Același ca și un fragment din hadis nr. 80.
CUM SĂ DORMIM, SĂ NE ÎNTINDEM
Sursă PDF româneascăAcelași ca și mai sus.
Umm al mo'minin 'A'ișa (Allah să o aibă în mila Sa!) relatează că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) făcea unsprezece rak'at de rugăciune liberă, în ultima parte a nopții. Când se apropiau zorii, el făcea două rak'at scurte și apoi se întindea pe partea dreaptă, până ce auzea Mu'azin (omul care cheamă la rugăciune) care-l înștiința că oamenii s-au adunat (pentru rugăciune). (Convenit)
Hudhaiza (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că atunci când Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) se întindea să doarmă, noaptea, își punea mâna dreaptă sub obraz și se ruga lui Allah. Cu numele Tău mor și mă întorc la viață; iar când se trezea, se ruga: Toată lauda se cuvine lui Allah, Care ne-a readus la viață după ce ne-a făcut să murim și la El este întoarcerea. (Bukhari)
Ya'iș ibn Tikhfa al-Ghifari (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că tatăl lui a zis: Eram întins pe burtă în moschee, când cineva m-a înpins cu piciorul și a zis: Allah nu îngăduie să te întinzi în felul acesta. Am ridicat privirea și am văzut că era Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!). (Abu Dawud)
Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Dacă cineva se așază într-un loc unde nu-L pomenește pe Allah, Allah va coborî nenorocirea asupra lui, iar dacă cineva se întinde într-un loc unde nu-L pomenește pe Allah, Allah va trimite răzbunarea asupra lui. (Abu Dawud)