Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că l-a auzit pe Trimisul lui Allah spunând: Jur pe Allah că doresc iertarea Sa și mă întorc către El cu căință mai mult de șaptezeci de ori pe zi. (Bukhari)
Al-Aghar ibn Yasar al-Muzani (Allah să-l aibă în mila Sa!) relata că Trimisul lui Allah a zis: Voi, oameni, întoarceți-vă cu credință spre Allah și cereți îndurare de la El. Eu mă întorc spășit către El de o sută de ori pe zi. (Muslim)
Anas ibn Malik al-Ansari (Allah să-l aibă în mila Sa!), slujitorul Trimisului lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), a relatat că Trimisul lui Allah spunea: "În fața lui Allah căința slujitorului Său este mai bine plăcută decât o persoană care-și pierde cămila în pustiu și apoi o regăsește pe neașteptate". (Convenit) Versiunea lui Muslim adaugă: Allah este mai încântat de căința slujitorului Său decât o persoană care călărește pe cămilă într-un deșert fără apă și cu el (pe acea cămilă) se află și proviziile sale de hrană și apă; apoi el pierde totul și nu mai are nici o speranță (că va găsi toate acestea) și se întinde la umbră supărat din cauza cămilei sale; și atunci, iată că-și vede cămila stând în fața ochilor săi. El prinde frâul și atunci cu o bucurie nemărginită izbucnește: "O, Doamne! Tu ești slujitorul meu și eu sunt Domnul Tău". El face această greșeală din prea multă bucurie.
Abu Musa al-Aș'ari (Allah să-l aibă în mila Sa!) relata că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: Allah Preaînaltul își întinde mâna Sa în timpul zilei, iar cei care au păcătuit în ziua aceea, se pot căi până ce soarele ajunge la apus. (Muslim)
Se relatează sub autoritatea lui Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Dacă cineva se căiește înainte de apusul soarelui, Allah îl va ierta. (Muslim)
'Abdullah ibn 'Umar al-Khattab (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Allah acceptă căința unui credincios până când acesta își dă ultima suflare (până când îl cuprind fiorii morții). (Tirmidhi)
Zirr ibn Hubaiș relata: Am mers la Safwan ibn 'Assal (Allah să-l aibă în mila Sa!) să-l întreb despre gestul simbolic al trecerii mâinilor peste ciorapi în timpul abluțiunii. El m-a întrebat: Zirr, ce te aduce aici? Eu am răspuns: Am venit în căutarea cunoașterii. El a zis: Îngerii își întind aripile peste cel ce caută cunoașterea, de bucurie pentru ceea ce caută. Eu i-am spus: În mintea mea s-au născut niște îndoieli în legătură cu trecerea simbolică a mâinilor peste ciorapi în timpul abluțiunii, după ce omul se ușurează. Cum tu ești unul dintre Tovarășii Trimisului lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), am venit la tine ca să te întreb. Ai auzit ca Profetul să spună ceva legat de acest lucru? El a răspuns afirmativ și a remarcat: El ne-a lămurit că în timpul călătoriei nu trebuie să ne scoatem ciorapii ca să ne spălăm picioarele, chiar până la trei zile și nopți, decât în caz de necurățenie gravă (după contactul sexual). În alte cazuri, cum ar fi somnul, ușuratul sau urinatul, este suficientă trecerea simbolică a mâinilor peste ciorapi. Atunci eu l-am întrebat: L-ai auzit spunând ceva despre dragoste și afecțiune? El a răspuns: Îl însoțeam pe Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) într-o călătorie și un beduin a venit la el strigând cu o voce răgușită: