Un citat, cu sursa lui.

Imamul Abū ʿĪsā al-Tirmidhī — Allah să aibă milă de el — a spus, în esență, că în cartea sa, adică Al-Jāmiʿ, nu există vreun hadith în privința căruia învățații să fi fost de acord să nu-l pună în aplicare, în afară de acest hadith și de un altul despre uciderea celui care consumă băutură îmbătătoare a patra oară. Ceea ce a urmărit este că învățații sunt de acord că reunirea nu este îngăduită decât pentru o scuză recunoscută de Lege. Ei sunt de acord că reunirea făcută de Profetul ﷺ, amintită în acest hadith, este înțeleasă ca având o scuză. Astfel este pusă în acord cu numeroasele alte hadithuri autentice care arată că el ﷺ împlinea fiecare rugăciune la timpul ei și nu reunea două rugăciuni decât pentru o scuză. Tot așa au procedat califii săi drept călăuziți, toți companionii săi — Allah să fie mulțumit de ei — și învățații de după ei. Au urmat această cale și au oprit reunirea fără o scuză. Face excepție un grup de la care autorul cărții Nayl al-awṭār a transmis îngăduința reunirii dacă nu este făcută un obicei ori o deprindere. Această părere este însă respinsă de dovezile de mai înainte și de consensul celor care i-au precedat.