotul) acesta? Noi am zis: Allah și Trimisul Său știu mai bine. Și el a spus: Aceasta este stânca care a fost aruncată cu șaptezeci de ani înainte, în Iad și de atunci a alunecat continuu în jos, iar acum a ajuns la fund. (Muslim)

Referință: Riyad as-Salihin (ediția PDF) 407Grad: MuslimSursa traducerii: ro_Riyad_Salihin (1).pdfVersiune traducere: Ediția românească PDF; numerotarea ediției
Hadith-ul 408Traducere în verificare

Adi ibn Hatim (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că el l-a auzit pe Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) spunând: La fiecare dintre noi, Domnul îi va vorbi fără tălmăcitor (direct) și printr-un văl ce va ascunde fața Lui. Omul va privi la dreapta sa și va vedea numai faptele ce le-a făcut înainte, va privi la stânga și va vedea faptele ce le-a săvârșit înainte, va privi în față și nu va vedea altceva decât Iadul dinaintea sa. Așadar, feriți-vă de Iad, chiar dacă ar fi numai cu o jumătate de curmală. (Convenit)

Referință: Riyad as-Salihin (ediția PDF) 408Grad: ConvenitSursa traducerii: ro_Riyad_Salihin (1).pdfVersiune traducere: Ediția românească PDF; numerotarea ediției
Hadith-ul 409Traducere în verificare

Abu Dharr (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că el l-a auzit pe Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) zicând: Eu văd ceea ce voi nu puteți vedea și aud ceea ce voi nu puteți auzi: cerul a gemut și are dreptul să geamă. Pe Cel în mâna Căruia se află sufletul meu, nu există în cer loc mai mult de patru degete în care să nu fie un înger ce se închină în fața lui Allah. Jur pe Allah că, dacă voi ați ști ceea ce știu eu, ați râde mai puțin și ați plânge mai mult și nu v-ați desfăta cu femeile în pat, ci ați ieși pe câmp și L-ați striga pe Allah să vă dea ajutor. (Tirmidhi)

Referință: Riyad as-Salihin (ediția PDF) 409Grad: TirmidhiSursa traducerii: ro_Riyad_Salihin (1).pdfVersiune traducere: Ediția românească PDF; numerotarea ediției
Hadith-ul 410Traducere în verificare

Abu Barza (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că el l-a auzit pe Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) spunând: Un supus al lui Allah va sta în picioare în Ziua Judecății până ce va fi cercetat în legătură cu viața sa și cum și-a petrecut-o; în legătură cu cunoștințele sale și cum le-a folosit, despre averea lui (și) cum a dobândit-o și în ce fel a cheltuit-o, despre timpul său (și) cum l-a folosit. (Tirmidhi)

Referință: Riyad as-Salihin (ediția PDF) 410Grad: TirmidhiSursa traducerii: ro_Riyad_Salihin (1).pdfVersiune traducere: Ediția românească PDF; numerotarea ediției
Hadith-ul 411Traducere în verificare

Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a recitat: În ziua aceea pământul își va mărturisi veștile. (99 : 4) Atunci el a întrebat: Știți care sunt aceste vești? Și i s-a răspuns: Allah și Trimisul Său știu mai bine. El a zis: Veștile sunt că pământul va pune mărturie împotriva fiecărui supus sau fiecare în legătură cu ce au făcut pe ascuns. Pământul va zice: Ați făcut cutare sau cutare lucru în cutare și cutare zi, acestea vor fi veștile sale. (Tirmidhi)

Referință: Riyad as-Salihin (ediția PDF) 411Grad: TirmidhiSursa traducerii: ro_Riyad_Salihin (1).pdfVersiune traducere: Ediția românească PDF; numerotarea ediției
Hadith-ul 412Traducere în verificare

Abu Sa'id al-Khudri (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Cum să mă simt ușurat, când Îngerul cu Goarna (Israfil) și-a lipit buzele de Goarnă și așteaptă porunca să sufle în ea. El și-a dat seama de lovitura pe care au primit-o tovarășii săi, așa că le-a spus să caute alinare, repetând: Allah ne este nouă de ajuns și El este un Păzitor minunat. (Tirmidhi)

Referință: Riyad as-Salihin (ediția PDF) 412Grad: TirmidhiSursa traducerii: ro_Riyad_Salihin (1).pdfVersiune traducere: Ediția românească PDF; numerotarea ediției
Hadith-ul 413Traducere în verificare

Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că el l-a auzit pe Trimisul lui Allah spunând: Cel care se teme de prădălnicia dușmanului pornește de cu seară, iar cel ce pornește devreme își atinge ținta. Aveți grijă, căci averea lui Allah este neprețuită. Aveți grijă, căci averea lui Allah este Paradisul. (Tirmidhi)

Referință: Riyad as-Salihin (ediția PDF) 413Grad: TirmidhiSursa traducerii: ro_Riyad_Salihin (1).pdfVersiune traducere: Ediția românească PDF; numerotarea ediției
Hadith-ul 414Traducere în verificare

Umm al mo'minin 'A'ișa (Allah să o aibă în mila Sa!) relatează că ea l-a auzit pe Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) spunând: Oamenii se vor aduna în Ziua Învierii desculți, dezbrăcați și netăiați împrejur. Eu am zis: Trimis al lui Allah! Femeia și bărbatul vor fi împreună în Ziua Judecății și se vor privi unul pe celălalt? La aceasta, Trimisul lui Allah a zis: 'A'ișa, situația va fi prea gravă pentru ei ca să se mai uite unul la altul. (Convenit)

Referință: Riyad as-Salihin (ediția PDF) 414Grad: ConvenitSursa traducerii: ro_Riyad_Salihin (1).pdfVersiune traducere: Ediția românească PDF; numerotarea ediției