O, Muhammad! Trimisul lui Allah i-a răspuns aproape pe același ton: Iată-mă! Eu i-am zis (arabului): Rușine să-ți fie, coboară-ți glasul în prezența lui, fiindcă așa ne-a poruncit Allah. El s-a răstit: Nu vreau să-mi cobor glasul, apoi, adresându-se Pro- fetului, a zis: Ce se întâmplă cu o persoană care are dragoste de oameni dar nu s-a aflat încă în compania lor. Trimisul lui Allah a răspuns: O persoană se va afla în compania celor pe care-i iubește, în Ziua Judecății. Apoi a continuat să converseze cu noi și, pe parcursul discuției, a amintit despre o poartă înspre apus, a cărei lățime ar putea fi parcursă de un călăreț în patruzeci sau șaptezeci de ani. Unul dintre povestitorii acestei tradiții, Sufyan, spune mai departe: Această poartă se află în direcția Siriei. Allah a creat-o o dată cu crearea cerurilor și pământului. Ea este deschisă pentru căință și nu se va închide până ce soarele nu apune la răsărit (Ziua Judecății). (Tirmidhi)
Abu Sa'id al-Khudri (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Era un om dintr-un popor ce trăia înaintea noastră care a omorât nouăzeci și nouă de persoane și apoi a început să cerceteze despre învățații lumii (care-i puteau arăta calea izbăvirii). El a fost îndreptat să meargă la un călugăr. A mers la el și i-a relatat că a omorât nouăzeci și nouă de oameni și l-a întrebat dacă mai exista vreun motiv pentru care să-i fie acceptată căința. Călugărul a răspuns negativ și a fost și el ucis, completând astfel numărul celor uciși, până la o sută. Apoi, el a început să întrebe despre învățații cei mai mari de pe pământ și a fost îndreptat la un învățat. Omul i-a relatat învățatului că a omorât o sută de persoane și l-a întrebat dacă mai exista vreo șansă să-i fie acceptată căința. El a răspuns afirmativ și l-a întrebat: Ce te împiedică să te căiești? Mai bine du-te în cutare și cutare ținut; există acolo oameni devotați rugăciunii și venerației, așa că ar trebui să te alături lor în rugăciune; dar să nu te întorci în ținutul tău, căci este un loc păcătos (pentru tine). Atunci, omul a pornit la drum, dar abia făcuse jumătate calea când l-a ajuns moartea și atunci s-a iscat o ceartă între îngerii milei și cei ai răzbunării. Îngerii milei au spus: Acest om a venit spășit la Allah, dar îngerii pedepsei au zis: Omul acesta nu a făcut nici o faptă bună. Pe urmă, a mai apărut un înger în chipul unei ființe omenești (pentru a hotărî în problemă) și îngerii care se certau au convenit ca el să facă pe mijlocitorul între ei. El (îngerul) a zis: Măsurați distanța între cele două ținuturi. Se va considera atunci că el aparține ținutului de care se află mai aproape. Ei au măsurat și l-au găsit mai aproape de ținutul (ținutul credinței) unde avea de gând să meargă și astfel îngerii milei l-au luat în stăpânire. (Bukhari și Muslim) O versiune este aceea că el a fost găsit mai aproape de așezarea credincioșilor cu un lat de palmă și a fost astfel inclus printre ei. O altă versiune este aceea că Allah a poruncit pământului (de unde) voia el să iasă, să se dea mai la o parte și celuilalt pământ (unde voia el să meargă) să se tragă mai aproape și apoi El a zis: Acum măsurați. S-a descoperit că omul se afla mai aproape de țelul său cu un lat de palmă și a fost iertat. S-a mai povestit că el s-a tras mai aproape, târându-se pe brânci.
