Un citat, cu sursa lui.

Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah, Allah să aibă milă de el, a spus: „Obiceiul cunoscut între musulmanii din generațiile alese era să Îl adore pe Allah prin feluritele acte de adorare prescrise, obligatorii și voluntare: rugăciune, post, recitare, pomenire și celelalte. Ei se rugau pentru credincioși și credincioase, așa cum le-a poruncit Allah, atât pentru cei vii, cât și pentru cei morți, în rugăciunea de înmormântare, la vizitarea mormintelor și cu alte prilejuri. De la unii înaintași s-a transmis că la fiecare încheiere a citirii Coranului există o rugă primită. Dacă, după ce termină, omul se roagă pentru sine, pentru părinții săi, pentru învățătorii săi și pentru ceilalți credincioși și credincioase, aceasta intră în ceea ce este prescris. La fel și dacă se roagă pentru ei în timpul rugăciunii de noapte ori în alte momente în care rugile sunt primite.”^[14]