Înapoi la pasaj

Cunoașterea se dă mai departe

Un citat, cu sursa lui.

Pregătește un card pentru Instagram, Facebook sau WhatsApp. Fiecare export include cartea și ediția, iar descrierea păstrează legătura către context și note.

Pregătește cardul

Cuvintele provin din pasajul selectat. Pasajele lungi continuă pe mai multe carduri, în aceeași ordine. Copiază și sursa pentru descrierea postării.

Export la rezoluția originală, cu referința ediției inclusă.

Se pregătește previzualizarea. Dacă textul depășește formatul ales, selectează Story.

Din ediția publicată

Selecții din „Urmarea căii drepte”

Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Selecții din Urmarea căii drepte

Când robul ia din faptele nelegiferate ceva cu care își împlinește o nevoie, dorința lui pentru cele legiferate și folosul pe care îl dobândește din ele scad în măsura în care le-a înlocuit cu altceva. Altfel stau lucrurile cu acela care își îndreaptă năzuința spre ceea ce este legiferat: iubirea și folosul lui pentru aceasta cresc, religia i se întregește prin ea, iar Islamul său se desăvârșește. A amintit exemple pentru aceasta, apoi a spus: de aceea s-a transmis în hadith de la Profet, Allah să-i dăruiască binecuvântare și pace:

Continuă lectura în context