'Abdullah ibn Ka'b care slujea drept călăuză lui Ka'b ibn Malik (Allah să-l aibă în mila Sa!) când acesta a orbit, a spus că l-a auzit pe Ka'b ibn Malik povestind cum a rămas el în urma Trimisului lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) după campania de la Tabuk. Ka'b a spus: L-am însoțit pe Trimisul lui Allah în fiecare expediție pe care a condus-o, în afară de campania de la Tabuk și Bătălia de la Badr. Cât privește bătălia de la Badr, nimeni nu a fost acuzat că a rămas în urmă, căci Trimisul lui Allah și musulmanii nu s-au pornit să lanseze un atac, ci au avut de gând să atragă în cursă caravana quraișiților. Allah i-a făcut să-și înfrunte dușmanii pe neașteptate. Eu am avut onoarea de a-l însoți pe Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) în noaptea de 'Aqaba, când am jurat credință Islamului, și aceasta a fost mai scump pentru mine decât să iau parte la bătălia de la Badr, deși Badr era mai cunoscută printre oameni decât Tabuk. Și iată cum am rămas eu în urma Trimisului lui Allah cu ocazia campaniei de la Tabuk. Nu aveam mijloace materiale mai consistente și nici împrejurări mai favorabile la vremea acestei campanii decât în orice altă ocazie. Și pe Allah, niciodată în această expediție nu avusesem în proprietatea mea două cămile deodată. Când Trimisul lui Allah se hotăra să pornească o campanie, nu-și dezvăluia principalul obiectiv decât în ultimul moment (al plecării). El a pornit în această expediție pe o căldură foarte mare; călătoria era foarte lungă și pământul secat de apă, iar el avea de înfruntat o armată puternică, așa că i-a înștiințat pe musulmani de adevărata situație, pentru ca ei să se poată pregăti cum se cuvine pentru campanie. Musulmanii care-l însoțeau pe Trimisul lui Allah la vremea aceea, erau în număr mare, însă nu s-a ținut o adevărată socoteală a lor. Ka'b a spus (mai departe): Puțini au fost cei care nu au vrut să meargă și aveau impresia că se pot ascunde ușor (și să rămână astfel nedescoperiți) până când a coborât o revelație de la Allah Cel Preaînalt și Glorios, referitoare la ei. Iar Trimisul lui Allah a pornit în expediție când fructele erau coapte și umbrele lor se alungiseră. Eu am avut o slăbiciune pentru ele și în mijlocul acestui sezon a făcut pregătirile Trimisul lui Allah, iar musulmanii o dată cu el. Am pornit și eu de dimineață, ca să pot face pregătirile o dată cu ei, dar m-am întors și n-am făcut nimic, spunându-mi în sine: Am timp destul (să fac pregătiri) oricând vreau. Și am făcut tot așa (mi-am amânat pregătirile) până când oamenii au fost gata de plecare, iar în cursul dimineții Trimisul lui Allah a pornit împreună cu musulmanii, dar eu nu făcusem nici o pregătire. Am plecat dis-de-dimineață, m-am întors, dar nu am ajuns să iau nici o hotărâre. Și am continuat astfel până când ei (musulmanii) au început să se zorească și au făcut o bună bucată de drum. Atunci m-am hotărât s-o iau și eu la drum și să-i întâlnesc. Dacă aș fi putut astfel! Dar poate că nu îmi era sortit așa. După plecarea Trimisului lui Allah m-am amestecat printre oameni. Am fost uimit să descopăr că nimeni nu era ca mine, ci erau oameni cunoscuți ca și necredincioși, sau dintre cei pe care Allah îi scutise din cauza slăbiciunii lor, iar Trimisul lui Allah nu a băgat de seamă că nu eram până ce nu a ajuns la Tabuk. Într-o zi, pe când ședea printre oamenii din Tabuk, el a zis: Ce s-a întâmplat cu Ka'b ibn Malik? Cineva din Banu Salama a spus: Trimis al lui Allah, (frumusețea) mantiei lui și aprecierea marginilor sale l-au ademenit și el a fost astfel reținut. Mu'adh ibn Jabal (Allah să-l aibă în mila Sa!) a zis: Să-ți fie rușine pentru ceea ce susții. Trimis al lui Allah, pe Allah, noi nu știm despre el decât de bine Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), oricum, n-a spus nimic. Era în acea vreme când el (Profetul) a văzut un om (îmbrăcat într-un veșmânt) alb, care se arăta amăgitor vederii (miraj). La care, Trimisul lui Allah a zis: S-ar putea să fie Abu Khaithama și, vai! Chiar era Abu Khaithama al-Ansari, cel care a contribuit cu o sa' de curmale și a fost batjocorit de către ipocriți. Ka'b ibn Malik a relatat mai departe: Când a ajuns la mine știrea că Trimisul lui Allah se întorcea înapoi de la Tabuk, am fost tare tulburat. M-am gândit să inventez tot felul de istorii și mă frământam cum să scap de această mânie, în ziua ce va să vină. Am început, așadar, să cer sfaturi de la înțelepții ce se aflau printre membrii familiei mele și când mi s-a spus că Trimisul lui Allah avea să sosească, toate gândurile mincinoase s-au risipit (din mintea mea) și eu am ajuns la concluzia că nimic nu m-ar fi putut salva decât să spun adevărul; așa că am hotărât să spun adevărul. În culesul dimineții, Trimisul lui Allah a ajuns (în Medina). Obiceiul lui era ca, atunci când se întorcea dintr-o călătorie, să meargă mai întâi la moschee și să ofere două rak'at (temenele) de rugăciune (pentru a-și arăta recunoștința), iar apoi să stea cu oamenii. După ce a făcut acestea, cei care rămăseseră în urma lui, au început să-și fluture motivele și să facă jurământul în fața lui și erau mai mult de optzeci de persoane. Trimisul lui Allah le-a acceptat scuzele chiar în fața lor, precum și credința pe care o manifestau, au cerut iertare pentru ei și a lăsat secretele (intențiile) lor în seama lui Allah, până ce am ajuns și eu în fața lui. L-am salutat, iar el a zâmbit dar cu o umbră de mânie. El (Profetul) mi-a zis atunci: Înaintează. Eu am înaintat până ce am ajuns în fața lui. El mi-a zis: Ce te-a reținut? Nu ți-ai putut permite să călătorești? Eu am spus: Trimis al lui Allah, pe Allah, dacă ar fi să mă aflu dinaintea altcuiva dintre pământeni, cu siguranță că mi-aș fi salvat pielea de mânia ta, prin intermediul vreunui pretext, dar nu am chef să încep vreo argumentație, ci, pe Allah, sunt pe deplin conștient de faptul că, de-ar fi să invoc înaintea ta vreo jalnică argumentație, ca să-ți fac pe plac, Allah ți-ar stârni cu siguranță mânia împotriva mea. Și, în cazul în care am spus adevărul, te-ai putea supăra pe mine, dar sper că Allah va încheia totul cu bine; căci, pe Allah, nu am nici un motiv solid. Pe Allah, n-am mai avut posibilități atât de bune și împrejurări atât de favorabile mie de care să mă bucur, așa cum s-a întâmplat când am rămas în urma ta (nu m-am alăturat expediției). La care, Trimisul lui Allah a zis: Omul acesta spune adevărul; ridică-te, așadar, până când Allah va da o hotărâre legată de capul tău. Eu m-am ridicat și câțiva oameni din Banu Salama m-au urmat în mare grabă. Ei mi-au zis: Pe Allah, nu știu ca tu să fi comis vreun păcat înainte de aceasta. Oricum, tu ți-ai arătat neputința de a aduce vreo scuză dinaintea Trimisului lui Allah, ca și aceia ce au rămas în urma lui și au adus motivații jalnice. Ar fi fost de-ajuns pentru iertarea păcatului tău, dacă Trimisul lui Allah ar fi cerut iertare pentru tine. Pe Allah, și au continuat să mă ațâțe, până ce am început să mă gândesc să merg înapoi la Trimisul lui Allah și să mă dezic. Apoi le-am zis: A mai avut și altcineva aceeași soartă? Ei au răspuns: Da, două persoane au avut aceeași soartă ca și tine, au făcut aceeași afirmație pe care ai făcut-o tu și au primit același verdict pe care l-ai primit și tu, în cazul tău. Eu am zis: Cine sunt aceia? Ei au răspuns: Murara ibn ar- Rabi'a 'Amiri și Hilal ibn Umayya al-Waqifi. Ei au amintit de acești doi credincioși care luaseră parte la bătălia de la Badr și care pentru mine erau un exemplu. Când am auzit numele celor două persoane, eu m-am îndepărtat. Trimisul lui Allah interzisese musulmanilor să vorbească cu trei dintre noi, cei care am rămas în urma lui. Lumea a început să ne ocolească și atitudinea lor față de noi s-a schimbat și se părea că întreaga atmosferă se întorsese (cu dușmănie) împotriva noastră, dar era, de fapt, aceeași atmosferă de care eram pe deplin conștient și în care trăisem (o bună bucată de timp). Am petrecut cincizeci de nopți în această stare și cei doi prieteni ai mei s-au închis în casele lor, petrecându-și cea mai mare parte a timpului jelind. Cum, față de ei, eu eram tânăr și puternic, am ieșit afară (din casa mea), am participat la rugăciunile congregaționale, mi-am pierdut vremea prin bazare, dar nimeni nu vorbea cu mine. Am mers la Trimisul lui Allah, care ședea cu oamenii după rugăciune, L-am salutat și m-am întrebat dacă buzele lui s-au mișcat, ca răspuns la salutul meu (sau nu). Apoi am făcut rugăciunea alături de el și i-am aruncat priviri furișe. Pe când îmi făceam rugăciunea, el m-a privit, dar când mi-am aruncat ochii pe el, el și-a luat privirea de la mine. După o bună bucată de vreme, de când musulmanii se purtau atât de aspru cu mine, am umblat mult și am ajuns la zidul grădinii lui Abu Qatada, pe care m-am cățărat; Abu Qatada era vărul meu și eu îl iubeam mult. L-am salutat, dar, pe Allah, el nu a răspuns la urările mele. Eu i-am zis: Abu Qatada, te conjur pe Allah, nu ții deloc seama de faptul că Îl iubesc pe Allah și pe Trimisul Său (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) foarte mult? El a rămas tăcut. Și eu am spus din nou: Te conjur, pe Allah, nu ești deloc conștient de faptul că Îl iubesc pe Allah și pe Trimisul Lui (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) foarte mult? Și iarăși nu a spus nimic. Eu l-am conjurat din nou, la care el a zis: Allah și Trimisul Său (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) știu cel mai bine acest lucru. Din ochi au început să-mi curgă lacrimi și m-am dat jos de pe zid. În vreme ce mă plimbam prin bazarul din Medina, un nabatean dintre nabatenii sirieni, care venise să vândă grâne în Medina, a rugat lumea să-l îndrepte către Ka'b ibn Malik. Oamenii l-au îndreptat arătând spre mine. El a venit la mine și mi-a înmânat o scrisoare de la regele din Gassan și, fiindcă eram scrib, am citit scrisoarea aceea în care erau scrise următoarele: Ca să trec direct la subiect, ni s-a dezvăluit că prietenul tău (Profetul) te supune la cruzime, iar Allah nu a creat pentru tine un loc în care să fii degradat și să nu-ți poți afla poziția cuvenită; așadar, vino la noi, căci te vom binecuvânta cu onoruri. Cum am citit acea scrisoare, am spus: Și aceasta este o nenorocire, așa că am pus-o pe foc, în vatră. Când au trecut patruzeci de zile din cincizeci și Trimisul lui Allah nu primise nici o revelație, a venit la mine un trimis al lui Muhammad (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) și a zis: "Adevăr îți spun ție, Trimisul lui Allah a poruncit să te separi de nevasta ta". Eu am zis: "Ar trebui să divorțez de ea sau ce (altceva) să fac?" El a spus: "Nu, doar să stai separat de ea și să nu te împreunezi cu ea". Același mesaj a fost trimis și tovarășilor mei. Așa că i-am zis nevestei mele: "Mai bine mergi la părinții tăi și rămâi acolo cu ei, până când Allah va lua o hotărâre pentru pricina mea". Nevasta lui Hilal ibn Umayya a mers la Trimisul lui Allah și a zis: Trimis al lui Allah, Hilal ibn Umayya este bătrân și nu are nici un slujitor. Ești de acord să-l slujesc eu? El a zis: Da, dar nu te apropia de el. Ea a spus: Pe Allah, el nu mai are astfel de porniri. Pe Allah, de atunci, din ziua aceea plânge încontinuu. Unii dintre membrii familiei mele mi-au spus: "Să te duci și să ceri îngăduință de la Trimisul lui Allah, cu privire la nevasta ta, căci el a îngăduit nevestei lui Hilal ibn Umayya să-l slujească". Eu am spus: "Nu o să cer îngăduință de la Trimisul lui Allah, căci nu pot ști ce ar putea să spună Trimisul lui Allah, ca răspuns la cererea mea. Mai mult ca asta, eu sunt un bărbat tânăr". Și în starea aceasta am petrecut încă zece nopți și astfel au trecut cincizeci de nopți de când oamenii ne surghiuniseră. În dimineața celei de-a cincizecea nopți m-am sculat să-mi fac rugăciunea de dinainte de zorii zilei și stăteam pe unul dintre acoperișurile caselor noastre. Ședeam, de fapt, în starea aceea, pe care Allah Preaînaltul și Gloriosul, a descris-o cu aceste cuvinte: Viața a devenit de neîndurat pentru mine și pământul s-a îngustat în ciuda imensității sale. Am auzit vocea unui muezin, de pe vârful dealului Sal', care striga cât îl ținea gura: Ka'b ibn Malik, iată că sunt vești bune pentru tine. Eu m-am închinat cu smerenie și mi-am dat seama că (acest mesaj) era o ușurare pentru mine. Trimisul lui Allah înștiințase lumea că Allah acceptase căința noastră, pe când își făcea rugăciunea de dinainte de revărsatul zorilor. Atunci toată lumea a început să vină și să ne anunțe vestea bună și unii oameni au mers la prietenii mei să le spună și lor bucuria, iar un om din tribul Aslam a venit în galop pe calul său și calul său a ajuns mai repede la mine decât glasul lui. Când a ajuns la mine mi-a dat vestea bună. Atunci mi-am scos veșmintele și l-am îmbrăcat cu ele, ca mulțumire pentru știrea ce mi-o adusese, și, pe Allah, nu aveam altceva (alte veșminte) decât aceste două (haine), la vremea aceea, așa că am rugat pe cineva să-mi împrumute două veșminte cu care m-am îmbrăcat. Am mers la Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) și pe drum am întâlnit grupuri de oameni care mi-au adresat urări de bine datorită (acceptării) căinței, și care mi-au zis: Iată urări de bine din partea noastră, deoarece căința ta a fost acceptată de către Allah. După care, am ajuns la moschee și Trimisul lui Allah ședea acolo printre oameni. Atunci Talha ibn 'Ubaidullah s-a ridicat și a alergat către mine, mi-a atins mâna și m-a salutat, însă, pe Allah, nimeni altcineva dintre emigranți (în afară de el) nu s-a ridicat (să mă salute). Ka'b a spus că n-a uitat niciodată (gestul frumos al lui) Talha. Mai departe Ka'b a zis: L-am salutat pe Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) cu Assalamu 'Alaikum, iar fața lui strălucea de plăcere și a zis: Bucuria și binecuvântarea să fie cu tine, căci niciodată nu te-ai mai bucurat și nici nu te vei mai bucura la fel cum te bucuri astăzi, de când te-a născut maica ta. Eu am zis: O, Trimis al lui Allah! Această acceptare a căinței este de la tine sau de la Allah? El a răspuns: Nu, (nu este de la mine), este de la Allah, și era trăsătura obișnuită a Trimisului lui Allah, ca atunci când era fericit să i se lumineze fața ca și când era o bucată din lună; după semnul acesta recunoșteam noi (cât de mare îi era încântarea). Cum stăteam dinaintea lui, am zis: Trimis al lui Allah, îmi este îngăduit să-mi dau averea milostenie de dragul lui Allah și al Trimisului Său? La care Trimisul lui Allah a răspuns: Păstrează ceva pentru tine, căci îți va prinde bine. Eu am zis: Voi păstra pentru mine acea parte (din averea mea) care am primit-o (cu ocazia expediției de) la Khaibar. Și am mai zis: Trimis al lui Allah, adevăr spun ție, Allah mi-a dăruit mântuirea căci am spus adevărul, de aceea (eu cred că) căința implică faptul ca, atâta timp cât trăiesc să nu grăiesc altceva în afara adevărului. Ka'b a mai adăugat: "Pe Allah, nu știu dacă vreunul dintre musulmani a fost supus la o încercare mai grea decât mine, din cauză că am spus adevărul". Și de când am făcut această mențiune în fața Trimisului lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) și până în ziua de azi, n-am mai mințit niciodată și, pe Allah, am hotărât să nu mint și sper că Allah mă va feri (de încercări) pentru tot restul vieții mele, căci Allah Cel Preaînalt și Glorios a revelat aceste versete: O, voi cei care credeți! Temeți-vă de Allah și fiți cu cei iubitori de adevăr! (9 : 119) Ka'b a spus: Pe Allah, de când Allah m-a îndreptat către Islam, n-a fost o binecuvântare mai mare pentru mine decât acest adevăr al meu pe care l-am spus Trimisului lui Allah și dacă aș fi spus vreo minciună aș fi fost nenorocit la fel ca și cei care au mințit, căci cu privire la cei ce au mințit, Allah a spus cele mai aspre cuvinte îndreptate către cineva de când a coborât El revelația și cuvintele lui Allah sunt: Ei vă vor jura pe Allah, când voi vă veți întoarce la ei, pentru ca voi să-i iertați pe ei. Îndepărtați-vă de ei, căci ei sunt o spurcăciune, iar sălașul lor va fi Gheena, ca răsplată pentru ceea ce ei au agonisit. / Vă vor jura vouă ca să fiți mulțumiți de ei. Dar dacă voi veți fi mulțumiți, totuși Allah nu va fi mulțumit de cei nelegiuiți! (9 : 95, 96) Hotărârea în problema noastră, a celor trei, a fost amânată, separat de cazul celor care aduseseră motivații sub jurământ în fața Trimisului lui Allah și pe care el le-a îngăduit. El a primit noi jurăminte de credință din partea lor și s-a rugat ca ei să fie iertați. Profetul (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a ținut pricina noastră în așteptare, până ce Allah a hotărât în privința ei. Cei trei, a căror pricină a fost cercetată, au primit iertarea. Referirea, aici, nu se face la faptul că nu am participat la expe- diție, ci la faptul că Profetul a amânat pricina noastră și a ținut-o în așteptare, peste pricina celor care au adus scuze sub jurământ, pe care el le-a acceptat. (Bukhari și Muslim) O altă versiune adaugă: Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a pornit spre Tabuk într-o zi de joi. El a ales să pornească în călătorie în această zi. O altă versiune este aceea că el obișnuia să se întoarcă dintr-o călătorie dis-de-dimineață și mergea direct la moschee unde oferea două rak'at (prosternări) de rugăciune. După aceea ședea acolo (ca să primească oamenii).
Imran ibn Husain al Khaza'i (Allah să-l aibă în mila Sa!) relata: "O femeie din tribul Juhaina, care a rămas gravidă după ce a preacurvit, s-a prezentat dinaintea Trimisului lui Allah și a zis: O, Trimis al lui Allah! Am făcut un păcat supus la Hadd, îndrumă, deci, executarea pedepsei. El și-a chemat straja și a zis: Poartă-te blând cu ea. Ad-o la mine după ce naște pruncul. Și omul acesta a îndeplinit poruncile. La urmă, Trimisul lui Allah a poruncit să se execute pedeapsa și ea a fost legată, apoi bătută cu pietre până ce a murit. Trimisul lui Allah a condus rugăciunile de la îngropăciunea ei. 'Umar a remarcat: O, Trimis al lui Allah! Ea a preacurvit dar tu ai făcut rugăciuni la îngropăciunea ei. El a răspuns: Ea a suferit atât de mult încât căința ei ar fi de ajuns pentru șaptezeci de oameni din Medina. Ce căință poate fi mai mare, decât aceea că ea și-a dat viața de bunăvoie pentru a câștiga plăcerea lui Allah, Stăpânul Laudelor și Gloriei? (Muslim)
Ibn 'Abbas (Allah să-i aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Dacă ființa omenească ar avea o vale plină cu aur, și dacă ar mai fi încă o vale plină cu aur, atunci el le-ar dori pe amândouă. Nimic nu-i umple gura în afară de pământul din mormânt. Allah se întoarce cu milă către cel ce se căiește. (Convenit)
Abu Huraira relatează că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: Allah Preaînaltul va avea multă plăcere de două persoane; una dintre ele o ucide pe cealaltă, dar ambele vor ajunge în Paradis. Primul este ucis de celălalt în vreme ce luptă în cauza lui Allah, după care Allah își varsă mila asupra celui de al doilea și îl călăuzește să primească Islamul, iar el moare ca un martir (luptând) în cauza lui Allah. (Convenit)